VIDEO | Irina Vlah: Ministerul Justiției trebuie să-și retragă solicitarea adresată CC și să renunțe la încercările de a anula prevederile Legii privind autonomia găgăuză

Share:

Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, spune că, astăzi, Chișinăul transformă Găgăuzia într-un focar periculos de destabilizare. Dacă părțile nu vor reveni urgent la un dialog normal, prețul acestei greșeli va fi prea mare pentru întreaga Moldovă. Ministerul Justiției trebuie să-și retragă solicitarea adresată Curții Constituționale și să renunțe la încercările de a anula prevederile Legii privind autonomia găgăuză. 

„Acum mai bine de trei decenii, Comratul şi Chişinăul ofereau lumii întregi un bun exemplu cum pot fi soluţionate conflictele pe cale paşnică şi cum poate fi asigurată pacea şi armonia interetnică într-o societate modernă. În toată această perioadă, politicienii de la Chişinău şi Comrat (şi nu doar ei) s-au mândrit cu marea realizare, obţinută în anul 1994, iar precedentul înregistrat atunci în Republica Moldova era des citat inclusiv la nivel internaţional. Din păcate însă, nu toţi au înţeles importanţa evenimentelor de acum mai bine de trei decenii şi astăzi relaţia dintre Chişinău şi Comrat este mai tensionată decât oricând în ultimii ani, iar orice pas greşit ce va fi făcut ne poate costa extrem de scump.

Cunosc nu din auzite ce înseamnă dialog bazat pe respect reciproc, pe interese reciproce, mai ales atunci când mizele sunt atât de mari. În calitate de Başcan al Găgăuziei, timp de opt ani, am mizat în permanenţă pe dialog eficient şi productiv cu factorii decizionali de la Chişinău şi, cu mici excepţii, această abordare a dat roade. Astfel, Autonomia Găgăuză s-a putut dezvolta continuu, iar relaţiile dintre Chişinău şi Comrat au cunoscut o dezvoltare importantă. Şi eu sunt convinsă că şi acum problemele apărute şi care prezintă pericole serioase din punct de vedere al stabilităţii interne pot fi soluţionate. Pentru aceasta însă e nevoie de o conştientizare a situaţiei în care s-a ajuns, de o analiză la rece a celor întâmplate şi, cel mai important, a celor ce se pot întâmpla. Şi, desigur, pentru ca dialogul să fie eficient, să dea rezultate, e nevoie de respect reciproc, de înţelegere, de capacitate de a accepta compromisuri rezonabile. Iar primul semnal în acest sens trebuie să vină de la Chişinău”, spune politiciana.

Irina Vlah declară că, astăzi, la Comrat există temeri serioase că autorităţile de la Chişinău atentează la statutul de autonomie al regiunii.

„În această situaţie, autorităţile de la Chişinău trebuie să transmită un semnal clar că autonomia găgăuză nu va fi afectată, iar un prim pas în acest sens ar fi ca Ministerul Justiţiei să-şi retragă sesizarea de la Curtea Constituţională, prin care se solicită verificarea constituţionalităţii unor prevederi din Legea privind statutul juridic special al Găgăuziei. Iar soluţiile pentru deblocarea situaţiei legate de alegerile din Găgăuzia, precum şi pentru alte probleme ce apar, să fie identificate în cadrul dialogului, nu prin activarea mecanismelor de genul celui menţionat mai sus. Retragerea sesizării Ministerului Justiţiei ar pune bazele unui dialog constructiv între Chişinău şi Comrat.

Şi, invers, examinarea şi declararea neconstituţionalităţii unor prevederi din Legea privind statutul juridic special al Găgăuziei ar turna gaz pe foc şi ar tensiona şi mai mult relaţiile dintre părţi.

