În ultimul timp, sondajele apar ca ciupercile după ploaie. Şi cum acest fenomen este relativ nou în Moldova, am simţit nevoia, în calitatea mea de sociolog, să prezint nişte informaţii utile pentru interpretarea corectă a rezultatelor acestor sondaje. Nu e vorba să fac aici o analiză proprie a datelor obţinute, ci, mai degrabă, să ofer cititorilor cunoştinţele necesare pentru a fi în stare să facă singuri această analiză, scrie sociologul Lilian Negură în ediţia de astăzi a Jurnalului de Chişinău.

În primul rând, e bine să se ştie că un sondaj de opinie este un instrument de evaluare a opiniei publice. Pentru ca acest instrument să arate date corecte, e nevoie ca acesta să fie bine reglat. În termeni tehnici, vorbim de validitatea unui sondaj care se măsoară prin metode specifice (reprezentativitatea eşantionului, ordinea întrebărilor în chestionar, conţinutul întrebărilor, profesionalismul anchetatorilor, proporţia de non-răspunsuri etc.).

Dacă un sondaj nu este valid, datele sale nu prezintă situaţia reală şi, prin urmare, nici nu are rost să fie analizate. Dacă însă sondajul a fost bine făcut, el prezintă o radiografie a opiniei publice la data efectuării lui. Voi porni de la premisa că sondajele sunt făcute corect, adică sunt valide, susţine Lilian Negură.

Cum să interpretăm rezultatele sondajelor?

Sunt câteva lucruri de ştiut:
1. Un sondaj, dacă e făcut bine, arată situaţia LA DATA CÂND A FOST EFECTUAT. El nu poate, prin definiţie, să prevadă rezultatele alegerilor, decât dacă e un exit-poll. În timpul între data efectuării sondajului şi data alegerilor, rezultatele alegerilor pot fi răsturnate de foarte mulţi factori imprevizibili: comportamentul actorilor, evenimentele politice, credibilitatea surselor de informare (TV, radio, vecini etc.), evenimentele din localitate, vremea de afară, perioada anului etc. Deci, imposibil de prezis rezultatele alegerilor. Dar se poate afla tendinţa.

2. Despre tendinţă: opinia publică este extrem de flexibilă. Sunt foarte multe exemple în istorie când un singur eveniment schimbă radical opinia publică. Actorii politici iubiţi erau peste noapte spânzuraţi (aduceţi-vă aminte de Robespierre). Cu toate acestea, sociologii au descoperit şi anumite legităţi. Evoluţia opiniei publice este legată de: a) viaţa actorului politic (evoluţia opiniei publice este ciclică – ca şi moda – vine şi trece de la sine). şi b) contextul social şi politic (determinat de evenimente).

Să începem cu viaţa actorilor politici. Un actor politic (partid, personalitate etc.) are viaţa sa reflectată în opinia publică. El se naşte, creşte, se maturizează şi moare. Momentul când a fost identificată opinia publică prin sondaj este foarte important pentru a înţelege tendinţa ei. Dacă opinia publică despre un actor politic a fost surprinsă în momentul când acesta abia se naşte, atunci tendinţa este ca ratingul acestuia să crească, iar dacă e surprinsă în momentul declinului – să descrească. G. Bush a guvernat în SUA opt ani. Ponderea sa în opinia publică a crescut la început, a ajuns un nivel de maturitate (în acest moment a fost reales – n. r.), după care a început să se erodeze şi acum este pe moarte. Acest lucru se întâmplă peste tot.

Tendinţa PCRM este una descrescătoare

Aşa cum un om pe moarte poate fi ţinut în viaţă artificial, prin diferite artificii medicale (medicamente, aparate etc.), tot aşa şi un actor politic care moare în opinia publică poate fi reanimat prin strategii: manipularea mediei ori schimbarea radicală a imaginii. De exemplu, Mircea Snegur, ca să rămână la putere, a trecut de la PCUS la naţionalişti, după care la agrarieni şi după asta la unionişti. Prin schimbarea radicală a imaginii, el a ştiut să-şi prelungească viaţa politică. Din acest punct de vedere, TENDINTA este ca partidele erodate să scadă în pondere, iar cele tinere să crească. De aceea nu e corect să se redistribuiască proporţional preferinţele electorale, ci în funcţie de vârsta publică a actorului politic. Respectiv, tendinţa PRCM este descrescătoare, a AMN - să scadă, dar mai puţin, iar a PL şi PLDM - să crească. Prin urmare, preferinţele electorale trebuie redistribuite în consecinţă, precizerază sociologul Lilian Negură în articolul publicat în Jurnal de Chişinău.

