VIDEO | Ion Ceban, mesaj către elevi după lecțiile online: „Părerile voastre contează mult pentru mine”

Share:

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a transmis un mesaj public elevilor, după perioada în care cursurile s-au desfășurat online, menționând că a citit reacțiile și opiniile acestora și le apreciază implicarea.

Edilul capitalei a declarat că a primit sute de mesaje din partea elevilor referitoare la experiența lecțiilor desfășurate în regim online, multe dintre ele fiind, potrivit lui, „foarte ingenioase”.

„Dragi elevi, am citit mesajele voastre despre orele făcute online. Unele dintre ele au fost foarte ingenioase; le-am citit și vă mulțumesc pentru părerile voastre”, a transmis Ion Ceban.

Primarul a precizat că a încercat să răspundă unei părți dintre mesaje, însă volumul mare al acestora nu i-a permis să revină către toți expeditorii.

„La unii am răspuns, dar nu am reușit la toți, deoarece erau chiar sute de mesaje”, a adăugat acesta.

În final, Ion Ceban a subliniat importanța dialogului cu elevii și a dat asigurări că opiniile lor sunt luate în considerare.

„Mă bucur să avem această comunicare și vă spun că părerile voastre contează mult pentru mine. Vă mulțumesc tuturor”, a conchis edilul.

Elevii din municipiul Chișinău au revenit la ore cu prezență fizică, după câteva zile în care cursurile s-au desfășurat la distanță din motive de siguranță, a anunțat primarul general Ion Ceban.

Edilul capitalei a declarat, în cadrul ședinței serviciilor municipale, că procesul educațional a fost reluat în format fizic, mulțumind profesorilor, părinților și elevilor pentru înțelegerea manifestată în perioada restricțiilor temporare.

„Mulțumesc profesorilor, părinților și copiilor pentru înțelegere. Am luat decizia ca joi și vineri elevii să rămână acasă, împreună cu colegii și conducătorii instituțiilor, pentru siguranța copiilor”, a menționat Ion Ceban.

Potrivit acestuia, măsura preventivă a avut efectul scontat, întrucât, pe durata acelor zile, nu au fost înregistrate traumatisme în rândul elevilor.

În context, primarul a îndemnat în continuare la vigilență, odată cu reluarea cursurilor în regim obișnuit. „În continuare, rugăm vigilență”, a subliniat edilul.

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi,...

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...
Horoscop 28 iunie - o zi cu surprize. O să ne facem programul cum vrem noi, dar să ne așteptăm și la vizite și...
Cercetătorul în cadrul programului de Reziliență Democratică al Centrului pentru Analiza Politicilor Europene (CEPA), Dionis Cenușă, consideră că scandalul legat de ocuparea funcțiilor publice...
Comisia Europeană elaborează planuri pentru a oferi țărilor candidate la aderarea la UE, între care Republica Moldova și Ucraina, beneficii economice înainte ca acestea...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Horoscop 28 iunie – zodia care va primi o veste bună

Horoscop 28 iunie - o zi cu surprize. O să ne facem programul cum vrem noi, dar să ne așteptăm și la vizite și...

Dionis Cenușă: Scandalul privind funcțiile publice este doar vârful aisbergului

Cercetătorul în cadrul programului de Reziliență Democratică al Centrului pentru Analiza Politicilor Europene (CEPA), Dionis Cenușă, consideră că scandalul legat de ocuparea funcțiilor publice...

POLITICO | UE pregătește „integrarea treptată” pentru Ucraina și Moldova. Cum vrea să mențină candidații în cercul său

Comisia Europeană elaborează planuri pentru a oferi țărilor candidate la aderarea la UE, între care Republica Moldova și Ucraina, beneficii economice înainte ca acestea...

Horoscop 27 iunie – o să aibă loc o întâlnire de suflet

Horoscop 27 iunie - o zi frumoasă. O să ne putem deplasa cu ușurință, o să putem ieși pe la petreceri, la un teren...

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi, iar Guvernul promite protecție peste un an”

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi,...

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...

Irina Vlah: PAS găsește salarii de sute de mii de lei și miliarde pentru întreținerea...

Asta este PAS: pentru ai lor se găsesc salarii de sute de mii de lei și miliarde pentru întreținerea puterii. Iar pentru pensionari există...

VIDEO | Victoria Furtună cere investigarea suspiciunilor privind angajarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită procurorilor să examineze cu „maximă seriozitate” informațiile privind angajarea și remunerarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA, afirmând că,...

Ion Ceban: Toate fracțiunile parlamentare, cu excepția PAS, au semnat pentru inițierea referendumului privind...

Liderul MAN și primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că proiectul de hotărâre privind organizarea, la 27 septembrie 2026, a unui referendum...