ULTIMA ORĂ | Curtea de Apel Centru menține arestul preventiv al lui Victor Osipov. „Sunt întemnițat nevinovat și voi merge până la CtEDO”

Share:

Curtea de Apel Centru a menținut în vigoare încheierea instanței de fond privind prelungirea arestului preventiv al fostului viceprim-ministru pentru reintegrare, Victor Mihai Osipov. Apărarea califică decizia drept „un act repetat de injustiție”. Avocatul Victor Mihai Osipov anunță că va contesta menținerea arestului preventiv și susține că instanța de apel a încălcat drepturile procesuale ale clientului său.

COMUNICAT al avocatului Victor Munteanu în interesele lui Victor Mihai Osipov și Declarația de presă a ex-viceprim-ministrului ppentru reintegrare Victor Mihai Osipov

Pe 7 mai curent, Curtea de Apel Centru a menținut în vigoare Încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, prelungind, astfel, deținerea în arest preventiv a clientului nostru, ex viceprim-ministrul pentru reintegrare, Victor Osipov.

Considerăm această decizie un act repetat de injustiție, având în vedere că apărătorii au prezentat probe documentare ce-l disculpă, practic, pe învinuit, iar acesta are o reputație exemplară și se declară absolut disponibil pentru conlucrarea cu ancheta.

În continuare, difuzăm Declarația clientului nostru, menționând că încă o încălcare a drepturilor lui procesuale de către Curtea de Apel a fost și respingerea demersului ca Victor Osipov să participe personal la ședință.

Declarație de presă (III): Victor Osipov, ex viceprim-ministru pentru reintegrare (prin intermediul avocaților)

EUROPA EȘTI TU! – proclamă guvernarea și ONG-urile ei pe banii europenilor. Pentru mine nu sunt cuvinte goale. Eu am intrat în politică în 2005, pe timpul revanșei neo-comuniste, pentru a apăra aspirațiile noastre naționale și europene.

Am promovat întotdeauna valorile și standardele democratice, în presă, în Parlament, în Guvern, în misiunile diplomatice pe care le-am avut și în viața de fiecare zi. Am lucrat pentru interesele de securitate ale Republicii Moldova și ale Europei. Cu regret, în zilele în care celebrăm libertatea, democrația și solidaritatea europeană am un mesaj disonant pentru oaspetele nostru Excelența sa, Kaja Kallas: starea și calitatea justiției în Republica Moldova este deplorabilă, banii europeni sunt cheltuiți aiurea și folosiți pentru resubordonarea procuraturilor, a instanțelor de judecată, a organelor de administrare ale magistraților și se încearcă – și a sistemului de avocatură. Iar dreptatea rămâne la CtEDO. Așa se văd lucrurile de după gratii!

Se văd mai bine decât din birourile oficiale, studiourile propagandistice și organizațiile care distribuie condiționat banii europeni destinați reformelor.

Sunt întemnițat nevinovat și, din câte știu, în rezultatul unor rapoarte pseudo-secrete ale agenturii rusești din instituțiile moldovenești. Unul dintre curatorii acestora a fost salvat recent și transmis stăpânilor și serbează acum ziua victoriei. Așa că, am toate temeiurile să fac acest diagnostic.

Ca să trec la cazul concret în care sunt pe nedrept acuzat și arestat abuziv începând cu 24 martie curent, voi enumera câteva aspecte concludente la această etapă:

  • Totul pornește de la faptul că m-am ocupat la Guvern, în martie 2015 de pregătirea și propunerea unor norme speciale pentru extinderea rețelei de magazine duty-free pe segmentul transnistrean al frontierei cu Ucraina. Inițiativa sau ideea, era în Guvern până la venirea mea, deci nu-mi aparține și este bine documentată. Dar era una firească și cadra cu inițiative similare de amploare mult mai mare, cum a fost aplicarea DCFTA în regiunea transnistreană, de care tot eu m-am ocupat. A fost o acțiune poate discutabilă, dar perfect legală.
  • Acuzația pretinde că aș fi, practic, venit în Guvern cu acest scop, că aș fi făcut parte și am acționat în interesele unor grupări criminale organizate, care, sub paravanul licențelor Duty-free au dezvoltat ulterior o amplă contrabandă cu țigări. Este un sofism ABERANT! Nu pot exista probe, pentru că nu există vreo relație între mine și afaceriștii implicați în fraudele economice. Nu am dorit să accept funcția în 2015 și am făcut-o numai după consultări cu cei mai apropiați parteneri din procesul de soluționare transnistreană – OSCE, UE, SUA și Germania la acel moment. Toți ei au suficiente capacități de intelligence ca să știe cu cine discută.
  • Nu are nici o legătură adoptarea unei legi cu încălcarea legii. Și aici se pot aduce multiple exemple. Iar când m-am convins că se comit fraude eu însumi am cerut instituțiilor statului contracararea lor. PARADOXAL, sunt arestat într-o anchetă penală, pe care tot eu am cerut-o încă în septembrie 2015.
  • Am inițiat un proiect de lege pentru anularea normelor vizate de către Parlament în septembrie 2015, pe care acesta le-a votat abia în 2019 (!!!), la patru ani distanță.
  • În general, abuzul de serviciu, care mi se incriminează este imposibil, pentru că nu e vorba de un act administrativ, care ar fi fost la latitudinea mea, ci de o serie de discuții adoptate prin vot colegial în Executiv și apoi în Legislativ. Refuzul de a iniția moțiunea de cenzură în legătură cu asumarea răspunderii de către Guvern echivalează cu votul în favoarea legislației propuse.

