Dan Dungaciu: Chişinăul nu are astăzi nicio garanţie

30 Mai 2009, 11:36

Fantoma „stabilităţii” bântuie din nou. Ea revine fie prin invocarea propriu-zisă a „nevoii de stabilitate”, fie pe cea a evitării „polarizării şi mai mult a atmosferei în societate”. Accentele sunt prost puse. Un stat în condiţia de azi a RM nu poate fi stabil, în realitate, decât conjunctural. Căci, în pofida unei iluzorii şi temporare stabilităţi interne, contextul geopolitic rămâne unul neclarificat. Şi orice mişcare de plăci tectonice va afecta RM (spre deosebire de o ţară precum România care, în ciuda temporarelor instabilităţi interne, este plasată într-un context stabil fixat de apartenenţa la NATO şi UE.) Astăzi, suntem în pragul unor reaşezări geopolitice de proporţii nu doar la scară regională. De aceea, este sarcina majoră a viitoarei echipe guvernamentale de la Chişinău să o discearnă corect.

Aşteptându-l pe Obama…

Nu se poate gândi situaţia regională fără clarificarea relaţiilor actorilor ce joacă cu adevărat în regiune: SUA, Rusia şi UE. Relaţia Washington-Moscova - care va influenţa, prin ricoşeu, şi relaţia UE cu Federaţia Rusă - pare, deocamdată, la faza tatonărilor. Nici unul dintre marile dosare - Iran, scut anti-rachetă, rute alternative spre Afganistan, tratatul STAR, extinderea NATO etc. - nu a fost clarificat. Se aşteaptă vizita preşedintelui american la Moscova (6-8 iulie), în preajma căreia cel puţin o serie de aspecte vor deveni mai transparente. Între timp, Strategia pentru Securitatea naţională a Rusiei până în 2020 oferă sugestii relevante, pentru că termenii de raportare la America sunt alţii. Moscova nu vrea o reluare a cursei înarmărilor, ci „construirea” unui „parteneriat egal cu SUA”. Cuvântul „egal” derutează, e drept, dar dacă accentele cad pe primul termen, atunci putem citi o invitaţie elegantă făcută Washingtonului. Cum va reacţiona America, rămâne să vedem. E drept, însă, că Strategia consideră extinderea NATO „inadmisibilă” şi că - flancând, parcă, documentul - preşedintele Medvedev făcea apel la principiile stabilite în 2002 la misterioasa întâlnire de la baza aeriană maritimă de la Pratica di Mare, cunoscută sub numele de Summitul de la Roma. Consiliul NATO-Rusia fusese conceput, în principiu, ca un mecanism de „consultare, cooperare şi de obţinere a consensului între membrele NATO şi Rusia”. Adică o cooperare „de pe poziţii de parteneri egali”.

„Măreţia Rusiei”, versiune pentru occidentali

Summitul Rusia-UE de la Habarovsk din Extremul Orient - organizat ca să se vadă mai bine măreţia Rusiei! - nu a clarificat, nici el, ceva. Dimpotrivă. Dmitri Medvedev a sugerat că oficialii europeni nu l-au convins că Parteneriatul Estic nu afectează interesele Rusiei: „Ceea ce generează confuzie este că unele ţări… văd acest parteneriat ca pe unul împotriva Rusiei”. În ceea ce ne priveşte, evenimentul care a captat atenţia a fost legat de o serie de declaraţii împotriva Bucureştiului pe care le-au livrat consilieri prezidenţiali de la Moscova. Diplomatic vorbind, formula în care au procedat ruşii este interesantă: nici oficial, nici neoficial, nu la Summitul propriu-zis, ci în afara lui. Dar au spus-o. Şi nu pentru că aveau nevoie neapărat de un atac împotriva Bucureştiului - deşi nici asta nu le-a stricat - ci pentru o contracarare a unor eventuale reproşuri ale UE la adresa prestaţiei Rusiei în Georgia şi în vecinătatea estică a UE. Aici trebuie căutată ţinta reală. După 5 aprilie, RM s-a livrat urgent, astfel încât a fost folosită pe post de baston politic de către Moscova. Înseamnă asta garanţii pentru Chişinău? Nu neapărat. Înseamnă doar că RM s-a pus total la dispoziţia Moscovei - care, cu mâna pe o Transnistrie în fierbere, vrea să îi vâre pe gât, prin vocea ambasadorului rus la Chişinău, oficializarea limbii ruse - în speranţa că îi va obţine favorurile. Numai că Moscova e cinică şi demult nu crede în lacrimi. Dincolo de acestea, e clar că poziţionarea Moscovei faţă de Bruxelles s-a jucat în vederea unor negocieri, inclusiv pe tărâmul energetic, care stau să vină.

