Fiodor Gagauz: Reforma justiției PAS: dublu standard față de Găgăuzia

Share:

Ex-deputatul Fiodor Gagauz afirmă că „reforma justiției promovată de PAS este încă o lovitură pentru Găgăuzia, ascunsă sub denumirea de „optimizare”. Pas cu pas, puterea reduce competențele autonomiei și face tot posibilul ca locuitorii sudului țării să se simtă cetățeni de rangul doi”.

Într-o postare pe Telegram, el menționează că mai întâi a fost lichidată Judecătoria Vulcănești, care a fost inclusă în circumscripția judecătorească Cahul, afectând astfel integritatea administrativă a Găgăuziei. Același lucru s-a întâmplat și cu Curtea de Apel Comrat. Acum PAS intenționează ca, din 1 ianuarie 2028, să închidă și Judecătoria de primă instanță din Ceadîr-Lunga.

„Aici se văd foarte clar dublele standarde ale puterii. PAS justifică reforma prin necesitatea comasării instanțelor raionale. Dar atunci de ce instanța din Cimișlia rămâne, iar cea din Ceadîr-Lunga — nu? Mai ales că Cimișlia nici măcar nu este municipiu, spre deosebire de Ceadîr-Lunga. Mai mult, împreună cu raionul Basarabeasca, populația acestei circumscripții judiciare este de aproximativ 72 de mii de oameni. În raionul Ceadîr-Lunga locuiesc aproximativ 63 de mii de persoane, iar dacă luăm în calcul și raionul vecin Taraclia, care logic ar putea fi inclus în aceeași circumscripție, vorbim deja de peste 100 de mii de locuitori. În plus, distanța dintre Taraclia și Ceadîr-Lunga este de doar aproximativ 25 km, iar pentru multe sate acesta este cel mai apropiat centru raional, aflat la doar 15 minute distanță.

În locul unei soluții normale și convenabile, oamenilor li se propune să meargă la Cahul, la peste 100 km depărtare. Locuitorii satelor bulgare și găgăuze vor fi nevoiți să caute traducători și avocați într-un alt oraș, să cheltuie bani, timp și nervi doar pentru a ajunge în instanță. Asta nu este reformă. Este o bătaie de joc față de oameni.

Mai ales că în Ceadîr-Lunga există toate condițiile necesare pentru funcționarea unei instanțe: clădire modernă, infrastructură și amplasare convenabilă. Tocmai de aceea, încă din perioada în care eram deputat în Parlament, am propus modificări legislative pentru păstrarea instanței din Ceadîr-Lunga, crearea unei circumscripții judiciare separate cu includerea raionului Taraclia și menținerea statutului independent al Curții de Apel Comrat. Însă, în pofida argumentelor solide, majoritatea PAS a respins aceste propuneri”, declară fostul deputat.

Fiodor Gagauz spune că încă mai există timp pentru a corecta situația înainte ca reforma să intre în vigoare în 2028. Pentru asta, reprezentanții Găgăuziei în Parlament, indiferent din ce fracțiuni fac parte, trebuie să insiste asupra adoptării unei noi legi care să păstreze instanța din Ceadîr-Lunga și să redea statutul deplin Curții de Apel Comrat.

„Acest subiect trebuie ridicat și de reprezentanții Găgăuziei — Adunarea Populară, Comitetul Executiv, primarii — de toți cei care sunt cu adevărat gata să apere interesele autonomiei și nu să privească în tăcere cum Găgăuziei îi este luată încă o parte din competențe”- conchide politicianul.

Ion Ceban: Peste 40 de zone verzi reabilitate, dar „Vosmiorka” rămâne în afara competenței...

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, susține că Parcul „Vosmiorka” se află în gestiunea autorităților centrale, iar municipalitatea nu poate interveni pentru reabilitarea acestuia,...
Renato Usatîi a venit în Parlament cu 101 de cărți, pe care le va oferi tuturor deputaților Republicii Moldova. Cartea „Din lumea a treia...
Republica Moldova îşi urmăreşte regândirea economică a Transnistriei, cu aplicarea progresivă a aceloraşi taxe până în 2030, în cadrul principiului „aceeaşi ţară - aceleaşi...
Horoscop 7 mai - provocări, azi. O să trecem prin toate stările emoționale până să ne vedem cu rezultatele în plic, să știm pe...

Subscribe to our magazine

VIDEO Cum a promis, Renato Usatîi le-a oferit deputaților cartea „Din lumea a treia în prima”, despre succesul Singaporeului

Renato Usatîi a venit în Parlament cu 101 de cărți, pe care le va oferi tuturor deputaților Republicii Moldova. Cartea „Din lumea a treia...

Istoria unui proiect de hotărâre de Guvern prost intenționat

Adrian Lipcan, director Sugar Bridge, amintește că în luna octombrie 2025, Guvernul a instituit interdicția importului de zahăr din Serbia pentru o perioadă de...

━ Hot News

VIDEO Cum a promis, Renato Usatîi le-a oferit deputaților cartea „Din lumea a treia în prima”, despre succesul Singaporeului

Renato Usatîi a venit în Parlament cu 101 de cărți, pe care le va oferi tuturor deputaților Republicii Moldova. Cartea „Din lumea a treia...

Ce plan are Chişinăul pentru Transnistria. Experţi: Modelul economic al regimului de la Tiraspol este în colaps

Republica Moldova îşi urmăreşte regândirea economică a Transnistriei, cu aplicarea progresivă a aceloraşi taxe până în 2030, în cadrul principiului „aceeaşi ţară - aceleaşi...

Horoscop 7 mai – zodia care astăzi va câștiga bani

Horoscop 7 mai - provocări, azi. O să trecem prin toate stările emoționale până să ne vedem cu rezultatele în plic, să știm pe...

Ungaria returnează aurul şi banii confiscaţi de la o bancă ucraineană

Ungaria a returnat Ucrainei aproximativ 82 de milioane de dolari în numerar şi 9 kilograme de aur, confiscate în martie dintr-un convoi al băncii...

VIDEO | Victoria Furtună: „Imaginea Moldovei în Europa se deteriorează din cauza derapajelor democratice”

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că Republica Moldova nu mai este percepută în Europa drept un model de reforme, invocând mai multe...