Victor Negrescu cere Consiliului European un nou pas în negocierile de aderare a R. Moldova la UE

Share:

Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, a solicitat președintelui Consiliului European, António Costa, deschiderea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE. Demersul se bazează pe rezultatul alegerilor din Ungaria, care ar putea elimina veto-ul anterioar și permite o decizie în iunie, consolidând reformele și relațiile cu România.

Europarlamentarul Victor Negrescu anunţă că, în calitate de vicepreşedinte al Parlamentului European responsabil de relaţia cu Republica Moldova, a trimis preşedintelui Consiliului European, António Costa, o scrisoare în care solicită deschiderea negocierilor pe clustere pentru aderarea Republicii Moldova. Potrivit lui Negrescu, demersul este făcut în contextul rezultatului alegerilor din Ungaria, care oferă „o nouă fereastră de oportunitate pentru o decizie întârziată prea mult de regula unanimităţii şi de opoziţia guvernului anti-european şi pro-rus de la Budapesta”.

„Ca urmare a rezultatului alegerilor din Ungaria, am trimis, în calitate de vicepreşedinte al Parlamentului European responsabil de relaţia cu Republica Moldova, o scrisoare către preşedintele Consiliului European, António Costa, pentru a solicita deschiderea negocierilor pe clustere pentru aderarea Republicii Moldova”, anunţă, marţi, într-o postare pe Facebook europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu.

Oficialul spune că alegerile din Ungaria „oferă o nouă fereastră de oportunitate pentru această decizie întârziată prea mult de regula unanimităţii şi de opoziţia guvernului anti-european şi pro-rus de la Budapesta”.

Potrivit vicepreşedintelui PE, decizia Consiliului European ar putea fi luată la prima reuniune formală din iunie sau poate fi agreată de îndată la nivel de ambasadori.

„Republica Moldova a făcut progrese reale şi a demonstrat că îşi asumă drumul european. Începerea negocierilor pe clustere ar oferi un nou imbold reformelor necesare şi ar consolida inclusiv colaborarea cu România. Este momentul ca Uniunea Europeană să confirme acest parcurs printr-o decizie clară”, mai spune Victor Negrescu.

VIDEO | Ion Ceban: Peste 400 de muncitori implicați zilnic în salubrizarea și reabilitarea...

Primăria municipiului Chișinău anunță desfășurarea unor lucrări ample de salubrizare și reabilitare a infrastructurii rutiere, începute la 9 martie. Potrivit edilului Ion Ceban, în...
Noul termen până la care benzinăriile Lukoil din afara Federației Ruse sunt exceptate de la aplicarea sancțiunilor americane este 29 octombrie, arată documentele publicate...
Fosta deputată Olesea Stamate critică discrepanța dintre discursul oficial privind reformele și realitatea economică din Republica Moldova. Aceasta invocă date legate de deficitul bugetar,...
Pe 14 aprilie, când marcăm Ziua Mondială a Artei, Partidul Moldova Mare, condus de fostul procuror Victoria Furtună, a declarat că țara noastră a...

Subscribe to our magazine

VIDEO | Renato Usatîi: Pentru mine nu contează cum voi sărbători Paștele. Cel mai important este că am reușit să organizăm ajutor pentru 387...

În pragul sărbătorilor pascale, Renato Usatîi a anunțat o nouă acțiune de sprijin social destinată familiilor vulnerabile, subliniind că solidaritatea trebuie să fie în...

VIDEO | Reportaj Jurnal TV: Grupul de companii Kirsan înseamnă proiecte ambițioase în energie, agricultură și construcții

Grupul de companii Kirsan, cu o experiență de peste două decenii pe piața din Republica Moldova, anunță, într-un reportaj realizat de Jurnal TV, că...

━ Hot News

Benzinăriile Lukoil din afara Rusiei au primit o nouă amânare de la aplicarea sancțiunilor americane

Noul termen până la care benzinăriile Lukoil din afara Federației Ruse sunt exceptate de la aplicarea sancțiunilor americane este 29 octombrie, arată documentele publicate...

VIDEO | Olesea Stamate: „Nu putem ascunde la nesfârșit problemele în spatele crizelor”

Fosta deputată Olesea Stamate critică discrepanța dintre discursul oficial privind reformele și realitatea economică din Republica Moldova. Aceasta invocă date legate de deficitul bugetar,...

Victoria Furtună: „Arta corupției a devenit direcția dominantă în Republica Moldova”

Pe 14 aprilie, când marcăm Ziua Mondială a Artei, Partidul Moldova Mare, condus de fostul procuror Victoria Furtună, a declarat că țara noastră a...

Istoria „mătușelor-hackeri” din Proteagailovca sau cum un mic centru digital unește generațiile și schimbă comunitatea

Luni și vineri sunt zile de duminică pentru Olga Contîreva din satul Proteagailovca, o mică localitate din stânga Nistrului. În aceste zile, femeia de...

VIDEO | Ion Ceban: Peste 400 de muncitori implicați zilnic în salubrizarea și reabilitarea Chișinăului

Primăria municipiului Chișinău anunță desfășurarea unor lucrări ample de salubrizare și reabilitare a infrastructurii rutiere, începute la 9 martie. Potrivit edilului Ion Ceban, în...