Dacă se va merge pe calea propusă de mine, următorul pas ce se impune ar fi activizarea dialogului pe platformă parlamentară. Personal, consider că, în situaţia în care s-a ajuns, cel mai eficient dialog poate avea loc doar pe platformă parlamentară. Şi acest dialog nu trebuie să se rezume doar la identificarea soluţiilor legate de alegerile din Găgăuzia, ci să cuprindă un spectru larg de preocupări care există la moment – de la soluţionarea problemelor de ordin fiscal (care au devenit un subiect destul de dureros pentru Găgăuzia) şi până la soluţionarea problemelor de ordin constituţional şi juridic legate de statutul Găgăuziei, care periodic ies în prim plan şi duc la tensionarea relaţiilor dintre Chişinău şi Comrat”, menționează liderul politic.

Politiciana mai spune că poziţia de principiu de la care trebuie să pornească Chişinăul şi Comratul acum este că statutul Autonomiei Găgăuze trebuie consolidat, deoarece aceasta este unica cale de a asigura stabilitatea internă şi armonia interetnică. „Şi dacă toţi factorii decizionali relevanţi vor înţelege acest lucru şi vor acţiona corespunzător, Autonomia Găgăuză din nou va deveni un exemplu pentru toată lumea de soluţionare paşnică a conflictelor” – subliniază ea.

DECLARAȚIA președintelui Partidului Nostru: Republica Moldova are nevoie de un Guvern al profesioniștilor, nu...

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, susține că demisia premierului nu rezolvă problemele de fond ale Republicii Moldova și afirmă că țara are nevoie fie...
Horoscop 5 iulie - o zi chiar frumoasă. Important e că ne pasă de noi, că avem chef să facem doi pași pe-afară, să...
Președintele Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, a anunțat că formațiunea va iniția demersuri pentru declanșarea alegerilor parlamentare și prezidențiale anticipate, după căderea...
Horoscop 4 iulie - provocări azi. Avem energie și prezență de spirit ca să facem față situațiilor la care nu ne-am aștepta deloc și...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Horoscop 5 iulie – o să vă revigorați sufletește

Horoscop 5 iulie - o zi chiar frumoasă. Important e că ne pasă de noi, că avem chef să facem doi pași pe-afară, să...

VIDEO Ion Ceban: „Guvernarea PAS a eșuat. Este nevoie de alegeri parlamentare și prezidențiale anticipate”

Președintele Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, a anunțat că formațiunea va iniția demersuri pentru declanșarea alegerilor parlamentare și prezidențiale anticipate, după căderea...

Horoscop 4 iulie – o să apară o provocare sentimentală

Horoscop 4 iulie - provocări azi. Avem energie și prezență de spirit ca să facem față situațiilor la care nu ne-am aștepta deloc și...

DECLARAȚIA președintelui Partidului Nostru: Republica Moldova are nevoie de un Guvern al profesioniștilor, nu de o nouă împărțire a funcțiilor în cadrul PAS.

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, susține că demisia premierului nu rezolvă problemele de fond ale Republicii Moldova și afirmă că țara are nevoie fie...

Fiodor Gagauz, despre blocajul alegerilor din Găgăuzia: „Adevărul este că această criză a fost creată artificial de autoritățile centrale”

Politicianul Fiodor Gagauz a constatat că, „comentând criza din jurul alegerilor pentru Adunarea Populară a Găgăuziei, fostul ministru al Justiției și fostul președinte al...

DECLARAȚIA președintelui Partidului Nostru: Republica Moldova are nevoie de un Guvern al profesioniștilor, nu...

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, susține că demisia premierului nu rezolvă problemele de fond ale Republicii Moldova și afirmă că țara are nevoie fie...

Irina Vlah, după decizia CC: Ignorarea avizului Comisiei de la Veneţia pune Republica Moldova într-o...

Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, a declarat că, astăzi, Republica Moldova a mai făcut un pas înapoi în ceea ce privește democrația,...

Victoria Furtună, după demisia premierului Alexandru Munteanu: „Este un verdict politic pentru întreaga guvernare...

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a calificat demisia premierului Alexandru Munteanu drept „un verdict politic” pentru guvernarea PAS și a cerut organizarea alegerilor...

VIDEO Ion Ceban: „Guvernarea PAS a eșuat. Este nevoie de alegeri parlamentare și prezidențiale...

Președintele Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, a anunțat că formațiunea va iniția demersuri pentru declanșarea alegerilor parlamentare și prezidențiale anticipate, după căderea...