Partea apărării a prezentat, de când sunt arestat, toate aceste argumente și probe, confirmate de documente oficiale, atât procurorilor, cât și judecătorilor. Dar, cum am arătat din start, justiția moldovenească se conduce de alte repere – sper că nu de directivele primite “de sus”. În pofida tuturor evidențelor, sunt menținut în detenție preventivă, în timp ce toți trădătorii de neam și de stat au fost lăsați să fugă, grațiați, salvați și transmiși stăpânilor lor…

Fie și așa – eu sunt rezilient, voi merge cu acest proces până la CtEDO. Dar calitatea proastă a justiției și fundalul ei politic nu e doar problema mea, ci e problema Republicii Moldova și a Uniunii Europene care riscă și aici o surpriză de tip georgiană din cauza că încălzește la sân “incompetența moldovenească”!

Și atunci eu voi lupta tot pentru neamul meu în Europa Unită!

Victor Osipov

MAN la Băcioi: „Catastrofa ecologică este ascunsă sub tone de pământ”

Reprezentanții Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN) au organizat un flashmob la groapa ilegală de gunoi din comuna Băcioi, acuzând autoritățile centrale și instituțiile de...
Dronă navală ucraineană descoperită în Grecia. Autoritățile investighează un posibil transport exploziv în Marea Mediterană. Descoperirea a avut loc joi seară, iar cazul a...
Reprezentanții Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN) au organizat un flashmob la groapa ilegală de gunoi din comuna Băcioi, acuzând autoritățile centrale și instituțiile de...
Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a anunțat lansarea unei inițiative denumite „majoritatea publică paralelă – Mâna Moldovei”, pe care o descrie drept o...

Subscribe to our magazine

Serghei Ivanov, despre neîndeplinirea de către guvernare a promisiunilor și „dublele standarde” față de agricultori: „Nu poți minți la nesfârșit!”

Deputatul Partidului Nostru Serghei Ivanov, președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară, acuză autoritățile de „rea intenție” și aplicarea unor „duble standarde” în raport cu...

Istoria unui proiect de hotărâre de Guvern prost intenționat

Adrian Lipcan, director Sugar Bridge, amintește că în luna octombrie 2025, Guvernul a instituit interdicția importului de zahăr din Serbia pentru o perioadă de...

━ Hot News

ULTIMA ORĂ | O dronă navală ucraineană a fost descoperită în Grecia

Dronă navală ucraineană descoperită în Grecia. Autoritățile investighează un posibil transport exploziv în Marea Mediterană. Descoperirea a avut loc joi seară, iar cazul a...

MAN la Băcioi: „Catastrofa ecologică este ascunsă sub tone de pământ”

Reprezentanții Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN) au organizat un flashmob la groapa ilegală de gunoi din comuna Băcioi, acuzând autoritățile centrale și instituțiile de...

Victoria Furtună propune o platformă civică paralelă cu actuala majoritate

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a anunțat lansarea unei inițiative denumite „majoritatea publică paralelă – Mâna Moldovei”, pe care o descrie drept o...

O femeie din capitală va sta la închisoare pentru conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate

Procuratura Chișinău anunță că printr-o sentință recent emisă, o femeie de 34 de ani, a fost condamnată pentru conducerea mijlocului de transport, în stare...

Majoritatea europenilor consideră că apartenența la UE le-a adus beneficii. 81% susțin o politică comună de apărare

Aproape 75% dintre europeni consideră că apartenența la UE a adus beneficii, iar 75% se simt cetățeni europeni. 73% văd UE ca o forță...