Primăria Chișinău este alături de copiii din centrele de plasament, copiii cu necesități speciale și copiii din familii social-vulnerabile

Share:

În perioada sărbătorilor de iarnă, când bunătatea se simte mai aproape iar gesturile simple capătă sens, Primăria Municipiului Chișinău este alături de copiii din centrele de plasament, copiii cu necesități speciale și copiii din familii social-vulnerabile, veniți din toate colțurile țării.

În cadrul campaniei „De la inimă la inimă”, am răspuns scrisorilor trimise de copiii din raioanele țării iar peste 400 de micuți au venit la Chișinău pentru a trăi bucuria sărbătorilor. Au vizitat Târgul de Crăciun, s-au plimbat prin Grădina Zoologică, au privit un film la cinematograf și au simțit că sunt așteptați și bineveniți.

Chișinăul păstrează această tradiție frumoasă și oferă copiilor momente care rămân dincolo de sărbători.

Mulțumim partenerilor care sunt alături de acești copii și contribuie la realizarea acestor acțiuni: Mezelini, Naturalis, Nefis, Loteria Moldovei și GT Sport Auto SRL – importator oficial Porsche AG în Moldova.

Să fim mai buni și să nu uităm că, doar împreună, putem dărui zâmbete și schimba lucrurile spre bine.

Partidul MAN cere demisia imediată a ministrului Apărării

Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) solicită demisia ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, și a conducerii Armatei Naționale, în urma incidentului produs într-o unitate militară din...
Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, anunță că a depus o acțiune în instanță prin care contestă modul de funcționare a instituțiilor statului și...
Agenţia anticorupţie ucraineană (NABU) a anunţat luni că a descoperit un sistem de spălare de bani care, potrivit presei locale, îl implică pe fostul...
Horoscop 12 mai - o zi chiar frumoasă. O să avem energia necesară să facem lucruri de calitate, ca să ne respectăm în primul...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

VIDEO | Victoria Furtună a depus o acțiune în instanță: „Mai există separarea puterilor în Republica Moldova sau toate instituțiile sunt sub control politic?”

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, anunță că a depus o acțiune în instanță prin care contestă modul de funcționare a instituțiilor statului și...

Procurorii din Kiev anunță descoperirea unei înșelătorii imobiliare în care e implicat Andrii Iermak, ex-șef de cabinet al lui Zelenski

Agenţia anticorupţie ucraineană (NABU) a anunţat luni că a descoperit un sistem de spălare de bani care, potrivit presei locale, îl implică pe fostul...

Horoscop 12 mai – Scorpion – sunt oameni interesați de ideile și strategiile voastre

Horoscop 12 mai - o zi chiar frumoasă. O să avem energia necesară să facem lucruri de calitate, ca să ne respectăm în primul...

Partidul MAN cere demisia imediată a ministrului Apărării

Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) solicită demisia ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, și a conducerii Armatei Naționale, în urma incidentului produs într-o unitate militară din...

HOT News | Igor Grosu va fi primit de Nicușor Dan, marți, la Cotroceni

Preşedintele Nicuşor Dan îl va primi marţi, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, informează Administraţia Prezidenţială. Igor Grosu va participa, tot...

VIDEO | Partidul Nostru solicită crearea unei comisii parlamentare de anchetă în cazul tragediei...

Partidul Nostru va depune un proiect de hotărâre în Parlament prin care va cere constituirea unei comisii de anchetă pentru examinarea circumstanțelor tragediei produse...

VIDEO | Irina Vlah insistă: Soarta satelor trebuie decisă chiar de locuitori – prin...

Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, afirmă că PAS vrea să lichideze două treimi dintre primăriile sătești, însă nici măcar nu întreabă oamenii...

VIDEO | Victoria Furtună a depus o acțiune în instanță: „Mai există separarea puterilor...