“Disidenţa” lui Marian Lupu
01 Iunie 2009, 09:44Analistul politic Igor Munteanu, directorul executiv al Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”, consideră că declaraţiilor lui Marian Lupu, despre care presa a scris că ar fi o distanţare de Vladimir Voronin, nu trebuie să li se acorde prea mare atenţie.
„Dacă ar fi fost vorba de un proiect politic al domnului Lupu, acesta ar fi fost anunţat altfel. Frustrările domnului Lupu in legătură cu ceea ce se оntâmplă in Republica Moldova nu ne permit deocamdată să tragem concluzia că ar fi vorba de o detaşare a liantului democratic din PCRM de restul partidului. Nu e prima dată cand dansul face declaraţii care să contravină celor exprimate de Vladimir Voronin, dar acestea nu au dus niciodată la schimbarea linei de comportament a PCRM in situaţiile critice”, a menţionat analistul într-un interviu acordat agenţiei IMEDIA.
El a spus că, dacă ar fi dorit, Marian Lupu ar fi putut ieşi oricand din PCRM, dar se pare că el ar vrea să iasă „cu orchestra prezidenţială la scară”.
…hai sa fim seriosi cu asa zisa aripa democrata din pcrm …nu exista asa ceva .ori esti democrat , ori esti comunist ,si punctum … n-am vazut nicio luare de pozitie ferma a lui m.lupu cand sute de tineri erau torturati de haidamacii lui voronin . neintelegeri poate mai sunt si in pcrm ,dar tin de putere si bani ,nu de probleme arzatoare ca cele economice ,politice si sociale … in plus ,cred ca s-a creat o aura nemeritata de opozitionist intern ,tovarasului lupu . omul nu vrea sa devina premier ,pentru ca stie ca pcrm-ul are zilele numarate si nu are chef sa-si distruga viitorul politic al sau .de aici si pana la subtila elogiere a martafoiului , facuta de unii din media ,e cale atat de lunga ,ca mii de ani au trebuit , luminii sa ne ajunga … vorba lui eminescu .
Marian Lupu e prea lenes sa iasa din partid. El nu iese de acolo de lene…