ULTIMA ORĂ | Declarații dure ale lui Ion Ceban despre situația din Durlești: Eleonora Șaran ar fi supusă presiunilor pentru a demisiona

Share:

Primarul general al Chișinău, Ion Ceban, liderul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) susține că primărița orașului Durlești, Eleonora Șaran, ar fi supusă presiunilor pentru a demisiona, în contextul unei anchete care vizează conducerea localității.

Potrivit lui Ion Ceban, situația din Durlești ar fi marcată de acțiuni pe care le consideră abuzive, afirmând că reținerea unor reprezentanți ai administrației locale ar fi fost făcută fără dovezi suficiente și cu depășirea atribuțiilor.

Edilul capitalei susține că asupra primăriței Eleonora Șaran s-ar exercita presiuni pentru a-și da demisia, nu doar pentru a fi suspendată din funcție.

„Scopul este ca să-și dea demisia sub presiune psihologică”, a declarat Ceban, adăugând că autoritățile ar încerca astfel să faciliteze numirea unui primar interimar.

De asemenea, primarul capitalei a menționat că secretarul Consiliului local ar fi reținut în altă parte din motive medicale, iar viceprimarul ar rămâne în arest.

În acest context, Ion Ceban a făcut apel la instituțiile internaționale să monitorizeze îndeaproape situația, afirmând că persoanele vizate ar fi supuse unor presiuni psihologice și ar fi ținute în condiții pe care le consideră necorespunzătoare.

Primarul general al Chișinău, Ion Ceban, liderul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a calificat situația drept „inadmisibilă” și a cerut clarificarea circumstanțelor în care au loc aceste acțiuni.

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi,...

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...
Comisia Europeană elaborează planuri pentru a oferi țărilor candidate la aderarea la UE, între care Republica Moldova și Ucraina, beneficii economice înainte ca acestea...
Horoscop 27 iunie - o zi frumoasă. O să ne putem deplasa cu ușurință, o să putem ieși pe la petreceri, la un teren...
Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

POLITICO | UE pregătește „integrarea treptată” pentru Ucraina și Moldova. Cum vrea să mențină candidații în cercul său

Comisia Europeană elaborează planuri pentru a oferi țărilor candidate la aderarea la UE, între care Republica Moldova și Ucraina, beneficii economice înainte ca acestea...

Horoscop 27 iunie – o să aibă loc o întâlnire de suflet

Horoscop 27 iunie - o zi frumoasă. O să ne putem deplasa cu ușurință, o să putem ieși pe la petreceri, la un teren...

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi, iar Guvernul promite protecție peste un an”

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...

Ion Ceban: Toate fracțiunile parlamentare, cu excepția PAS, au semnat pentru inițierea referendumului privind reforma APL

Liderul MAN și primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că proiectul de hotărâre privind organizarea, la 27 septembrie 2026, a unui referendum...

„Creditul de 218 milioane de euro intră în buget fără destinații clare”. Constantin Cuiumju cere transparență privind utilizarea împrumutului extern

Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a criticat în Parlament lipsa unor destinații concrete pentru împrumutul extern de 218 milioane de euro, întrebând cine va...

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi,...

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...

Irina Vlah: PAS găsește salarii de sute de mii de lei și miliarde pentru întreținerea...

Asta este PAS: pentru ai lor se găsesc salarii de sute de mii de lei și miliarde pentru întreținerea puterii. Iar pentru pensionari există...

VIDEO | Victoria Furtună cere investigarea suspiciunilor privind angajarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită procurorilor să examineze cu „maximă seriozitate” informațiile privind angajarea și remunerarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA, afirmând că,...

Ion Ceban: Toate fracțiunile parlamentare, cu excepția PAS, au semnat pentru inițierea referendumului privind...

Liderul MAN și primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că proiectul de hotărâre privind organizarea, la 27 septembrie 2026, a unui referendum...