VIDEO | Ion Ceban: Cer publicarea tuturor analizelor de laborator a apei efectuate la nivel central, inclusiv a celor din România

Share:

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a prezentat retrospectiva săptămânii 16–22 martie, anunțând că nu există pericole privind calitatea apei din Nistru, dar și evidențiind proiectele de infrastructură, acțiunile sociale și impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra economiei locale.

Primarul capitalei, Ion Ceban, a declarat că apa din râul Nistru este monitorizată constant și, în prezent, nu există riscuri pentru locuitorii municipiului Chișinău. Edilul a cerut însă publicarea tuturor analizelor de laborator efectuate la nivel central, inclusiv a celor din România, menționând că aceste date nu au fost făcute publice până acum.

Insistăm pe publicarea tuturor datelor de laborator care au fost făcute la nivel central, inclusiv a celor venite din România. Până astăzi nu le-a văzut nimeni.

În același context, acesta a subliniat necesitatea dezvoltării unor laboratoare performante pentru testarea aerului, solului și apei, în vederea prevenirii riscurilor pentru populație.

Pe segmentul infrastructurii, edilul a anunțat reabilitarea a peste 55 de mii de metri pătrați de drumuri, calificând ritmul lucrărilor drept unul fără precedent.

Referitor la situația de la Durlești, Ion Ceban a descris blocajele financiare drept un „atac asupra administrației locale”, precizând că plățile au fost ulterior deblocate.

Primarul a atras atenția și asupra creșterii zilnice a prețurilor la carburanți, care afectează direct cetățenii, mediul economic și bugetul municipal.

În plan social, aproximativ 25 de mii de perechi de ochelari au fost distribuite gratuit în cadrul campaniei „De la inimă la inimă”.

Totodată, au fost discutate noi oportunități de colaborare cu Ambasadorul India în diverse domenii de interes.

Campania „Curățenia de Primăvară” continuă în capitală, autoritățile propunându-și finalizarea lucrărilor de salubrizare până la sărbătoarea de Paști.

În același timp, municipalitatea lansează campania de plantare a arborilor, iar în perioada următoare va fi inaugurată Aleea Bikerilor.

Nu în ultimul rând, în fiecare weekend sunt organizate târguri dedicate susținerii producătorilor locali.

Ion Ceban: Sute de angajați ai Primăriei au fost la datorie de Paștele Blajinilor....

Primarul general al capitalei, Ion Ceban, a mulțumit echipelor implicate în buna desfășurare a Paștelui Blajinilor, menționând că sute de angajați ai municipalității au...
Primarul general al capitalei, Ion Ceban, a mulțumit echipelor implicate în buna desfășurare a Paștelui Blajinilor, menționând că sute de angajați ai municipalității au...
Republica Moldova va înregistra cea mai rapidă creștere a PIB-ului pe cap de locuitor din lume în perioada 2026–2030, potrivit proiecțiilor Fondului Monetar Internațional....
Horoscop 19 aprilie - o zi cu accente speciale. O să ne facem curaj să spunem niște lucruri care ne-ar elibera de o povară...

Subscribe to our magazine

VIDEO Serghei Ivanov, Partidul Nostru: Integrarea în UE este tratată de unii de la guvernare doar ca un obiectiv politic de dragul „fotoliilor” în...

Unii din conducere cred că, dacă într-o zi vor păși în Uniunea Europeană, situația se va schimba peste noapte. Însă nu conștientizează că aderarea...

DOSAR EXPLOZIV pe piața gazelor: Un furnizor privat de gaze, suspendat în plină liberalizare a pieței. Decizie controversată a Consiliului de Investiții

Un an de corespondență bizară, întrebări fără răspuns și decizii contradictorii. În timp ce Bruxellesul și Secretariatul Comunității Energetice cer Republicii Moldova de ani...

━ Hot News

Ion Ceban: Sute de angajați ai Primăriei au fost la datorie de Paștele Blajinilor. Mulțumiri echipelor implicate

Primarul general al capitalei, Ion Ceban, a mulțumit echipelor implicate în buna desfășurare a Paștelui Blajinilor, menționând că sute de angajați ai municipalității au...

FMI: Republica Moldova va fi lider mondial la creșterea PIB-ului pe cap de locuitor în perioada 2026–2030

Republica Moldova va înregistra cea mai rapidă creștere a PIB-ului pe cap de locuitor din lume în perioada 2026–2030, potrivit proiecțiilor Fondului Monetar Internațional....

Horoscop 19 aprilie – zodia care astăzi va primi vești bune

Horoscop 19 aprilie - o zi cu accente speciale. O să ne facem curaj să spunem niște lucruri care ne-ar elibera de o povară...

HOT News | Atac armat într-un supermarket din Kiev: cel puțin 5 morți și 10 răniți. Atacatorul, ucis de forțele speciale

Un atac armat într-un supermarket din Kiev a dus la cel puțin cinci morți și zece răniți, printre care un copil. Atacatorul, un bărbat...

VIDEO | Irina Vlah propune o rețetă tradițională de Blajini: cighiri în prapure

În ajunul sărbătorii de Blajini, Irina Vlah a prezentat o rețetă tradițională de cighiri (drob de miel în prapure), pe care o descrie drept...