FOTO | Emmanuel Macron și Friedrich Merz s-au ținut de mână la summitul informal UE

Share:

Emmanuel Macron și Friedrich Merz s-au afișat ținându-se de mână la summitul informal al Uniunii Europene, într-un gest menit să atenueze divergențele economice dintre Paris și Berlin.

Președintele și cancelarul s-au prezentat împreună în fața camerelor de luat imagini, la începutul reuniunii șefilor de stat și de guverne, pe frig și în ceața peisajului rural belgian.

„Suntem fericiți că ne aflăm aici împreună cu domnul cancelar Merz”, a subliniat Emmanuel Macron, în timp ce anturajul său evoca un tête-à-tête între cei doi lideri, chiar înainte de summit.

„Împărtășim acest sentiment de urgență potrivit căruia Europa noastră trebuie să acționeze foarte clar” împotriva unor „presiuni foarte puternice” – concurența neloială a Chinei și taxele vamale ale Statelor Unite –, a subliniat el.

Emmanuel Macron a îndemnat „să implementăm toate lucrurile asupra cărora suntem de acord și să mergem mai rapid în simplificarea, aprofundarea pieței unice, problemele de energie și finanțare. Există un acord franco-german foarte puternic asupra Uniunii Piețelor Capitalurilor, care este foarte important”, a insistat el.

„Eu mă bucur că Emmanuel Macron și cu mine suntem aproape mereu de acord asupra acestor probleme” ale competitivității și pieței interne, a dat asigurări, la rândul său, Friedrich Merz.

După aceste declarații, cei doi lideri nu au răspuns întrebărilor presei, depunând astfel eforturi să evite problemele sensibile.

Divergențe privind relansarea economică

Divergențe se manifestă din nou între Paris și Berlin cu privire la economia europeană.

Ideea relansată de către Macron a recurgerii la un împrumut comun european în vederea finanțării unor investiții în sectoarele viitorului a fost respinsă de către Germania, în continuare foarte prudentă în problemele bugetare.

Aceeași divergență îi desparte în privința „preferinței europene” promovate de Franța – o obligare a întreprinderilor care beneficiază de fonduri publice, inclusiv constructorii de automobile, să folosească componente europene.

Merz consideră că o asemenea soluție trebuie să fie rezervată doar sectoarelor strategice și numai ca ultim resort, fără să excludă anumite țări partenere.

Parisul este iritat, de asemenea, de o apropiere a Germaniei de Italia lui Giorgia Meloni, în ultimele săptămâni, în probleme europene.

Gest simbolic la castelul Alden Biesen

La castelul Alden Biesen, Emmanuel Macron și Friedrich Merz s-au ținut de mână, în timp ce Giorgia Meloni s-a prezentat singură în fața presei, la fel ca ceilalți lideri europeni.

Partidul Nostru inițiază moțiunea simplă privind politica fiscală promovată de ministrul Finanțelor și o...

Fracțiunea parlamentară a Partidului Nostru inițiază moțiunea simplă împotriva politicii fiscale promovate de ministrul Finanțelor prin proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027 și o...
Fracțiunea parlamentară a Partidului Nostru inițiază moțiunea simplă împotriva politicii fiscale promovate de ministrul Finanțelor prin proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027 și o...
Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită Guvernului să prezinte public un raport detaliat privind activitatea desfășurată în cele 235 de zile de la...
Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că reprezentanții PAS din Consiliul Municipal Chișinău împiedică adoptarea unor proiecte importante pentru dezvoltarea orașului, în...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Partidul Nostru inițiază moțiunea simplă privind politica fiscală promovată de ministrul Finanțelor și o propune spre semnare tuturor deputaților

Fracțiunea parlamentară a Partidului Nostru inițiază moțiunea simplă împotriva politicii fiscale promovate de ministrul Finanțelor prin proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027 și o...

Victoria Furtună cere Guvernului să prezinte raportul de activitate după 235 de zile de mandat

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită Guvernului să prezinte public un raport detaliat privind activitatea desfășurată în cele 235 de zile de la...

Ion Ceban acuză PAS că blochează proiectele de infrastructură ale Chișinăului: „Se expun împotriva propriilor decizii”

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că reprezentanții PAS din Consiliul Municipal Chișinău împiedică adoptarea unor proiecte importante pentru dezvoltarea orașului, în...

Victoria Furtună critică reducerea indemnizației de maternitate: „Efectele se vor măsura în oameni pierduți, nu în economii bugetare”

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, critică prevederile proiectului politicii fiscale și bugetare pentru anul 2027 care vizează modificarea modului de calcul al indemnizației...

Partidul Republican „Inima Moldovei”, la Curtea Constituțională, contestă excluderea de la alegeri fără un verdict al instanței

Partidul Republican „Inima Moldovei” solicită Curţii Constituţionale o examinare separată a mecanismului legal aplicat în raport cu formaţiunea politică. Mai exact, partidul a înaintat un...

Partidul Nostru inițiază moțiunea simplă privind politica fiscală promovată de ministrul Finanțelor și o...

Fracțiunea parlamentară a Partidului Nostru inițiază moțiunea simplă împotriva politicii fiscale promovate de ministrul Finanțelor prin proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027 și o...

Partidul Republican „Inima Moldovei”, la Curtea Constituțională, contestă excluderea de la alegeri fără un...

Partidul Republican „Inima Moldovei” solicită Curţii Constituţionale o examinare separată a mecanismului legal aplicat în raport cu formaţiunea politică. Mai exact, partidul a înaintat un...

Victoria Furtună cere Guvernului să prezinte raportul de activitate după 235 de zile de...

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită Guvernului să prezinte public un raport detaliat privind activitatea desfășurată în cele 235 de zile de la...

Ion Ceban acuză PAS că blochează proiectele de infrastructură ale Chișinăului: „Se expun împotriva...

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că reprezentanții PAS din Consiliul Municipal Chișinău împiedică adoptarea unor proiecte importante pentru dezvoltarea orașului, în...