Andrei Ioniță declară că atunci când o societate caută repere morale, culturale, intelectuale, tinerii vor să vadă modele. Oameni de la care să învețe, oameni pe care să vrei să-i urmezi. Iar noi, drept repere, îi decorăm cu „Meritul Civic” pe Cătălin Lungu și Emilian Crețu. Serios? Asta este cultura noastră? Nivelul „Dora Show” sau parodiile de mahala sunt idealul spre care ar trebui să tindă noile generații?
Andrei Ioniță își amintește cum era adolescent, dar ține minte ca și cum ar fi fost ieri cum tata lua radioul și îl punea pe masă ca să asculte știrile din Republica Moldova. La radio vorbea des regretatul Constantin Tănase, jurnalist, director al ziarului Timpul. Tata îl asculta cu respect, pentru că știa un lucru simplu: dacă îl asculți pe Tănase, înțelegi ce se întâmplă cu adevărat în țară.
Erau vremuri tulburi, perioada comunistă. Iar Constantin Tănase era o gură de aer rece într-o zi sufocantă. Un reper. Un jurnalist care nu menaja puterea.
Astăzi avem jurnaliști pe care, sincer, nu știu dacă îi merităm. Mai degrabă seamănă cu niște komsomoliști sau agitatori de partid din perioada sovietică. Oameni care nu mai critică guvernarea, ci o slăvesc. Oameni pentru care jurnalismul a devenit un exercițiu de ode și aplauze, susține Andrei Ioniță.
Îmi amintesc foarte bine momentul în care comuniștii au pierdut puterea și au venit alianțele pro-europene. Atunci, Constantin Tănase, deși fiul său făcea parte dintr-un partid aflat la guvernare, a spus clar din prima zi: de acum înainte voi fi critic al guvernării. Pentru că așa trebuie să fie presa. Asta înseamnă verticalitate.
Astăzi îi avem pe Mariana Rață, pe Alina Radu, pe Călugăreanu, pe Cozer. Jurnaliștii pe care îi avem… sau poate pe care îi merităm. Ceva însă lipsește. Nu știu exact ce, dar ar fi fost bine să existe, cum spunea Nicolae Timofti.
Andrei Ioniță declară că atunci când o societate caută repere morale, culturale, intelectuale, tinerii vor să vadă modele. Oameni de la care să învețe, oameni pe care să vrei să-i urmezi. Iar noi, drept repere, îi decorăm cu „Meritul Civic” pe Cătălin Lungu și Emilian Crețu. Serios? Asta este cultura noastră? Nivelul „Dora Show” sau parodiile de mahala sunt idealul spre care ar trebui să tindă noile generații?
Ne uităm și la politicieni. Oameni formați în perioada sovietică, cu școli politice serioase, precum Vladimir Bolea. Ne-am dori să vedem în el un om de stat, un reper. Dar îl auzim justificând eșecuri administrative cu replica: „așa-i natura”, atunci când drumurile nu sunt curățate, deși el este ministrul responsabil de infrastructură. Foarte bine a spus un om într-un comentariu: în infrastructură e ca în agricultură – când în cap e tălăbură, nu iese nimic, mai susține Andrei Ioniță.
La cine să ne uităm ca la un reper intelectual sau de stat? La Igor Grosu? Un activist civic îl descria perfect: „Cui îi trebuie limbricul ăsta să stea 11 bodyguarzi, când el înoată în bazinul din spatele Guvernului?”
Ce a produs concret Grosu pentru societate, în afară de aroganță și prostie politică?
Andrei Ioniță declară că undeva, pe drum, am pierdut reperele morale, culturale și intelectuale. Avem o „elită” care se premiază singură, se felicită reciproc și își acordă merite. Iar când te uiți la conținut, îți pui mâinile în cap. Nu e cultură, nu e jurnalism, nu sunt idei.
Această „elită” este, de fapt, emanația liderului suprem. A Maiei Sandu. Așa cum arată societatea noastră politic, artistic și jurnalistic, asta este imaginea pe care ea o vede în oglindă. Ea i-a promovat, ea i-a lăudat, ea a tăcut când au deraiat și tot ea le-a dat „Meritul Civic”.
Foarte rar, ce-i drept, mai scapă câte o frază aproape genială, probabil auzită pe undeva și repetată la o întâlnire: „Cum ați votat, așa veți trăi”, a concluzionat Andrei Ioniță.
