VIDEO | Victoria Furtună pledează pentru echilibru între Est și Vest și relansarea industriei

Share:

Liderul Partidul Moldova Mare, Victoria Furtună, a declarat că prioritatea Republicii Moldova trebuie să fie revitalizarea economiei naționale printr-un proces de industrializare „reală”, bazat pe acțiuni concrete, nu pe declarații politice.

Potrivit acesteia, dezvoltarea economică durabilă presupune relansarea sectorului industrial și politici publice orientate spre crearea de locuri de muncă și consolidarea capacităților interne de producție.

Victoria Furtună pledează pentru o politică externă echilibrată, care să includă relații diplomatice atât cu statele din Vest, cât și cu cele din Est, însă ghidate exclusiv de interesele Republicii Moldova.

„Nu vom urma orbește agenda Bruxelles-ului, a Moscovei sau a Washingtonului. Vom negocia cu demnitate și vom alege ceea ce folosește țării”, a declarat liderul formațiunii.

În opinia sa, deciziile strategice privind viitorul Republicii Moldova trebuie luate la Chișinău, iar conducerea țării trebuie să acționeze în interesul cetățenilor.

VIDEO | Ion Ceban acuză PAS de „escrocherie exclusivistă” în reforma amalgamării localităților și...

Primarul general al capitalei și liderul MAN, Ion Ceban, acuză guvernarea PAS că ar urmări schimbarea granițelor municipiului Chișinău sub pretextul reformei de amalgamare...
Primarul general al capitalei și liderul MAN, Ion Ceban, acuză guvernarea PAS că ar urmări schimbarea granițelor municipiului Chișinău sub pretextul reformei de amalgamare...
La 24 aprilie curent, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a admis demersul procurorului și a aplicat în privința lui Ilan Șor pe o cauză penală...
Ramiz Ansarov, candidat independent la funcția de primar de Orhei, numărul 1 în buletinul de vot, susține că programul său electoral conține mai multe...

Subscribe to our magazine

Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco, la Beijing: dialog la nivel înalt și noi perspective de cooperare cu China

În cadrul vizitei oficiale în Republica Populară Chineză, deputata Partidului Nostru, Elena Grițco, a participat, alături de alți membri ai delegației Parlamentului Republicii Moldova,...

Istoria unui proiect de hotărâre de Guvern prost intenționat

Adrian Lipcan, director Sugar Bridge, amintește că în luna octombrie 2025, Guvernul a instituit interdicția importului de zahăr din Serbia pentru o perioadă de...

━ Hot News

VIDEO | Ion Ceban acuză PAS de „escrocherie exclusivistă” în reforma amalgamării localităților și anunță referendum

Primarul general al capitalei și liderul MAN, Ion Ceban, acuză guvernarea PAS că ar urmări schimbarea granițelor municipiului Chișinău sub pretextul reformei de amalgamare...

HOT News | Mandat de arest emis pe numele lui Ilan Șor în dosarul ALDE

La 24 aprilie curent, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a admis demersul procurorului și a aplicat în privința lui Ilan Șor pe o cauză penală...

Ramiz Ansarov, candidat la funcția de primar al orașului Orhei: Vom oferi sprijin social pentru cei cărora le este cel mai greu

Ramiz Ansarov, candidat independent la funcția de primar de Orhei, numărul 1 în buletinul de vot, susține că programul său electoral conține mai multe...

DEZVĂLUIRI | Fosta șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, s-a stabilit la Washington. Mama sa invocă „presiuni din toate părțile”

Fosta șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, locuiește în prezent la Washington, D.C., unde activează în cadrul unei corporații internaționale, potrivit declarațiilor făcute de...

VIDEO Ion Ceban: Peste 300 de muncitori au intervenit la 400 de adrese după furtuna puternică

Primarul general al capitalei, Ion Ceban, anunță că peste 300 de muncitori au intervenit, pe parcursul zilei de ieri și în timpul nopții, pentru...