Diaconescu: România este în pericol în conflictul SUA – UE

Share:

România se află într-un moment geopolitic de maximă vulnerabilitate, pe fondul escaladării tensiunilor dintre Statele Unite și Uniunea Europeană, iar eventualele represalii comerciale ale UE împotriva administrației Trump ar putea avea consecințe grave pentru securitatea și economia regiunii.

Avertismentul vine de la Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe și fost consilier prezidențial, care a declarat duminică seară, la Digi24, că așa-numita „bazooka comercială” discutată la nivel european este un instrument fără precedent, greu de activat și cu efecte imprevizibile.

„După ce se adoptă o astfel de decizie, este nevoie de o expertiză a Comisiei Europene care poate dura chiar și un an. Nu se poate lua o decizie pe loc. Se face o evaluare amplă, în legătură cu tot contextul”, a explicat Diaconescu, subliniind că Uniunea Europeană nu a mai folosit niciodată un asemenea mecanism împotriva principalului său aliat strategic.

Fostul șef al diplomației române avertizează că situația actuală nu are termen de comparație în istoria recentă: „Trecem printr-o situație care, după Al Doilea Război Mondial, nu mai are nicio similaritate. Deocamdată nu s-a trecut de la retorică la doctrină, dar sunt deja probleme inclusiv în Partidul Republican. Dacă arătăm că suntem nepregătiți, devenim irelevanți”.

Groenlanda, scânteia unui conflict cu efecte regionale

Declarațiile lui Diaconescu vin în contextul amenințărilor lansate de președintele american Donald Trump privind impunerea de suprataxe vamale statelor europene care se opun planurilor sale legate de Groenlanda. Uniunea Europeană a convocat deja o reuniune extraordinară a ambasadorilor, iar mai mulți lideri europeni au transmis mesaje ferme împotriva „șantajului comercial”.

În acest climat tensionat, președintele României, Nicușor Dan, a lansat un apel public la dialog, declarându-se „profund îngrijorat de escaladarea declarațiilor publice între partenerii și aliații transatlantici”.

Cristian Diaconescu consideră apelul justificat și avertizează că pentru România miza este una existențială: „Tot ceea ce se întâmplă acum între Europa și Statele Unite poate avea un impact extrem de serios pentru România. Noi suntem prinși într-o zonă de război, din cauza agresiunii Federației Ruse. Istoria ne-a arătat ce se întâmplă atunci când alții decid ce urmează”.

Parteneriatul cu SUA și o Europă puternică, „condiții de supraviețuire”

Fostul consilier prezidențial subliniază că România nu își poate permite o ruptură strategică și trebuie să joace pe mai multe planuri simultan: „Trebuie să avem în continuare un parteneriat strategic consolidat cu Statele Unite. În același timp, avem nevoie de o Europă puternică, capabilă să răspundă coerent”.

Diaconescu atrage atenția că eventualele sancțiuni comerciale ale SUA împotriva statelor UE nu vor afecta doar marile economii: „Principalul partener economic al Statelor Unite este Europa. Dacă se introduc sancțiuni sau taxe suplimentare pentru opt state din UE, ne afectează pe toți. Discuția trebuie să meargă pe variante, nu pe reacții emoționale”.

Concluzia fostului ministru este una dură, dar realistă: „Un stat care înțelege exact în ce situație se află trebuie să folosească mai multe strategii, cu profesionalism, dar și cu un anumit grad de cinism. Aceasta este lumea în care trăim. Nu îți poți permite să pierzi într-o reconfigurare globală care schimbă arhitectura de securitate, ritmul și determinarea”.

La inițiativa lui Renato Usatîi, Partidul Nostru desfășoară o campanie națională de informare a...

La inițiativa lui Renato Usatîi, Partidul Nostru desfășoară o campanie națională de informare a cetățenilor pentru a-i proteja împotriva fraudelor telefonice și digitale. Scopul...
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a pus sub semnul întrebării rezultatele întâlnirii dintre președinții Vladimir Putin și Donald Trump, desfășurată în august 2025...
Doi polițiști de patrulare și-au pierdut viața după ce au fost loviți de un automobil pe traseul R6, în apropierea satului Grigorăuca, raionul Sîngerei....
Lidera „Moldova Mare", Victoria Furtună, a criticat creșterea indicelui de referință pentru creditele ipotecare, care va majora de la 1 iulie ratele dobânzilor în...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

BREAKING NEWS | Lavrov acuză Occidentul că a folosit summitul Putin – Trump pentru a înarma Ucraina

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a pus sub semnul întrebării rezultatele întâlnirii dintre președinții Vladimir Putin și Donald Trump, desfășurată în august 2025...

NEWS ALERT | Doi polițiști au murit după ce au fost loviți de o mașină la Sîngerei, în timpul serviciului

Doi polițiști de patrulare și-au pierdut viața după ce au fost loviți de un automobil pe traseul R6, în apropierea satului Grigorăuca, raionul Sîngerei....

VIDEO | „Cât timp vor mai rezista oamenii?” Victoria Furtună, despre noile scumpiri la creditele imobiliare

Lidera „Moldova Mare", Victoria Furtună, a criticat creșterea indicelui de referință pentru creditele ipotecare, care va majora de la 1 iulie ratele dobânzilor în...

ULTIMA ORĂ | Guvernul de coaliție din Lituania și-a depus demisia

Guvernul de coaliţie de centru-stânga din Lituania condus de prim-ministrul Inga Ruginiene şi-a prezentat marţi demisia pentru a permite formarea unei noi alianţe guvernamentale...

NEWS ALERT | Ion Ceban acuză presiuni asupra angajaților Primăriei Chișinău și solicită intervenția partenerilor internaționali

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul MAN, Ion Ceban, susține că angajați ai Primăriei și ai structurilor municipale ar fi supuși unor presiuni...

La inițiativa lui Renato Usatîi, Partidul Nostru desfășoară o campanie națională de informare a...

La inițiativa lui Renato Usatîi, Partidul Nostru desfășoară o campanie națională de informare a cetățenilor pentru a-i proteja împotriva fraudelor telefonice și digitale. Scopul...

Dușmanul invizibil al Irinei Vlah

Irina Vlah are un dușman invizibil și acest lucru devine tot mai clar. Judecând după toate câte se întâmplă, pentru acest dușman Irina Vlah...

Victoria Furtună: „Suveranitatea nu se negociază și nu se validează din exterior”

Cu prilejul Zilei Suveranității, președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a transmis un mesaj în care a reflectat asupra raportului dintre suveranitate și independență,...

NEWS ALERT | Ion Ceban acuză presiuni asupra angajaților Primăriei Chișinău și solicită intervenția...

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul MAN, Ion Ceban, susține că angajați ai Primăriei și ai structurilor municipale ar fi supuși unor presiuni...