Moldova e în primejdie!

26 Iunie 2009, 19:05

La ultima sa conferinţă de presă Voronin ne-a arătat ce va face în campanie: îi va arăta mereu Opoziţiei că vrea bătaie. Spun asta pentru că şi liderul PCRM, şi mass-media controlată de comunişti nu mai obosesc să repete că urmează o campanie dură şi agresivă. Nu-i aşa că v-aţi şi speriat un pic şi că Voronin şi-a atins astfel ţinta?

Nu ne amintim nici o campanie de-a comuniştilor care să nu fi fost dură şi agresivă şi faptul că acum ei îşi trâmbiţează intenţiile nu este decât un procedeu de înfricoşare. Dacă în celelalte campanii comuniştii „tăceau şi făceau”, acum vedem că încep cu speriatul, iar asta nu mai este decât o probă de slăbiciune, scrie Constantin Cheianu în Timpul de Dimineaţă.

Va fi o campanie dură şi agresivă, atât. Comuniştii nu vor călări decât un singur mesaj: „Patria e în primejdie!”. Vă spun exact cu ce se va ocupa M 1 în campanie: va apăra patria. Dacă patria e în primejdie, vor trebui să iasă în prim-plan, nu-i aşa, apărătorii patriei. Deci vom vedea mai multe reportaje despre armată, poliţie, SIS, ministrul Vrabie va avea rezervat un rol mai special. Va apărea mai des pe ecran cel care este acum apărătorul nr. 2 al patriei după Voronin, adică Iurie Roşca. Liderul PCRM va vizita mai multe unităţi militare, vom urmări antrenamentele poliţiştilor chemaţi să dea ripostă protestatarilor, eventual, agresorului extern. Şi dacă va veni vreun demnitar din Rusia în Moldova, apoi acela va fi numai ministrul Apărării, , scrie Constantin Cheianu.

Bine-bine, dar dacă „patria e în primejdie”, cum va putea oare Voronin să arate partea cealaltă, atât de preţioasă, a imaginii PCRM şi anume că este „un partid al făuriri şi al faptelor pozitive”? Va mai participa oare liderul comunist la deschiderea de grădiniţe, va mai aprinde „flacăra albastră”, va mai întreprinde vizite ca şi cum oficiale în străinătate? Una din două: ori patria e în primejdie şi atunci Voronin cu Roşca îmbracă pufoaice de partizani, ori Voronin face ce a mai făcut, iar „patria e în primejdie” e un slogan de speriat copiii ori simplă bălăcăreală comunistă.

Modul provocator în care a vorbit Voronin la conferinţă mi-a amintit de acele situaţii de viaţă cu indivizi bătăuşi, care vor cu orice preţ să-i instige la bătaie pe oameni mai slabi fizic decât ei şi care nu îşi doresc deloc să se bată. Scopul bătăuşului este să-l determine pe om să se apere ori chiar să fie primul care să lovească, el fiind liber astfel să-l doboare pe celălalt la pământ şi să-i care picioare în ficat, notează Constantin Cheianu.

Niciodată, cei care asistă la astfel de scene nu sunt de partea bătăuşului, iată de ce Opoziţia ar face bine să-i lase pe comunişti să sară la bătaie, poate chiar să se lase „bătută”. Asta trebuie să vadă alegătorul.

Voronin a livrat Opoziţiei un slogan foarte bun: „Patria e în primejdie”. Într-adevăr, patria e în primejdie pentru că Voronin nu se gândeşte la calitatea vieţii oamenilor, el nu se gândeşte, de fapt, la vieţile lor. Voronin îi pregăteşte pentru moarte.

Esenţa situaţiei electorale constă în următoarele: comuniştii vor să-i facă pe oameni să uite de buzunarele şi burţile lor goale şi să se gândească la patrie. Opoziţia trebuie să procedeze viceversa, mai scrie Constantin Cheianu în Timpul de Dimineaţă.

Comentarii (3 comentarii)

moldovanu
a comentat la 27 Iunie 2009, 00:04

aparati masonii sint cuminti nu fac nimic rau

Gri6a
a comentat la 27 Iunie 2009, 08:49

Очень и очень правильно!

Silvera
a comentat la 27 Iunie 2009, 16:52

Text vechi pe muzica noua. Stim, stim ” родина в опасности” si “отступать нам некуда - за нами Москва”, cam rasuflate lozincile, dar cu o bere merge orice.

Comenteaza

Nume *

Mail *

Web


Comentariu