VIDEO | MAN acuză „tăcerea strategică” a guvernării și continuă acțiunea „Coridorul rușinii” în fața Parlamentului

Share:

Reprezentanții Mișcării Alternativa Națională (MAN) au organizat un nou flashmob în fața Parlamentului, în cadrul acțiunii „Coridorul rușinii”, acuzând autoritățile de lipsă de transparență și de evitarea răspunsurilor clare în raport cu problemele economice și sociale.

Potrivit MAN, în timp ce problemele se acumulează în toate domeniile, discursul oficial ignoră realitatea și evită răspunsurile clare.

Olga Ursu, deputat MAN

„Trăim într-o țară în care, în practică, lucrurile merg tot mai rău, dar în comunicarea oficială totul pare roz. Această ruptură între realitate și mesajul public este una dintre cele mai grave probleme ale momentului.”

Reprezentanții formațiunii susțin că situația economică se deteriorează, iar promisiunile făcute agricultorilor, transportatorilor și mediului de afaceri nu sunt respectate.

Angela Cutasevici, deputat MAN

„Oamenii nu mai pot duce costurile, ajutoarele promise nu ajung, iar statul nu oferă explicații. În loc de acțiuni – tăcere. În loc de soluții – justificări.”

MAN atrage atenția și asupra lipsei de transparență în gestionarea fondurilor și programelor anunțate public, subliniind că, în realitate, beneficiile nu sunt resimțite de cetățeni.

Lilia Maximenco, consilier municipal MAN

„Pe hârtie există programe și finanțări, dar oamenii nu le simt. Nu există claritate, nu există asumare. După fiecare anunț – urmează tăcerea.”

Totodată, formațiunea critică situația din justiție și infrastructură, precum și reformele administrative promovate, pe care le consideră lipsite de rezultate concrete și cu impact negativ asupra comunităților.

Victor Pruteanu, viceprimar al mun. Chișinău

„Vedem dosare selective, proiecte blocate, promisiuni abandonate și reforme care lasă localitățile fără servicii de bază. Nimeni nu răspunde pentru nimic.”

În acest context, MAN anunță că va continua acțiunile publice și face apel la implicare civică mai largă.

Ion Bulgac, consilier al Primarului mun. Chișinău

„Problemele nu mai pot fi ignorate. Dacă cei de la putere aleg să tacă, oamenii vor vorbi. ‘Coridorul rușinii’ va continua, pentru ca această guvernare să fie obligată să audă și să răspundă.”

Acțiunea de astăzi face parte dintr-o serie de proteste prin care MAN își propune să atragă atenția asupra crizelor multiple și să ceară răspunsuri concrete din partea autorităților.

NEWS ALERT | Cod portocaliu de vânt în Chișinău: Ion Ceban cere populației să...

Primarul general al capitalei, Ion Ceban, a lansat un apel public către locuitorii municipiului în contextul codului portocaliu de vânt, solicitând cetățenilor să evite...
Primarul general al capitalei, Ion Ceban, a lansat un apel public către locuitorii municipiului în contextul codului portocaliu de vânt, solicitând cetățenilor să evite...
La 40 de ani de la catastrofa nucleară de la Cernobîl, Ion Ceban, primarul general al Chișinăului, a depus flori la monumentul lui Ștefan...
Horoscop 26 aprilie - o zi cu de toate. O să dăm dovadă de generozitate și o să le facem mici surprize plăcute celor...

Subscribe to our magazine

VIDEO | Constantin Cuiumju critică majorarea numărului de angajați la ANSC în condițiile moratoriului anunțat de Guvern

Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, membru al Comisiei economie, buget și finanțe, a criticat în plenul Parlamentului inițiativa de majorare a statelor de personal...

Istoria unui proiect de hotărâre de Guvern prost intenționat

Adrian Lipcan, director Sugar Bridge, amintește că în luna octombrie 2025, Guvernul a instituit interdicția importului de zahăr din Serbia pentru o perioadă de...

━ Hot News

NEWS ALERT | Cod portocaliu de vânt în Chișinău: Ion Ceban cere populației să rămână la adăpost

Primarul general al capitalei, Ion Ceban, a lansat un apel public către locuitorii municipiului în contextul codului portocaliu de vânt, solicitând cetățenilor să evite...

VIDEO | Ion Ceban: „Sacrificiul participanților la Cernobîl rămâne un exemplu de curaj și devotament”

La 40 de ani de la catastrofa nucleară de la Cernobîl, Ion Ceban, primarul general al Chișinăului, a depus flori la monumentul lui Ștefan...

Horoscop 26 aprilie – zodia pentru care apare o cheltuială

Horoscop 26 aprilie - o zi cu de toate. O să dăm dovadă de generozitate și o să le facem mici surprize plăcute celor...

HOT News VIDEO | Focuri de armă la Casa Albă, chiar în timpul Cinei Corespondenților / Trump a fost evacuat de urgență

Donald și Melania Trump sunt „în siguranță”, a anunțat sâmbătă Serviciul Secret american, după ce i-a evacuat pe președinte și pe Prima Doamnă de...

Cel mai bogat om din Franța avertizează asupra unei „catastrofe globale”, dacă războiul din Orientul Mijlociu nu se termină curând. Două scenarii

Bernard Arnault, CEO al LVMH și cel mai bogat om din Franța, a avertizat că războiul din Orientul Mijlociu ar putea cauza o „catastrofă...