Serafim Urechean: Îmi amintesc de prietenul meu Nicolae Sulac, care spunea într-un cântec ”mai bine decât atâția moldoveni, o sută de ceceni”

06 Iunie 2009, 20:16

Serafim Urechean, liderul Alianței ”Moldova Noastră” este o persoană care poate să vorbească ore în șir despre bogata experiență pe care a acumulat-o în toți acești ani. VIP-ul acestei săptămâni pe Politik.md este sigur de sine, de calitățile sale, dar conștient, în același timp, de carisma sa. Serafim Urechean este un norocos alături de soția sa, Larisa, persoana iubită care l-a susținut în tot ceea ce face sau a făcut până acum. Dacă vă interesează să aflați care sunt primii pași pe care i-ar întreprinde S. Urechean ca eventual Președinte al țării sau ce își dorea să devină în copilărie găsiți răspunsul în interviul de mai jos, publicat de Politik.md. 

Credeți că partidul de guvernământ a învățat lecția în urma acestei decizii a opoziției de la 3 iunie, de a nu participa la alegerea Președintelui R. Moldova?

Eu îmi doresc ca ei să facă concluziile de rigoare, aș vrea să înțeleagă, o dată pentru totdeauna că nu totul se vinde și nu totul se cumpără. Aici îmi amintesc de prietenul meu Nicolae Sulac, care spunea într-un cântec ”mai bine decât atâția moldoveni, o sută de ceceni”. De aici putem să înțelegem că țara noastră are nevoie de oameni cu verticalitate, devotați și sinceri față de neamul său. Cred, că pentru prima dată, la 3 iunie s-a pus temelia unei opoziții sănătoase în țara noastră. În acea zi istorică, pentru prima dată, după 1991, opoziția a dovedit societății și clasei politice din R. Moldova că are verticalitate. Totuși, mai rămâne loc pentru incertitudini. Nu în zadar, încă, mai este populară zicala ”lupul păru-și schimbă, dar năravul ba”.

Care sunt primii pași pe care i-ați întreprinde, ca eventual Președinte al țării?

Bineînțeles că este o responsabilitate mare pentru țara noastră ca președinte al întregului popor. Și trebuie să fac tot posibilul pentru a modifica politica internă, dar și vectorul extern al țării noastre. Trebuie să îmbunătățim de urgență imaginea țării, să devenim mai atractivi pentru investitori, să ridicăm economia țării, pentru ca cetățenii R. Moldova să aibă un trai decent. Toți cetățenii să fie asigurați cu locuri de muncă, iar copiii noștri să aibă un viitor mai bun. Într-adevăr este un complex mare de probleme care necesită o stringentă rezolvare. Prin urmare, nu pot spune, că doar rezolvarea unei probleme sau alteia ar aduce rezultatele scontate în imediata apropiere. Este nevoie de a educa, în primul rând, societatea moldovenească în spiritul valorilor naționale. Eu sunt convins că noi avem tot ce trebuie pentru a consolida statalitatea, pentru a avea o țară prosperă, europeană. Schimbarea imaginii țării și aducerea conaționalilor noștri la un salariu decent și integrarea copiilor în familii pentru că sute de copii sunt vagabonzi în propria țară, având părinții plecați foarte departe de meleagurile natale.

În ce măsură restabilirea relațiilor dintre R. Moldova și România intră în obiectivele Dvs., dacă veți deveni președinte?

Relațiile dintre România și R. Moldova trebuie să fie mult mai bune decât cu alte țări vecine pentru că avem rădăcini istorice comune, avem același sânge. Sunt sigur că relațiile ar deveni la moment nu doar bune ci extraordinar de bune. În general, cred că trebuie să schimbăm relațiile externe și să-i facem pe toți, nu dușmanii, ci prietenii R. Moldova. Relații bune trebuie să avem cu toate statele.

Cum vă afectează viața personală faptul că sunteți o persoană publică?

De fapt, acesta este modul meu de viață. Familia suferă și întotdeauna a fost la fel pentru că eu lipsesc foarte mult de acasă. Deseori se întâmplă să-mi petrec și zilele de odihnă la serviciu. Dar mă bucur foarte mult că familia m-a susținut și mă susține în continuare, mă înțelege că eu sunt supus. Astfel, pot spune că nu mă afectează atât de mult acest fapt pentru că ei mă susțin și mă ajută.