Partidele care creează evenimente au şanse mai mari

În ce priveşte evoluţia opiniei publice determinată de contextul social şi politic, există două tipuri de evenimente care marchează acest context: cele care pot fi provocate de partide şi cele care nu sunt produse de partide. Aşa cum evenimentele care nu sunt produse de partide nu pot fi controlate, nu ne vom ocupa de ele prea mult aici. Celelalte sunt însă foarte importante pentru partidele care vor să orienteze opinia publică. Partidele care creează evenimente au mai mari şanse să-şi consolideze poziţia în opinia publică. Dar, atenţie!, evenimentele trebuie să pună într-o lumină pozitivă actorul politic. Crearea evenimentului este însă o armă cu două tăişuri. Un eveniment creat prost poate avea un efect contrar celui scontat.

În acelaşi timp, evenimentul trebuie adus la cunoştinţa publicului. Aici există o problemă în societăţile semidemocratice, pentru că instrumentele de difuzare a informaţiei sunt monopolizate de putere. S-a văzut de exemplu în sondaje că M 1 este postul de televiziune cel mai vizionat şi considerat credibil de public. Chiar dacă există şi posturi tv cu mesaj alternativ - ProTV, JurnalTV sau TV7 - audienta lor e mai mică decât al M 1, care serveşte astfel drept un artificiu pentru reanimarea PCRM.

Care ar fi soluţia pentru partidele care nu au acces la televiziunea „publică”?

Soluţia este informarea directă a publicului care nu are acces la informaţia despre eveniment. În toate societăţile, strategia „de la uşă la uşă, de la casă la casă” a funcţionat. Această strategie este unica însă care va da rezultate în condiţiile accesului restrâns artificial la informaţie, aşa cum este cazul într-o societate semidemocratică, ca cea din Moldova.

Trebuie să înţelegem, de asemenea, contextul global în care se efectuează sondajele în Moldova: unul semidemocratic. Companiile de sondaje din Moldova transpun sau copiază tehnicile de efectuare a sondajelor din societăţile democratice. Este şi firesc, însă opinia publică se comportă diferit în societăţile semidemocratice.

Nu sunt foarte multe cercetări despre aceasta, dar unii sociologi au observat unele legităţi. Iată câteva mai pertinente pentru realităţile noastre politice: actorii politici aflaţi la putere sunt supraponderaţi în sondaje faţă de rezultatele alegerilor (deci oamenii tind să spună anchetatorilor că votează cu puterea, iar la alegeri votează cu opoziţia); hărţuirea actorilor politici din opoziţie, în condiţiile unei societăţi închise (presa neliberă), are efecte pozitive pentru putere, iar în condiţiile unei societăţi semideschise (presa semiliberă) are un efect invers pentru putere (cel hărţuit capătă aura de victimizat şi este idealizat de opinia publică); chiar şi media loială puterii poate fi citită sau privită „printre rânduri” de public, iar impactul acestei lecturi este mai mare decât simpla recepţionare a informaţiei dintr-o societate liberă.

PL şi PLDM cresc în ochii publicului

Acum să revin la datele sondajelor din Moldova: chiar dacă aceste sondaje sunt valide, adică sunt făcute corect, nu este neaparat corect să credem că PCRM va câştiga alegerile în proporţia în care arată sondajele. Tendinţa este de fapt ca ponderea PCRM să scadă, iar a PL şi PLDM - să crească. Cu alte cuvinte, deşi PCRM are şanse reale să câştige alegerile, şi partidele de opoziţie au şanse nu mai puţin reale. Lupta va fi cu siguranţă crâncenă, deci opoziţia nu trebuie să facă nicio greşeală dacă vrea să-şi întărească aceste şanse, concluzionează Lilian Negură.