VIDEO | Maia Sandu: Căutăm soluții pentru alegeri libere în Găgăuzia, fără influențe externe

Share:

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că autoritățile de la Chișinău analizează soluții pentru organizarea unor alegeri libere și corecte în autonomia găgăuză, subliniind necesitatea eliminării influențelor externe din procesul electoral, transmite politik.md.

Șefa statului a precizat că discuțiile s-au concentrat pe identificarea unor mecanisme care să asigure un scrutin transparent, în care cetățenii din Găgăuzia să decidă în mod suveran cine îi va reprezenta în Adunarea Populară.

„Subiectul principal a fost găsirea unor soluții pentru ca să se organizeze alegeri libere și corecte, astfel încât oamenii din Găgăuzia să decidă cine trebuie să ajungă membri ai Adunării Populare și nu forțe externe”, a declarat Maia Sandu.

În același context, președintele a anunțat că s-a ajuns la un acord privind cooperarea dintre autoritățile locale și instituțiile centrale în vederea pregătirii scrutinului. Potrivit acesteia, reprezentanții Adunării Populare și primarii din autonomie vor colabora cu instituțiile responsabile de organizarea alegerilor, pentru a identifica rapid o soluție comună.

„Am convenit că reprezentanții Adunării Populare și ai primarilor vor lucra împreună cu instituțiile responsabile de organizarea alegerilor, astfel încât în câteva zile să discutăm soluția la care să ajungem”, a mai spus șefa statului.

NEWS ALERT VIDEO | Renato Usatîi susține că a accesat serverele unei rețele de...

Președintele formațiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, afirmă că ar fi accesat informații privind activitatea unei rețele internaționale de escrocherii telefonice, care ar fi prejudiciat...
Deputatul PAS Radu Marian susține că schimbările incluse în noua politică fiscală sunt necesare pentru consolidarea bugetului public, chiar dacă unele măsuri ar putea...
Procuratura Căușeni, Oficiul Anenii Noi, anunță pronunțarea la 18 iunie 2026 a sentinței de condamnare la 20 de ani de închisoare a inculpatului acuzat...
Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum republican consultativ pe tema reformei administrației publice locale și...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

VIDEO | Radu Marian: Modificările fiscale sunt necesare, iar veniturile suplimentare vor fi direcționate către cetățeni

Deputatul PAS Radu Marian susține că schimbările incluse în noua politică fiscală sunt necesare pentru consolidarea bugetului public, chiar dacă unele măsuri ar putea...

ULTIMA ORĂ | Inculpatul în cazul crimei de la Beriozchi a fost condamnat la 20 de ani de închisoare

Procuratura Căușeni, Oficiul Anenii Noi, anunță pronunțarea la 18 iunie 2026 a sentinței de condamnare la 20 de ani de închisoare a inculpatului acuzat...

VIDEO | MAN a înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum

Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum republican consultativ pe tema reformei administrației publice locale și...

Liliana Iaconi: Procesul de amalgamare voluntară a localităților a deviat de la scopul inițial și generează conflicte în teritoriu

Deputata Liliana Iaconi, președinta Comisiei pentru administrație publică și dezvoltare regională, susține că procesul de amalgamare voluntară a localităților, conceput pentru consolidarea capacităților administrative...

ANALIZĂ | Republica Moldova investește de două ori mai puțin decât România și de peste trei ori mai puțin decât media UE în construcții...

În 2025, construcțiile rezidențiale reprezentau doar 1,4% din PIB-ul R. Moldova, față de 3% în România și 5% media din Uniunea Europeană. Despre aceasta...

NEWS ALERT VIDEO | Renato Usatîi susține că a accesat serverele unei rețele de...

Președintele formațiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, afirmă că ar fi accesat informații privind activitatea unei rețele internaționale de escrocherii telefonice, care ar fi prejudiciat...

Cine şi de ce a indus în eroare Uniunea Europeană în cazul sancţiunilor aplicate...

Citeam o analiză făcută de juristul Sergiu Butuc (vezi mai jos), care s-a referit la motivele ce au stat la baza aplicării de către...

Victoria Furtună avertizează asupra dezbinării sociale și a exodului populației din Republica Moldova

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, afirmă că 85% dintre cetățenii Republicii Moldova consideră că societatea este dezbinată, situație pe care o califică drept...