Lidera partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că Republica Moldova trebuie să avanseze spre integrarea europeană păstrându-și suveranitatea și capacitatea de decizie, reacționând la declarațiile președintei Maia Sandu privind posibilitatea unirii cu România ca soluție de accelerare a aderării la UE.
Republica Moldova trebuie să avanseze spre integrarea europeană păstrându-și suveranitatea și capacitatea deplină de decizie, nu prin soluții care ar presupune renunțarea la identitatea statală. Declarația aparține liderului partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, și vine în contextul afirmațiilor făcute de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, într-un interviu acordat publicației Le Monde, potrivit cărora unirea cu România ar putea accelera procesul de aderare la Uniunea Europeană.
„Un stat are o singură funcție de bază – să se păstreze pe sine. Vrem să intrăm în UE ca subiect sau ca teritoriu?”, a declarat Furtună. Ea a subliniat că suveranitatea reprezintă „o condiție, nu un obstacol” în procesul de integrare europeană.
Potrivit acesteia, statele care aderă la Uniunea Europeană nu renunță la propriile mecanisme de funcționare pentru a se integra. „Ele vin cu poziție, cu resurse și cu un sistem propriu. Orice model în care se discută delegarea deciziilor în afară este perceput ca o slăbiciune”, a afirmat lidera formațiunii.
Victoria Furtună consideră că procesul de integrare depinde în primul rând de reformele interne și de consolidarea instituțiilor statului. „Eurointegrarea nu este o alegere geopolitică, ci un examen de maturitate a statului. Acest examen se dă aici – în justiție, în economie și în instituții care funcționează”, a spus ea.
În același context, politiciana a abordat și subiectul regiunii transnistrene, menționând că problema trebuie gestionată prin consolidarea controlului statului asupra întregului teritoriu. „Orice zonă gri înseamnă risc, iar riscul frânează negocierile”, a declarat Furtună.
În concluzie, lidera partidului „Moldova Mare” a afirmat că integrarea reală în Uniunea Europeană presupune o economie funcțională, instituții credibile și stabilitate politică, nu „scurtături care slăbesc statul”.





