EXCLUSIV HOT News | Circulară în plină stare de urgență: Autoritățile locale, obligate să reducă urgent consumul de energie

Share:

Centrul Național de Management al Crizelor a emis o circulară către autoritățile publice locale prin care solicită aplicarea urgentă a unor măsuri de economisire a energiei electrice. Decizia vine în contextul menținerii stării de urgență, chiar dacă linia electrică Isaccea–Vulcănești a fost deja reparată și este funcțională.

Măsuri stricte pentru instituțiile publice

Potrivit documentului transmis autorităților locale, instituțiile publice trebuie să limiteze la maximum iluminatul atât în interiorul, cât și în exteriorul clădirilor. De asemenea, este solicitată deconectarea iluminatului decorativ.

Totodată, fiecare autoritate publică trebuie să desemneze o persoană responsabilă de monitorizarea implementării măsurilor impuse de Guvern, în contextul stării de urgență.

Starea de urgență, încă în vigoare

Măsurile sunt menținute chiar dacă linia electrică Isaccea–Vulcănești, afectată anterior în urma unui atac aerian rusesc, a fost reparată și a devenit funcțională de sâmbătă seara.

Guvernul nu a anunțat, deocamdată, când va fi ridicată starea de urgență instituită pentru o perioadă de 60 de zile după avarierea infrastructurii energetice.

Autoritățile nu au oferit explicații suplimentare privind menținerea regimului excepțional, în condițiile reluării funcționării liniei electrice.

VIDEO | Ion Ceban: „Centrul de sortare” de la Sîngera, reprezintă o catastrofă ecologică

Primarul General, Ion Ceban, declară că Gunoiștea și așa-numitul de cei de la PAS „Centrul de sortare” de la Sîngera, reprezintă o catastrofă ecologică...
Lidera partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că Republica Moldova trebuie să avanseze spre integrarea europeană păstrându-și suveranitatea și capacitatea de decizie, reacționând la...
Primarul General, Ion Ceban, declară că Gunoiștea și așa-numitul de cei de la PAS „Centrul de sortare” de la Sîngera, reprezintă o catastrofă ecologică...
Președintele Nicușor Dan a declarat, miercuri, că „România este pregătită” în eventualitatea în care cetățenii din Republica Moldova ar susține un proiect de reunificare,...

Subscribe to our magazine

Restituirea accizei la motorină pentru agricultori: proiectul Partidului Nostru avansează spre dezbatere în plen, în prima lectură

Comisia pentru securitate națională, apărare și ordine publică a propus înaintarea spre dezbateri în plen, în prima lectură, a proiectului de lege privind restituirea...

Istoria unui proiect de hotărâre de Guvern prost intenționat

Adrian Lipcan, director Sugar Bridge, amintește că în luna octombrie 2025, Guvernul a instituit interdicția importului de zahăr din Serbia pentru o perioadă de...

━ Hot News

Victoria Furtună: Integrarea în UE trebuie făcută cu păstrarea suveranității Republicii Moldova

Lidera partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că Republica Moldova trebuie să avanseze spre integrarea europeană păstrându-și suveranitatea și capacitatea de decizie, reacționând la...

VIDEO | Ion Ceban: „Centrul de sortare” de la Sîngera, reprezintă o catastrofă ecologică

Primarul General, Ion Ceban, declară că Gunoiștea și așa-numitul de cei de la PAS „Centrul de sortare” de la Sîngera, reprezintă o catastrofă ecologică...

ULTIMA ORĂ | Nicușor Dan, despre o posibilă reunificare cu Republica Moldova: „România este pregătită”

Președintele Nicușor Dan a declarat, miercuri, că „România este pregătită” în eventualitatea în care cetățenii din Republica Moldova ar susține un proiect de reunificare,...

VIDEO | Maia Sandu: Căutăm soluții pentru alegeri libere în Găgăuzia, fără influențe externe

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că autoritățile de la Chișinău analizează soluții pentru organizarea unor alegeri libere și corecte în autonomia găgăuză,...