Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a criticat dur acțiunile partidului de guvernământ și ale autorităților centrale în legătură cu situația tensionată din localitatea Dereneu, raionul Călărași, acuzând lipsa de intervenție și dialog. Edilul susține că oamenii au ajuns să sufere, în timp ce responsabilii „stau prin birouri”.
Ion Ceban a condamnat public inacțiunea autorităților centrale în gestionarea conflictului izbucnit în localitatea Dereneu, raionul Călărași, făcând apel la dialog și implicare directă din partea guvernării.
Edilul Capitalei a subliniat că nu îi judecă pe locuitorii satului sau pe polițiștii aflați la fața locului, ci pe factorii politici de decizie, despre care afirmă că evită să intervină.
„Îi judec pe politicieni, pe cei de la guvernare, care nu au curajul să meargă acolo, deși erau primii care vorbeau cu oamenii în campania electorală, când veneau după voturi”, a declarat Ceban.
În context, primarul a amintit că, la ultimele scrutine, majoritatea alegătorilor din Dereneu au susținut actuala putere. Potrivit acestuia, la alegerile parlamentare din toamna anului 2025, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) s-a clasat pe primul loc în localitate, iar la alegerile prezidențiale din 2024 majoritatea voturilor au mers către Maia Sandu.
Ceban a reiterat apelul adresat autorităților de a facilita dialogul între părțile implicate în conflict, menționând că lăcașul de cult vizat se află în proprietatea Ministerului Culturii.
„Aveți curaj și așezați părțile la masă, pentru că, până la urmă, oamenii suferă”, a spus acesta.
Acuzații privind condițiile protestatarilor
Primarul susține că situația din teren este una dificilă, afirmând că unii oameni protestează în condiții improprii.
„Oamenii stau și îngheață afară, alții au rămas să protesteze în biserică, fără mâncare și fără căldură”, a declarat Ceban.
În final, edilul a condamnat acțiunile guvernării, invocând inclusiv o dimensiune morală a conflictului.
„Condamnăm acțiunile PAS și ale celor de la guvernare, care nu întreprind nicio măsură. Dumnezeu este unul. Măcar frica de Dumnezeu să vă fie”, a conchis Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, liderul Partidului Mișcarea Alternativă Națională (MAN)





