HOT News | Descinderi ale CNA și IGP la Inspectoratul de Poliție Botanica

Share:

Mai mulți angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica au fost vizați de percheziții într-un dosar de corupție desfășurat de Direcția inspectare efectiv a IGP, în comun cu Centrul Național Anticorupție. În cadrul descinderilor au fost ridicate inclusiv obiecte interzise, care urmează să fie expertizate.

Direcția inspectare efectiv a Inspectoratului General al Poliției (IGP), în comun cu Centrul Național Anticorupție (CNA), a efectuat, în seara zilei de ieri, percheziții la sediul Inspectoratului de Poliție Botanica din capitală.

Acțiunile au avut loc în cadrul unui dosar de corupție, fiind vizați câțiva angajați ai instituției. Potrivit informațiilor oficiale, în timpul perchezițiilor au fost ridicate inclusiv obiecte interzise, care urmează să fie supuse expertizării.

Inspectoratul General al Poliției a condamnat ferm orice acțiune ilegală comisă de propriii angajați și a reiterat politica de toleranță zero față de corupție.

„Instituția va continua să coopereze cu autoritățile competente pentru prevenirea și combaterea unor astfel de fapte”, se menționează într-un comunicat al IGP.

Urmărirea penală este în desfășurare, iar anchetatorii examinează totodată și eventualele abateri disciplinare ale persoanelor vizate.

VIDEO | Ion Ceban acuză lipsa de transparență la Guvern după perchezițiile din Poliție

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, acuză Guvernul de lipsă de transparență și reacție în urma perchezițiilor și reținerilor din cadrul Poliției. Edilul susține...
Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, acuză Guvernul de lipsă de transparență și reacție în urma perchezițiilor și reținerilor din cadrul Poliției. Edilul susține...
Principalul argument al reformei administrației publice locale este controlul politic la alegerile care urmează. Declarația a fost făcută de ex-deputatul Fiodor Gagauz în cadrul...
Adrian Lipcan, director Sugar Bridge, amintește că în luna octombrie 2025, Guvernul a instituit interdicția importului de zahăr din Serbia pentru o perioadă de...

Subscribe to our magazine

Serghei Ivanov, Partidul Nostru: Dacă totul e bine, de ce agricultorii nu mai au acces la credite? Nu ne mințiți cu statistici!

Declarațiile reprezentanților sectorului bancar privind stabilitatea creditării în agricultură au fost contestate de deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară,...

Istoria unui proiect de hotărâre de Guvern prost intenționat

Adrian Lipcan, director Sugar Bridge, amintește că în luna octombrie 2025, Guvernul a instituit interdicția importului de zahăr din Serbia pentru o perioadă de...

━ Hot News

VIDEO | Ion Ceban acuză lipsa de transparență la Guvern după perchezițiile din Poliție

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, acuză Guvernul de lipsă de transparență și reacție în urma perchezițiilor și reținerilor din cadrul Poliției. Edilul susține...

VIDEO | Fiodor Gagauz: Principalul argument al reformei administrației publice locale este controlul politic la alegerile care urmează

Principalul argument al reformei administrației publice locale este controlul politic la alegerile care urmează. Declarația a fost făcută de ex-deputatul Fiodor Gagauz în cadrul...

Istoria unui proiect de hotărâre de Guvern prost intenționat

Adrian Lipcan, director Sugar Bridge, amintește că în luna octombrie 2025, Guvernul a instituit interdicția importului de zahăr din Serbia pentru o perioadă de...

Irina Vlah: Angajările în sectorul public trebuie stopate, iar bugetele mari ale instituţiilor de stat – reduse

Politiciana Irina Vlah, lider al Partidului Republican „Inima Moldovei”, critică numărul mare de angajări în sectorul public efectuate în ultima perioadă de actuala guvernare. Conform...

ULTIMA ORĂ | CNA confirmă reținerea a șase angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica

Șase angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica au fost reținuți de ofițerii CNA în cadrul unor dosare de corupere pasivă și activă comise în...