Benzinăriile Lukoil din afara Rusiei au primit o nouă amânare de la aplicarea sancțiunilor americane

Share:

Noul termen până la care benzinăriile Lukoil din afara Federației Ruse sunt exceptate de la aplicarea sancțiunilor americane este 29 octombrie, arată documentele publicate de Trezoreria americană

Biroul pentru controlul activelor străine (Office of Foreign Assets Control – OFAC) al Trezoreriei americane a emis marți o nouă licență, în contextul în care cea în vigoare în prezent expira peste două săptămâni, pe 29 aprilie.

Lukoil România deține o rețea de 321 de stații de distribuție și 5 depozite regionale, potrivit documentelor oficiale.

Licența OFAC din 14 aprilie

Măsuri pentru redeschiderea rafinăriei Petrotel

De amintit că Executivul a adoptat, pe 12 februarie, hotărâre de Guvern care prevede implementarea măsurii supravegherii extinse – după ce a reglementat cadrul de aplicare și în cazul sancțiunilor internaționale – în cazul activelor deținute de Lukoil în România. În calitate de supraveghetor al activității operatorilor a fost desemnat Ion – Bogdan Bugheanu, consilier la Ministerul Energiei, fiind încadrat ca personal contractual în cadrul Cabinetului Ministrului.

Cele patru entități aflate sub suraveghere extinsă sunt:

  • Lukoil România SRL
  • Petrotel-Lukoil S.A.
  • Lukoil Lubricants East Europe
  • Lukoil Overseas Atash B.V. Amsterdam Olanda, Sucursala București

În cazul rafinăriei Petrotel, un activ valoros în contextul crizei carburanților, Ministerul Energiei a solicitat responsabililor americani creșterea duratei licenței OFAC cu cel puțin trei luni, potrivit informațiilor confirmate pentru Mediafax, după ce aceasta a fost prelungită în ultima perioadă cu o frecvență lunară, astfel încât să creeze contextul mai favorabil redeschiderii celei de-a patra rafinării din țară.

Activitatea rafinăriei Petrotel, cu o pondere de 21% din producția națională de carburanți, a fost oprită în octombrie anul trecut pentru lucrările programate de revizie tehnică, dar nu a mai fost reluată ulterior, pe fondul sancțiunilor internaționale impuse.

În contextul războiului din Orientul Mijlociu, în prezent suspendat ca armare a armistițiului de două săptămâni, Guvernul a adoptat un pachet de măsuri pentru atenuarea scumpirilor la pompă – declararea crizei pe piața țițeiului și produselor petroliere carburanților până la 30 iunie, limitarea adaosurilor, condiționarea exporturilor, reducerea accizei la motorină și impunerea unei taxe de solidaritate.

Rafinăriile în funcțiune în România

În prezent în România funcționează rafinăria Petrobrazi, din Ploiești, operată de OMV Petrom, iar recent au fost redeschise după revizia planificată și merg la capacitate maximă Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, ambele operate de Rompetrol.

Cea mai mare rafinărie din România este Petromidia, cu o capacitate de procesare de peste 5 milioane tone materie primă/an, fiind una dintre cele mai moderne din sud-estul Europei. Vega este cea de-a doua rafinărie a Grupului KMG Internațional, situată în Ploiești, Prahova și care operează în regim integrat cu rafinăria Petromidia, care ii asigură materia primă. Cu o capacitate de prelucrare de 350.000 tone de materie primă/an (rafinat, păcură, jet A1, fracție C5-C6), rafinăria Vega deține poziția de unic producător pentru o serie de produse petroliere specifice.

Acționarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% – direct și indirect) și statul român, prin Ministerul Energiei (44,7%).

Rafinăria Petrobrazi, operată de OMV Petrom – care se întinde pe 400 de hectare, echivalentul a 700 de terenuri de fotbal – esta a doua rafinărie din țară în funcție de capacitatea anuală de de 4,5 milioane de tone. Aceasta asigură procesarea întregii producții interne de țiței și acoperă aproximativ o treime din cererea națională de combustibil.

OMV Petrom este controlată de grupul omonim din Austria, iar statul român deține, prin Ministerul Energiei, 20,69% din pachetul de acțiuni.

VIDEO | Ion Ceban: Peste 400 de muncitori implicați zilnic în salubrizarea și reabilitarea...

Primăria municipiului Chișinău anunță desfășurarea unor lucrări ample de salubrizare și reabilitare a infrastructurii rutiere, începute la 9 martie. Potrivit edilului Ion Ceban, în...
Fosta deputată Olesea Stamate critică discrepanța dintre discursul oficial privind reformele și realitatea economică din Republica Moldova. Aceasta invocă date legate de deficitul bugetar,...
Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, a solicitat președintelui Consiliului European, António Costa, deschiderea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE. Demersul se...
Pe 14 aprilie, când marcăm Ziua Mondială a Artei, Partidul Moldova Mare, condus de fostul procuror Victoria Furtună, a declarat că țara noastră a...

Subscribe to our magazine

VIDEO | Renato Usatîi: Pentru mine nu contează cum voi sărbători Paștele. Cel mai important este că am reușit să organizăm ajutor pentru 387...

În pragul sărbătorilor pascale, Renato Usatîi a anunțat o nouă acțiune de sprijin social destinată familiilor vulnerabile, subliniind că solidaritatea trebuie să fie în...

VIDEO | Reportaj Jurnal TV: Grupul de companii Kirsan înseamnă proiecte ambițioase în energie, agricultură și construcții

Grupul de companii Kirsan, cu o experiență de peste două decenii pe piața din Republica Moldova, anunță, într-un reportaj realizat de Jurnal TV, că...

━ Hot News

VIDEO | Olesea Stamate: „Nu putem ascunde la nesfârșit problemele în spatele crizelor”

Fosta deputată Olesea Stamate critică discrepanța dintre discursul oficial privind reformele și realitatea economică din Republica Moldova. Aceasta invocă date legate de deficitul bugetar,...

Victor Negrescu cere Consiliului European un nou pas în negocierile de aderare a R. Moldova la UE

Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, a solicitat președintelui Consiliului European, António Costa, deschiderea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE. Demersul se...

Victoria Furtună: „Arta corupției a devenit direcția dominantă în Republica Moldova”

Pe 14 aprilie, când marcăm Ziua Mondială a Artei, Partidul Moldova Mare, condus de fostul procuror Victoria Furtună, a declarat că țara noastră a...

Istoria „mătușelor-hackeri” din Proteagailovca sau cum un mic centru digital unește generațiile și schimbă comunitatea

Luni și vineri sunt zile de duminică pentru Olga Contîreva din satul Proteagailovca, o mică localitate din stânga Nistrului. În aceste zile, femeia de...

VIDEO | Ion Ceban: Peste 400 de muncitori implicați zilnic în salubrizarea și reabilitarea Chișinăului

Primăria municipiului Chișinău anunță desfășurarea unor lucrări ample de salubrizare și reabilitare a infrastructurii rutiere, începute la 9 martie. Potrivit edilului Ion Ceban, în...