PL nu acceptă negocieri cu un partid care nu respectă dreptul cetăţeanului, Dorin Chirtoacă

01 Iunie 2009, 15:04

“Nu putem negocia cu un partid care nu respectă dreptul cetăţeanului de a alege şi care comite crime”, a spus despre Partidul Comuniştilor (PCRM) Dorin Chirtoacă, vicepreşedintele Partidului Liberal (PL) transmite Info-Prim Neo.

“Alegerile anticipate sunt o soluţie pentru ca Republica Moldova să revină la democraţie. Nu poate avea loc stabilitatea în afara respectării legii. Numai după ce va fi respectat dreptul cetăţenilor la un parlament reprezentativ şi legitim, vom putea discuta alte lucruri cu fracţiunea majoritară”, a spus Chirtoacă.

După plenara Comitetului Central al Partidului Comuniştilor de la finele săptămânii trecute, unde s-au discutat soluţii privind alegerea şefului statului, prim-vicepreşedintele Legislativului, Vladimir Ţurcan, a spus că se vor purta negocieri la nivel mai larg, cu reprezentanţii fracţiunilor parlamentare, nu doar cu liderii acestora.

Poziţia oficială a PL la acest subiect va fi expusă după şedinţa de astăzi a Biroului permanent al formaţiunii.

Comentarii (1 comentariu)

radu
a comentat la 01 Iunie 2009, 16:38

… DE BRIGAZILE LUI SMIRNOV ERA VORBA ,BINEINTELES .

Comenteaza

Nume *

Mail *

Web


Comentariu