Ce apreciați cel mai mult la soția Dvs., Larisa?

Cu soția mea, Larisa suntem căsătoriți de mai mult de 30 de ani. Am reușit în acest răstimp să apreciez bunele calități de soție, de mamă și bunică. Are o capacitate de menținere a ”focului în vatra casei”, a bunei dispoziții. De multe ori nu trebuie să vorbesc că ea, deja, înțelege ce se întâmplă sau cum trebuie să procedeze. Este o soție înțelegătoare și bună gospodină. O persoană responsabilă, care depune mari eforturi ca situația în familie să fie liniștită. În toți acești ani de viață, eu nu am avut posibilitatea să acord atenție familiei, celor doi copii, dar soția a fost cea care a menținut această ambianță de familie unită, deoarece nu am simțit nici un reproș din partea lor că vin târziu acasă.

Care este cel mai important lucru în viața unui bărbat de succes ca Dvs. – emoțiile, rațiunea, interesele, dragostea, familia, munca?

Toate aceste virtuți sunt importante pentru fiecare om, dar în toate trebuie să se găsească un grăunte de rațiune. Acțiunile omului sunt cu atât mai importante și mai decisive cu cât el deține o funcție mai importantă. De aceea, ele trebuie să fie bine gândite și corect . Mai mult de atât, orice conducător trebuie să țină cont că deciziile sale influențează un număr mare de persoane.

Dacă nu erați politician care este profesia care v-ar fi plăcut să o însușiți?

Îmi place foarte mult să construiesc. Sunt inginer constructor, dar, totuși, ceea ce mi-am dorit din copilărie era să devin aviator militar. De fapt, am început să studiez la școala militară de aviație din Federația Rusă și trebuia să devin aviator militar. Sunt politician, fost inginer, dar oricum visul meu cel mare a fost aviator, pentru că așa era pe atunci, în copilăria mea.

Cum v-au marcat cei 11 ani în care ați fost edilul capitalei?

Au fost ani fericiți, productivi pentru mine, dar și pentru chișinăuieni. În acea perioadă am construit mai multe drumuri din capitală, linii de troleibuz. Clopotnița dar și Catedrala Nașterea Domnului din centrul capitalei sunt reconstruite la inițiativa mea, în 1994 când dețineam funcția de primar general. În plan profesional am susținut teza mea de doctor habilitat la universitatea ASEM.

Credeți că este necesar ca tinerii să se implice în viața politică, economică și socială a țării? Dacă da, de ce?

De fapt, nici nu văd cum ar fi altfel, tinerii trebuie să fie implicați în toate domeniile. Viitorul le aparține anume tinerilor și, bineânțeles, că vasta experiență și această ardoare de muncă este cel mai bun aliaj pentru viitor. Tinerii trebuie să acumuleze experiența pe care o au persoanele mature și să învețe cât mai mult de la ei.

Care sunt pasiunile politicianului Serafim Urechean, ce vă place să faceți într-o zi liberă sau în week-end?

În copilărie preferam să zbor cu parașuta, acum prefer să fac sport, îmi place să citesc. De asemenea îmi place foarte mult să privesc filme cu actorii ruși Iurii Niculin, Gheorghii Vițin, Evghenii Morgunov.

Comentarii (3 comentarii)

Zina
a comentat la 06 Iunie 2009, 20:50

Bineânțeles?

admin: multimim.

Nicolae
a comentat la 06 Iunie 2009, 21:01

Bravo Urechean, precum si celorlalti lideri ai opozitiei. Lupta trebuie dusa pina la capat opozitia la guvernare, iar comunistii trebuie trimisi in opozitie, iar pe unii din ei chiar si la inchisoare.

Vasile
a comentat la 07 Iunie 2009, 13:22

Eu spun ca pe comunisti trebuie sa-i aruncam nu in opozitie ci in lada de gunoi a istoriei!!!!!!!Dar pentru asta populatia sa nu-i voteze pe comunisti!!!!!

Comenteaza

Nume *

Mail *

Web


Comentariu