„Olimpia Bălţi” se menţine în poziţia de lider al clasamentului
26 Iulie 2009, 18:09Sâmbătă s-au disputat meciurile ordinare contând pentru ediţia în desfăşurare a Campionatului de fotbal al R. Moldova, Divizia Naţională. Deoarece, în startul noului sezon competiţional, patru echipe s-au aventurat simultan în turneele europene intercluburi, programul eşalonului superior este substanţial fragmentat, astfel că în etapa de săptămâna trecută s-au disputat doar patru partide.
Profitând de faptul că liderele fotbalului autohton încă nu se încadrează plenar în Campionatul R. Moldova, Olimpia Bălţi a susţinut câteva meciuri reuşite şi s-a instalat în fotoliul de lider al clasamentului Diviziei Naţionale. Însă, după ce au repurtat două victorii consecutive, jucătorii din nordul republicii s-au confruntat la Ghidighici cu o altă formaţie autopropulsată printre liderele topului provizoriu - CSCA-Rapid. Lupta a fost aprigă, dar veleităţile demonstrate de fotbaliştii celor două formaţii nu şi-au găsit exprimare în scorul final. Meciul s-a încheiat cu un scor „alb”, 0-0.
Este de remarcat faptul că, în minutul 48, pentru Olimpia a debutat un veteran al fotbalului autohton, Oleg Şişchin (34 de ani), unul dintre cei mai galonaţi jucători moldoveni. Fotbalistul semnase de câteva zile un contract cu echipa bălţeană, dar în disputa de la Ghidighici nu a reuşit să-şi conducă echipa spre victorie. Primul succes în actuala ediţie de campionat l-a obţinut formaţia chişinăuiană Academia UTM. Evoluând în deplasare cu otăcenii de la Nistru, discipolii lui Igor Dobrovolski au reuşit să se impună cu 2-1. Golurile chişinăuienilor au fost înscrise de Gorceac şi Nikolaev, iar gazdele au replicat prin Belle (din penalti). În alte două meciuri, Dinamo a învins pe FC Tiraspol, 2-1, iar Sheriff pe Sfântul Gheorghe, 2-1.
Andrei Loghin
Timpul