Schimbare de ton la Bruxelles: Comisia Europeană, deschisă pentru eventuale negocieri cu Putin

Share:

Comisia Europeană a ridicat public perspectiva angajării în negocieri directe cu președintele rus, Vladimir Putin, avertizând, însă, că atacurile neîncetate ale Moscovei fac ca o astfel de mișcare să fie imposibilă în acest stadiu.

„Lucrăm foarte, foarte mult pentru pacea în Ucraina. Pacea în Ucraina depinde de o singură persoană. Această persoană este, după cum știți foarte bine, președintele Putin. Așadar, evident, la un moment dat, vor trebui să aibă loc discuții și cu președintele Putin. Între timp, se depun eforturi considerabile”, a declarat luni după-amiază, purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Paula Pinho, citată de Euronews.

Potrivit oficialei, Comisia Europeană „nu vede niciun semn” că Putin ar fi dispus să participe la eventuale negocieri.

„Din păcate, nu vedem niciun semn din partea președintelui Putin că ar fi dispus să participe la astfel de discuții, așa că nu am ajuns încă acolo, dar, la un moment dat, sperăm cu adevărat că vor avea loc astfel de discuții care vor duce în cele din urmă la pace în Ucraina”, a adăugat Pinho.

Întrebată dacă președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, ar trebui să fie cea care inițiază un eventual demers al negocierilor, purtătoarea de cuvânt a CE a refuzat să speculeze asupra „momentului, condițiilor și persoanelor implicate”, îndemnându-l pe Vladimir Putin să accepte o întâlnire față în față cu Zelenski, întâlnire pe care liderul rus a refuzat să o aibă.

Ea a precizat că negocierile nu s-au amânat din cauza președintelui Zelenski, „care a afirmat de multe ori că este pregătit” pentru negocieri.

Vorbind despre eventualele negocieri, purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene a reiterat: „Nu am ajuns încă acolo. Ne-am dori să fim acolo”, a conchis Pinho.

Schimbare de ton a Comisiei Europene

Declarațiile reprezintă o schimbare de ton a politicii Comisiei Europene, care, până în prezent, a fost focusată pe izolarea diplomatică și economică a Rusiei prin intermediul sancțiunilor.

Schimbarea de ton vine în urma declarațiilor date de președintele francez, Emmanuel Macron, care a precizat că reluarea dialogului cu Vladimir Putin ar trebui să aibă loc „cât mai curând posibil”.

Macron a susținut anterior că discuțiile directe cu Putin ar fi „utile” pentru a evita dependența de Statele Unite, care acționează în prezent ca unic intermediar în negocierile de pace pentru Ucraina.

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi,...

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...
Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...
Liderul MAN și primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că proiectul de hotărâre privind organizarea, la 27 septembrie 2026, a unui referendum...
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a criticat în Parlament lipsa unor destinații concrete pentru împrumutul extern de 218 milioane de euro, întrebând cine va...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi, iar Guvernul promite protecție peste un an”

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...

Ion Ceban: Toate fracțiunile parlamentare, cu excepția PAS, au semnat pentru inițierea referendumului privind reforma APL

Liderul MAN și primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că proiectul de hotărâre privind organizarea, la 27 septembrie 2026, a unui referendum...

„Creditul de 218 milioane de euro intră în buget fără destinații clare”. Constantin Cuiumju cere transparență privind utilizarea împrumutului extern

Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a criticat în Parlament lipsa unor destinații concrete pentru împrumutul extern de 218 milioane de euro, întrebând cine va...

ULTIMA ORĂ | Deținut de 23 de ani, decedat după un foc de avertisment tras de poliție la Judecătoria Strășeni

Un incident grav a avut loc astăzi la Judecătoria Strășeni, unde un deținut în vârstă de 23 de ani și-a pierdut viața în urma...

Maia Sandu nu mai poate candida în 2028 și nu-l „pregătește” pe Recean: „Fiecare om decide pentru el”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a vorbit joi seară, în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la Pro TV Chișinău, despre planurile sale pentru perioada...

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi,...

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...

Irina Vlah: PAS găsește salarii de sute de mii de lei și miliarde pentru întreținerea...

Asta este PAS: pentru ai lor se găsesc salarii de sute de mii de lei și miliarde pentru întreținerea puterii. Iar pentru pensionari există...

VIDEO | Victoria Furtună cere investigarea suspiciunilor privind angajarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită procurorilor să examineze cu „maximă seriozitate” informațiile privind angajarea și remunerarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA, afirmând că,...

Ion Ceban: Toate fracțiunile parlamentare, cu excepția PAS, au semnat pentru inițierea referendumului privind...

Liderul MAN și primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că proiectul de hotărâre privind organizarea, la 27 septembrie 2026, a unui referendum...