Ion Ceban: Am premiat oameni care schimbă orașul Chișinău

Share:

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că „tinerii noștri sunt cei mai tari”, anunțând premierea elevilor, voluntarilor și organizațiilor implicate în dezvoltarea orașului. Evenimentul a avut loc în cadrul concursului ECO-COOL, dedicat promovării educației ecologice și spiritului civic.

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat că autoritățile municipale au premiat tinerii și comunitățile care aleg să se implice activ în viața orașului și să contribuie la dezvoltarea acestuia.

Potrivit edilului, distincțiile nu au vizat simple proiecte, ci oamenii din spatele acestora – elevi, voluntari, organizații neguvernamentale, dar și comunități educaționale și sportive.

„Nu am premiat proiecte, ci oameni: elevi, voluntari, ONG-uri, comunități educaționale și sportive. Sunt cei care transformă ideile în acțiuni concrete pentru orașul nostru și ne sunt foarte dragi”, a declarat Ceban.

Edilul a subliniat că, prin implicarea lor, tinerii contribuie la transformarea Chișinăului într-un oraș „mai curat, mai responsabil și mai unit”.

Concursul ECO-COOL, organizat la nivel municipal, este descris de primar drept o platformă reală pentru formarea unor generații implicate, dezvoltarea educației ecologice și consolidarea spiritului civic.

„Primăria Chișinău va continua să dezvolte aceste inițiative, pentru că investițiile în tineri sunt foarte importante. Felicitări tuturor participanților și câștigătorilor. Chișinăul crește prin voi”, a transmis Ion Ceban.

Partidul Nostru a depus la Curtea Constituțională proiectul constituțional de anulare a serviciului militar...

Partidul Nostru anunță că a depus la Curtea Constituțională un proiect de lege privind modificarea Constituției Republicii Moldova, prin care se propune consacrarea la...
Partidul Nostru anunță că a depus la Curtea Constituțională un proiect de lege privind modificarea Constituției Republicii Moldova, prin care se propune consacrarea la...
Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită procurorilor să examineze cu „maximă seriozitate” informațiile privind angajarea și remunerarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA, afirmând că,...
Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președinte al Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară, fermier de profesie, a venit cu un apel către cetățeni. El...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Partidul Nostru a depus la Curtea Constituțională proiectul constituțional de anulare a serviciului militar obligatoriu și trecerea la serviciu militar doar pe bază de...

Partidul Nostru anunță că a depus la Curtea Constituțională un proiect de lege privind modificarea Constituției Republicii Moldova, prin care se propune consacrarea la...

VIDEO | Victoria Furtună cere investigarea suspiciunilor privind angajarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită procurorilor să examineze cu „maximă seriozitate” informațiile privind angajarea și remunerarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA, afirmând că,...

VIDEO LIVE | „Luptăm ca pâinea, energia și medicamentele să nu se scumpească”. Apelul deputatului Partidului Nostru, Serghei Ivanov către cetățeni, pentru a explica...

Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președinte al Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară, fermier de profesie, a venit cu un apel către cetățeni. El...

VIDEO | Ion Ceban: Decizia privind viitorul satelor trebuie să aparțină oamenilor

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul MAN, Ion Ceban, a declarat că formațiunea pe care o conduce susține modificarea Constituției pentru eliminarea raioanelor,...

Ioniță: Statul plătește peste 6 miliarde de lei anual doar pentru dobânzi

Expertul economic Veaceslav Ioniță consideră că autoritățile trebuie să explice deschis motivele noii politici bugetar-fiscale și să recunoască presiunea tot mai mare asupra finanțelor...

Partidul Nostru a depus la Curtea Constituțională proiectul constituțional de anulare a serviciului militar...

Partidul Nostru anunță că a depus la Curtea Constituțională un proiect de lege privind modificarea Constituției Republicii Moldova, prin care se propune consacrarea la...

Partidul Republican „Inima Moldovei”, la Curtea Constituțională, contestă excluderea de la alegeri fără un...

Partidul Republican „Inima Moldovei” solicită Curţii Constituţionale o examinare separată a mecanismului legal aplicat în raport cu formaţiunea politică. Mai exact, partidul a înaintat un...

VIDEO | Victoria Furtună cere investigarea suspiciunilor privind angajarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită procurorilor să examineze cu „maximă seriozitate” informațiile privind angajarea și remunerarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA, afirmând că,...

Ion Ceban acuză PAS că blochează proiectele de infrastructură ale Chișinăului: „Se expun împotriva...

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că reprezentanții PAS din Consiliul Municipal Chișinău împiedică adoptarea unor proiecte importante pentru dezvoltarea orașului, în...