Rusia şi „Mica Rusie”

Rusia a mai dat un semnal Europei, de data aceasta invocând Ucraina. Recent, premierul rus a generat iritare la Kiev, descriind Ucraina cu un termen folosit în timpul Imperiului ţarist, „Mica Rusie” - cum apare şi în titulatura oficială a Bisericii ortodoxe Ruse -, şi sugerând Occidentului că nu are ce căuta în relaţia dintre cele doua ţări. Pretextul a fost jurnalele lui Anton Denikin, patriot rus anti-bolşevic şi comandant în Armata Albă. Putin îl invocă: „El spune că nimeni nu ar trebui lăsat să intervină în relaţiile dintre noi, care au fost întotdeauna treaba Rusiei”. Afirmaţiile lui Putin vin în urma reacţiilor iritate ale Moscovei la orice tentativă de a pune problema aderării Ucrainei la NATO sau la un recent acord al acesteia cu UE pentru modernizarea reţelei de tranzit de gaz ucrainene.

„Hiena Europei de Est”

Ucraina freamătă şi reacţionează incoerent. Şi nu întâmplător. Kievul se pregăteşte de alegeri şi, de pildă, Bucureştiul poate fi muniţie electorală. Dar nu este doar asta. Animozităţile sunt vechi şi neostoite, iar în condiţiile unei Ucraine nesigure pe trecutul, prezentul şi, mai ales, viitorul ei, revin la suprafaţă vertiginos. De aici şi atacurile ministrului Apărării la adresa României sau chiar cele ale fostului ministru de Externe „oraj”, care nu s-a jenat, la Bucureşti, să vorbească de parcă el ar fi fost reprezentantul unei ţări-membre NATO şi UE, şi nu al unui stat din (doar) Parteneriatul Estic. În plus, presa ucraineană nu se sfiieşte să numească România (în stilul Kominternului în perioada interbelică şi, mai recent, al lui Voronin), drept „o hienă a Europei de Est care a anexat teritorii de la vecinii săi”. Semn că la Kiev tensiunile sunt mari şi criza aşijderea.

România urmează Polonia?

Totodată, relaţia cu Rusia a Bucureştiului capătă alt contur. Vizita ministrului Economiei la Moscova sau Forumul economic UE-Rusia de la Bucureşti sunt paşi semnificativi, chiar dacă nu decisivi. Discursul reprezentanţilor Rusiei la Bucureşti a fost relativ temperat, iar mesajul preşedintelui Băsescu - diferit de formula „lacului rusesc” sau cel al comparaţiei dintre „Gazprom” şi Armata Roşie. E o schimbare de accente ca răspuns la o evidentă schimbare de context. Mai trebuie adăugat aici că mesajele Bucureştiului au fost transmise (şi) prin intermediul unui Forum organizat de către Polonia - stat răsăritean care, cum s-a sesizat, a inspirat, parcă, prin propria prestaţie, atitudinea recentă a Bucureştiului faţă de cel mai mare vecin al Europei.

Ce înseamnă, de fapt, stabilitate?

Un singur lucru e clar: că nimic nu e clar. În aceste condiţii, ce (mai) înseamnă stabilitatea RM? Aceasta e întrebarea. Şi nimeni, în realitate, nu poate răspunde coerent la ea. Nici liderii comunişti de la Chişinău care fac apel, aproape religios, la acest concept, nici liderii occidentali care nu au reuşit deocamdată să explice coerent ce ar însemna aceasta. În condiţiile în care cel mai stabil regim din zonă este cel transnistrean… Regiunea se precipită şi se află în căutarea unui nou echilibru. În aceste condiţii, viitoarea echipă guvernamentală de la Chişinău trebuie să abandoneze iluzia stabilităţii interne cu orice preţ şi să se concentreze pe asumarea unei strategii care va aduce Republica Moldova într-un context capabil să garanteze ceva cetăţenilor ei. Chişinăul nu are astăzi nicio garanţie.

Dan Dungaciu,
Timpul de Dimineaţă

Comentarii (2 comentarii)

radu
a comentat la 30 Mai 2009, 12:47

STABILITATE …? IN CURAND COMUNISTII SI CRIZA ECONOMICA VOR “STABILIZA ” DEFINITIV SITUATIA IN R.MOLDOVA … SI SITUATIA DINTR-UN CIMITIR E SUPER-STABILA .

Buburuza
a comentat la 31 Mai 2009, 16:01

Stabilitate? Nu cred sa mai fie vorba de asa ceva pana in septembrie , daca nu chiar decembrie 2009!

Desi nu e locul potrivit probabil , fac un

Apel la solidaritate

Rog moderatorul acestui site sa permita acest link!

Comenteaza

Nume *

Mail *

Web


Comentariu