Anticipatele şi dosarul răsăritean
04 Iunie 2009, 15:39„Perspectiva alegerilor anticipate, schimbă datele dosarului răsăritean” – de această părere este senatorul român Viorel Badea, vicepreşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului de la Bucureşti, informează Agenţia DECA-press.
Potrivit lui Badea, refuzul opoziţiei de a susţine un preşedinte comunist a fost „o lecţie de curaj, demnitate şi civism”.
„Prin asumarea conştientă şi responsabilă a rolului european pe care îl are, opoziţia a mai dat o şansă Europei la Chişinău, într-un moment în care orientarea spre Est a republicii devenise periculos de evidentă”, menţionează senatorul.
El a făcut un apel către autorităţile române pe care le cheamă „să-şi asume problema Republicii Moldova la cel mai înalt nivel”.