Șeful-adjunct al Procuraturii Glodeni a fost prins băut la volan

Share:

Ion Crișciuc, adjunctul procurorului-șef al Procuraturii raionului Glodeni s-a ales cu dosar penal după ce a urcat beat la volan. Totul s-a întâmplat în această noapte, în apropiere de Bălți.

Autoturismul condus de acesta a fost tras pe dreapta de către polițiști, după ce a fost observat deplasându-se haotic pe carosabil. În urma opririi, șoferul a refuzat atât testarea cu aparatul Dräger, cât și recoltarea probelor biologice, fapt ce constituie infracțiune conform legislației în vigoare, scrie nordinfo.md.

Pe caz a fost inițiat un dosar penal, iar circumstanțele exacte urmează a fi stabilite în cadrul anchetei.

Conform Codului penal al Republicii Moldova, refuzul testării alcoolscopice sau al prelevării probelor biologice se sancționează penal și poate atrage inclusiv privarea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Jurnaliștii Nordinfo au surprins momentul în care Ion Crișciuc este rugat de polițiști să coboare din mașină. Acesta cu greu a reacționat la îndemnul agenților de patrulare. Mai mult, procurorul a încercat să convingă jurnaliștii să păstreze tăcerea.

Șeful-adjunct al Procuraturii din Glodeni riscă să fie sancționat disciplinar pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate. Andrei Cebotari, membru al Consiliului Superior al Procurorilor, anunță că s-a autosesizat în cazul procurorului din Glodeni, surprins de presă conducând în stare de ebrietate.

Cebotari subliniază că un asemenea comportament este incompatibil cu statutul de procuror și afectează grav prestigiul Procuraturii.

„Legea este aceeași pentru toți, iar funcția publică nu oferă privilegii sau imunitate morală”, afirmă Cebotari, precizând că va susține aplicarea tuturor procedurilor legale și disciplinare, fără excepții și fără dublu standard. Potrivit acestuia, responsabilitatea și integritatea trebuie respectate inclusiv în afara serviciului, pentru a menține încrederea cetățenilor în justiție

VIDEO | Ion Ceban acuză PAS că „închide gura opoziției” prin modificări ale Regulamentului...

Președintele MAN și primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, acuză majoritatea parlamentară PAS că ar fi modificat Regulamentul Parlamentului în așa fel încât să...
Un schimb public de opinii s-a conturat între Ana Revenco și Olesea Stamate, după ce șefa Centrului pentru Comunicare Strategică a susținut că dezangajarea...
Parlamentul a votat în două lecturi, cu 73 de voturi ale deputaților din toate fracțiunile, proiectul de lege care facilitează regimul de admitere temporară...
Alexandru Munteanu, premierul Moldovei, a reacționat la demiterea Guvernului României prin moțiune de cenzură, menționând că în democrații ca România nu se pot prezice...

Subscribe to our magazine

ULTIMA ORĂ | Votat în două lecturi: mașinile în regim de admitere temporară vor putea fi scoase din țară inclusiv de persoane împuternicite

Parlamentul a votat în două lecturi, cu 73 de voturi ale deputaților din toate fracțiunile, proiectul de lege care facilitează regimul de admitere temporară...

Istoria unui proiect de hotărâre de Guvern prost intenționat

Adrian Lipcan, director Sugar Bridge, amintește că în luna octombrie 2025, Guvernul a instituit interdicția importului de zahăr din Serbia pentru o perioadă de...

━ Hot News

VIDEO | Schimb de replici pe tema propagandei: Revenco și Stamate, opinii divergente despre cauza dezangajării civice

Un schimb public de opinii s-a conturat între Ana Revenco și Olesea Stamate, după ce șefa Centrului pentru Comunicare Strategică a susținut că dezangajarea...

ULTIMA ORĂ | Votat în două lecturi: mașinile în regim de admitere temporară vor putea fi scoase din țară inclusiv de persoane împuternicite

Parlamentul a votat în două lecturi, cu 73 de voturi ale deputaților din toate fracțiunile, proiectul de lege care facilitează regimul de admitere temporară...

Premierul R. Moldova, reacție la demiterea lui Ilie Bolojan. Alexandru Munteanu: „Suntem siguri că următorul guvern va fi proeuropean”

Alexandru Munteanu, premierul Moldovei, a reacționat la demiterea Guvernului României prin moțiune de cenzură, menționând că în democrații ca România nu se pot prezice...

SONDAJ | Câți români ar vota unirea României cu Republica Moldova

Potrivit sondajului de opinie „Percepția românilor cu privire la Republica Moldova” realizat în cadrul proiectului ”Barometrul Informat.ro – INSCOP Research”, ediția a X-a, 7...

VIDEO | Ion Ceban acuză PAS că „închide gura opoziției” prin modificări ale Regulamentului Parlamentului

Președintele MAN și primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, acuză majoritatea parlamentară PAS că ar fi modificat Regulamentul Parlamentului în așa fel încât să...