VIDEO | Ion Ceban, mesaj de Ziua Victoriei: „Este datoria noastră să nu admitem niciodată războiul”

Share:

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, a depus flori la Complexul Memorial „Eternitate” și a transmis un apel la pace, subliniind că lecțiile istoriei trebuie asumate de întreaga societate.

Președintele MAN și primarul general al capitalei, Ion Ceban, a participat alături de colegi la ceremonia de comemorare organizată la Complexul Memorial Eternitate, cu ocazia Zilei Victoriei.

Edilul a amintit despre sacrificiul sutelor de mii de moldoveni și al altor naționalități care și-au pierdut viața în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, precum și despre familiile destrămate și suferințele provocate de conflict.

„Sunt zeci de milioane de oameni care și-au dat viața pentru pace. Lecția pe care trebuie să o învățăm și să o transmitem este că avem datoria să facem tot posibilul pentru a nu admite niciodată războiul”, a declarat Ceban.

Primarul a anunțat că pe parcursul zilei vor avea loc activități și în Piața Marii Adunări Naționale, menționând că municipiul este partener și în organizarea evenimentelor dedicate Zilei Europei, sărbătoare care marchează pacea pe continentul european.

MAN la Băcioi: „Catastrofa ecologică este ascunsă sub tone de pământ”

Reprezentanții Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN) au organizat un flashmob la groapa ilegală de gunoi din comuna Băcioi, acuzând autoritățile centrale și instituțiile de...
Premierul slovac Robert Fico a declarat la Moscova că războiul din Ucraina se apropie de final, subliniind că mesajul său principal pentru președintele rus...
Horoscop 9 mai - o zi cu de toate. O să ne putem bucura de un timp de calitate în familie, de o plimbare,...
Președintele american Donal Trump a anunțat încheierea unui armistițiu de trei zile între Rusia și Ucraina. Înțelegerea va fi valabilă până luni, inclusiv. Anunțul...

Subscribe to our magazine

Serghei Ivanov, despre neîndeplinirea de către guvernare a promisiunilor și „dublele standarde” față de agricultori: „Nu poți minți la nesfârșit!”

Deputatul Partidului Nostru Serghei Ivanov, președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară, acuză autoritățile de „rea intenție” și aplicarea unor „duble standarde” în raport cu...

Istoria unui proiect de hotărâre de Guvern prost intenționat

Adrian Lipcan, director Sugar Bridge, amintește că în luna octombrie 2025, Guvernul a instituit interdicția importului de zahăr din Serbia pentru o perioadă de...

━ Hot News

HOT News | Robert Fico, singurul lider UE prezent la Moscova de 9 Mai: „Ne apropiem de sfârșitul războiului din Ucraina”

Premierul slovac Robert Fico a declarat la Moscova că războiul din Ucraina se apropie de final, subliniind că mesajul său principal pentru președintele rus...

Horoscop 9 mai – poate să apară un om nou în viața unei zodii

Horoscop 9 mai - o zi cu de toate. O să ne putem bucura de un timp de calitate în familie, de o plimbare,...

HOT News | Armistițiu de trei zile între Rusia și Ucraina. Anunțul a fost făcut de Donald Trump

Președintele american Donal Trump a anunțat încheierea unui armistițiu de trei zile între Rusia și Ucraina. Înțelegerea va fi valabilă până luni, inclusiv. Anunțul...

ULTIMA ORĂ | Curtea de Apel Centru menține arestul preventiv al lui Victor Osipov. „Sunt întemnițat nevinovat și voi merge până la CtEDO”

Curtea de Apel Centru a menținut în vigoare încheierea instanței de fond privind prelungirea arestului preventiv al fostului viceprim-ministru pentru reintegrare, Victor Mihai Osipov....

ULTIMA ORĂ | O dronă navală ucraineană a fost descoperită în Grecia

Dronă navală ucraineană descoperită în Grecia. Autoritățile investighează un posibil transport exploziv în Marea Mediterană. Descoperirea a avut loc joi seară, iar cazul a...