Amestecul diabolic de minciună sfruntată şi semiadevăr trunchiat, pe care l-au răspândit organele de propagandă ale regimului Voronin, au incitat nu mai puţin spiritele decât măsluirea alegerilor parlamentare. Oamenii s-au revoltat nu numai pentru că li s-a furat votul, ci şi pentru că au fost minţiţi cu neruşinare de ziarele şi televiziunile lui Voronin. Li s-a băgat pe gât o presă contrafăcută, care nu-i decât o fabrică de spălare a creierului. Anume intoxicarea deşănţată, la care a recurs aceasta, a întins nervii la maximum, scrie Petru Bogatu în Jurnal de Chişinău.

Afară însă, oricum ai da, e era informaţională. Sub cupola ei n-ai cum dezinforma, ca pe vremurile lui Goebbels. Substituirea presei cu propaganda se vede de departe. De unde şi sensibilitatea publicului faţă de prestaţia mass-media. Pretenţia lui de a  avea o presă echidistantă, corectă şi responsabilă. Repulsia lui faţă de partizanatul politic şi docilitatea scârboasă în faţa celor din capul mesei cu bucate.

Moare presa independentă?

Între timp, presa independentă de la Chişinău, adică cea autentică, pe care guvernanţii o poreclesc „de opoziţie”,  se stinge văzând cu ochii. Şi nu din cauza crizei financiare mondiale, ci în urma războiului purtat împotriva ei de guvernarea PCRM, notează Petru Bogatu.

Vremurile, într-adevăr, nu sunt deloc uşoare pentru toate domeniile publice, inclusiv pentru sectorul comunicării. Mass-media de pe toate meridianele globului suportă consecinţele recesiunii economice.

Numai că în democraţiile occidentale statul caută să salveze industria presei înainte încă de a scoate la liman băncile, fondurile de investiţii sau producţia de automobile. Nu este vorba, desigur, de un ajutor acordat unei publicaţii sau unei televiziuni anume, ci de măsuri economice. În unele ţări este subvenţionată, de exemplu, hârtia de ziar. Sunt reduse taxele pe care urmează să le achite redacţiile etc.

Mass-media e mai mult decât o afacere. E un serviciu public strategic fără de care democraţia se prăbuşeşte. În absenţa presei, statul degenerează dintr-o casă comună a naţiunii într-o închisoare sub cerul liber, scrie Petru Bogatu.

Tunurile comuniste pe mass-media

La noi însă nu economia, ci politica ucide mass-media. Pârjoleşte teritoriul comunicării. Puterea comunistă  trage necruţător în jurnalism din toate tunurile. Şi nu de azi, şi nu de ieri, ci de ani buni. Cum?  Pe mai multe căi.

În primul rând, prin întreţinerea abuzivă a unui Aghitprop. A unui enorm holding de manipulare şi propagandă oficială care dirijează activitatea mai multor mijloace de comunicare în masă, unele dintre acestea fiind plătite chiar din banii publici. În consecinţă, se creează o concurenţă neloială care dă peste cap afacerile private din industria presei.

În al doilea rând, prin ingerinţe politice directe. Puterea asmute organele de anchetă împotriva unor publicaţii indezirabile, precum „Jurnal de Chişinău”, „Timpul” sau „Ziarul de gardă”. ProTV-lui nu i se prelungeşte licenţa. CCA refuză de mai mult timp, fără nici un temei legal, să ofere frecvenţele ce i se cuvin postului de radio „Vocea Basarabiei”. Sunt hărţuite şi portalurile on-line care oferă publicului o tribună de dezbatere. Exemplele pot continua cu nemiluita, mai afirmă Bogatu.

În al treilea rând, prin represalii împotriva bisnessului. Oamenii de afaceri sunt şantajaţi să nu investească în industria presei, să nu încheie cu redacţiile contracte de publicitate. Aceste presiuni s-au înteţit mai cu seamă după alegerile parlamentare, atmosfera de pe piaţa mediatică devenind în ultimul timp de-a dreptul irespirabilă.

În al patrulea rând, prin monopolizarea mijloacelor de distribuţie. Ca rezultat, cheltuielile ziarelor şi revistelor devin insuportabile, urcă preţul de cost al produsului, subminându-se rentabilitatea redacţiilor.

În aceste  împrejurări, de la 2001 încoace mediul în care există presa e total nociv. Cererea şi oferta e perturbată. Mecanismele pieţei sunt deteriorate de politicile partizane ale guvernului, care caută să favorizeze astfel căţeii de salon şi câinii de atac ai puterii. Nu există condiţii pentru a dezvolta cu succes o afacere în mass-media, afirmă Petru Bogatu.

De ce să ne ascundem după deget? Câinele de pază trage să moară. Fără un sprijin extern, acesta şi-ar fi dat obştescul sfârşit demult. Nu am avea nici presă centrală la Chişinău. Şi nici locală în provincie. Dacă este vreo excepţie, aceasta nu face decât să confirme regula. Până şi cele mai bune mijloace media, potenţial lucrative, cu tradiţii şi priză la public, supravieţuiesc datorită unor proiecte sau granturi finanţate din SUA, Olanda, Germania, Norvegia, România etc.

Ultima redută a democraţiei

Şi cum niciun necaz nu vine singur, comuniştii au ieşit acum deschis la o vânătoare de  jurnalişti. Lucrurile se complică rău de tot. Injuria şi calomnia vor fi pedepsite, începând cu 31 mai, cu amenzi, muncă neremunerată în folosul comunităţii sau arest preventiv. Acestea sunt prevederile noului Cod Contravenţional votat de comunişti.

E timpul să se transmită un semnal SOS. De altfel, managerii de presă Val Butnaru, Constantin Tănase şi Valeriu Saharneanu dau de mai multă vreme bat alarma. Se impune o campanie naţională şi internaţională pentru salvarea mass-media din Republica Moldova.

Presa e ultima redută a democraţiei de la noi. Toate celelalte au fost deja eliminate. În cazul în care cade şi aceasta din urmă, se năruie nu numai societatea pluralistă, ci şi echilibrul social. Evenimentele din aprilie au arătat că, în epoca internetului, orice tentativă de îngrădire a accesului la informaţie, de violare a libertăţii de exprimare este percepută în societate ca fiind un atentat brutal  la demnitatea umană şi provoacă, în consecinţă, o replică pe măsură.

În această situaţie, presa nu-i doar un instrument de comunicare, ci şi o condiţie a stabilităţii şi a dialogului civilizat la scară naţională. Iată de ce, dacă nu vreţi haos şi dezordine, ajutaţi mass-media!, concluzionează Petru Bogatu