Am mai scris şi cu alte ocazii că fraudarea alegerilor se produce nu numai explicit, adică tehnic, la nivel de liste electorale, ci şi implicit, adică prin fraudarea a însuşi climatului politic în care decurge scrutinul. Astfel, alegerile nu pot fi considerate libere şi corecte atunci când unul dintre concurenţii electorali - de regulă, partidul care deţine puterea -, îi lipseşte pe oponenţii săi (din Opoziţie) de posibilitatea de a dezbate problemele din propria agendă, impunându-le subiecte inventate. Anume la acest tip de fraudă electorală am asistat în actuala campanie electorală, în cadrul căreia niciuna dintre marile probleme ale R. Moldova nu şi-a găsit loc în agenda dezbaterilor electorale.

Comuniştii au reuşit să impună Opoziţiei (dar şi întregii societăţi) o problemă falsă - „apărarea Patriei”, or, e clar că, atunci când vine vorba despre o asemenea materie înaltă ca „apărarea Patriei”, toate celelalte probleme devin minore, secundare şi neimportante. Opoziţia a făcut eforturi uriaşe pentru a aduce în discuţie adevăratele probleme ale acestei ţări, dar a fost practic imposibil ca mesajul ei să ajungă în toate casele, adică acolo unde ajung doar „M-1”, NIT şi radiourile puterii. Forţate să se justifice pentru evenimentele din 7 aprilie, partidele de opoziţie n-au mai avut timp şi spaţiu să dezbată una din cele mai importante probleme ale acestui stat - R. Moldova, încotro? Spre Vest sau spre Est?

Comuniştii au folosit cu abilitate bolşevică factorul românesc, speculând pe resentimente, instincte, nostalgii şi frică. Numai o propagandă cinică, de tip stalinist a putut să acuze Opoziţia de „fascism” şi de „legionarism”! De unde „legionarism” într-o ţărişoară săracă, cu populaţie preponderent rurală, cu o intelectualitate cuminte, oportunistă şi cam fricoasă, fără tradiţii şi legături adânci cu epoca interbelică? Folosind această minciună, comuniştii au reuşit să pornească împotriva Opoziţiei minorităţile naţionale, care au un cuvânt greu de spus în ziua alegerilor. Ei au pedalat atât de insistent pe acest subiect, încât, la un moment dat, Opoziţia, ca să nu dea prilej şi pentru alte acuzaţii la tema dată, a „lunecat” spre retorica centristă şi chiar comunistă, strigând mai tare decât aceştia că se pronunţă pentru „consolidarea statalităţii şi a independenţei R. Moldova”, de parcă s-ar fi pronunţat vreodată împotriva statalităţii şi independenţei.

Frica de a nu fi acuzată de „unionism” a determinat Opoziţia să evite subiecte considerate „sensibile” ale relaţiilor moldo-române, inclusiv cel mai nevinovat, ce se referă la deschiderea a două consulate în R. Moldova, propusă de România. Opoziţia a fost forţată de către comunişti să evite astfel dezbaterea vectorului politicii externe după 29 iulie, limitându-se la o retorică abstractă despre „integrarea europeană”, asemănându-se până la confuzie cu comuniştii şi social-democraţii.
Lipsa din agenda Opoziţiei a „factorului românesc” dovedeşte că alegerile nu au fost libere şi corecte, pentru că nu poţi discuta despre viitorul şi vectorul extern european al R. Moldova în afara acestui factor. E adevărat, campaniile electorale nu sunt pentru educarea electoratului, alegătorului trebuie să-i spui ceea ce el aşteaptă, dar cine a demonstrat că dezbaterea inteligentă şi sinceră a chestiunilor legate de România şi Europa nu ar aduce voturi?

* Uită-te în oglindă, încruntată doamnă…

Marţi, TIMPUL publică în prima pagină o ştire („Moldovenii nu vor mai putea pleca din Moldova”) l-a care guvernul a sărit ca ars, infirmând-o cu vehemenţă, aşa cum îi stă bine unui guvern muncitoresc-ţărănesc, condus de o duioasă mumă care, în numele stabilităţii, e gata să scoată armata în stradă ca să tragă în copiii neascultători. Citez: „Guvernul infirmă categoric informaţia apărută în una din publicaţiile periodice din Chişinău privind elaborarea unui proiect de hotărâre de guvern prin care cetăţenilor RM li se va interzice, pentru o perioadă de doi ani, să părăsească ţara şi să meargă la lucru peste hotare, precum şi existenţa argumentării prezentate de către publicaţie cu referire la surse din Guvernul RM”. Dacă acest guvern punea punct aici, vorba veche - filozof rămânea. Şi nici noi nu reveneam la subiect. Guvernul însă a crezut de cuviinţă să ne dea o lecţie de… deontologie profesională! Citez: „…considerăm necesar de a atenţiona mass-media asupra respectării necondiţionate a legislaţiei cu privire la presă şi a normelor de deontologie profesională în exercitarea funcţiilor de informare şi neadmiterea publicării unor insinuări care induc în eroare opinia publică”.

Ar fi foarte multe de spus vizavi de această lecţie a guvernului. Mai întâi, doresc să le amintesc deştepţilor care au redactat furiosul şi pătimaşul comunicat că în toate codurile deontologice din lume, dar şi în legislaţia modernă despre presă se admite ca o informaţie de interes public major să fie publicată chiar dacă există anumite incertitudini în privinţa veridicităţii ei. Or, ştirea despre interzicerea plecării moldovenilor peste hotare e una de interes public major, fiindcă vizează interesele vitale ale sute de mii de cetăţeni. Astfel, publicând ştirea, redacţia a procedat corect, conform normelor de deontologie profesională. E dreptul (dar şi datoria!) guvernului să confirme sau să infirme informaţia. Un lucru însă nu are dreptul să facă acest guvern: să dea presei lecţii de deontologie profesională. Înainte de a se apuca să dea asemenea lecţii, rugăm respectuos acest guvern să se uite în oglindă. Acest guvern (care nu se deosebeşte prin nimic de toate celelalte guverne comuniste instalate de Voronin după 2001) ar trebui mai întâi să răspundă în faţa societăţii de calitatea mass-media pe care le controlează la sânge. De ce guvernul muncitoresc-ţărănesc al tovarăşei Zina Petrovna, supranumită în popor Zina Carabina, nu dă lecţii de deontologie profesională Radioteleviziunii publice, plătită din banii publici, specializată în lustruirea regimului comunist şi în denigrarea Opoziţiei? Sau chestia asta e deontologică? Dar cât de deontologică este presa scrisă controlată de guvern? Cititorii nu au uitat cum V. Tarlev, pe când era prim-ministru, era declarat în această presă drept cel mai mare patriot şi statalist, un geniu al gândirii economice moderne, un fel de Isus Hristos care cu numai câteva pâini hrăneşte vreo trei milioane de moldoveni flămânzi. După demiterea-i „elegantă”, când vulturul statalităţii de la Başcalia s-a avântat în politică, „presa deontologică” a acestui guvern a întors placa, declarându-l pe Tarlev un prostănac ordinar. Exact de acelaşi tratament se va bucura şi încruntata doamnă din partea presei guvernamentale, (când) dacă-l va părăsi pe bătrânul dictator şi uzurpator.

Am întreba, în definitiv, ce drept moral are acest guvern să dea lecţii presei, dar nu întreb, pentru că mi-e silă… Ce alta îţi poate provoca acest guvern decât un dezgust profund?

Constantin Tănase,

Timpul de Dimineaţă