Vladimir Ţurcan: Suntem gata şi noi să mergem la alegeri anticipate şi vom vedea care va fi rezultatul

09 Mai 2009, 11:52

Vladimir Ţurcanu: Rezoluţia Parlamentului European despre situaţia din RM ne-a părut cam stranie în contextul rezoluţiei APCE. Sunt evidente unele contradicţii în textul acestor rezoluţii. Îmi pare că, într-o oarecare măsură, e o manifestare a standardelor duble.”

Europa Liberă: Cel mai mult ce vă nemulţumeşte?

Vladimir Ţurcanu: Bunăoară se vorbeşte despre unele acţiuni ilegale ale guvernării în perioada postelectorală. Dar nu se concretizează ce fel de acţiuni ilegale. E un “stamp” care a fost aplicat fără nicio argumentare şi niciun temei. Mai mult ca atât, în cadrul vizitei la Chişinău a doamnei Mariane Mikko, problema nu s-a discutat şi nu au fost formulate careva obiecţii referitor la aşa numitele acţiuni ilegale ale guvernării postelectorale.

Europa Liberă: Aţi avut un emisar la Strasbourg, pe deputatul comunist Grigore Petrencu, de ce a refuzat să participe la şedinţă ca să anunţe poziţia PCRM?

Vladimir Ţurcanu: Eu nu sunt la curent cu conţinutul vizitei dl. Petrencu. Ştiu că el a participat acolo, dar faptul că a refuzat sau nu, eu nu am fost informat despre asta.

Europa Liberă: În rezoluţia Parlamentului European se insistă pe crearea urgentă a unei comisii independente care să asigure un proces transparent şi imparţial de investigare a evenimentelor postelectorale. Cum aveţi de gând să răspundeţi acestor insistenţe?

Vladimir Ţurcanu: Eu încă până la această rezoluţie m-am adresat lui Kalman Mitszei şi dumnealui ne-a promis că vor prezenta candidaturile experţilor internaţionali în comisia noastră de anchetă. Am acceptat să extindem componenţa comisiei dupa intrevederea cu Javier Solana. Nu am altceva ce să comentez. Din partea UE, dar mai cu seamă a structurilor ei la Chişinău, noi aşteptăm propuneri concrete.

Europa Liberă: Ar trebui să fie creată o comisie independentă internaţională separată de comisia de stat?

Vladimir Ţurcanu: Nu cred că e cazul să creăm comisii peste comisii. Avem deja o comisie de stat, în cadrul ei pot fi incluşi reprezentanţii UE, experţi internaţionali şi din partidele de opoziţie. Cred că ideea din rezoluţia PE despre crearea unei comisii aparţine Marianei Mikko. Dumneaei nici nu a discutat această problemă atunci cînd a fost la Chişinău, nu s-a consultat, prin urmare e o idee care nu stiu cum va putea fi realizătă în condiţiile expuse mai sus. Înalţii demnitari ai UE, ai Comisiei Europene deja şi-au expus poziţia. Acum noi activăm în cadrul acestor propuneri şi vom completa componenţa comisiei de stat. Asta va fi o ieşire normală şi acceptabilă din situaţie.

Europa Liberă: La ce fază a ajuns comisia de stat cu investigarea evenimentului din 7 aprilie?

Vladimir Ţurcanu: Acum responsabilii din comisie elaborează rapoartele care vor fi audiate în şedinţa următoare, iar în paralel am făcut un demers în scris către partidele de opoziţie şi aşteptăm propunerile lor.

Europa Liberă: PE a mai atras atenţia că situaţia actuală din RM poate fi depăşită de un dialog constructiv. Aţi iniţiat dialogul cu opoziţia?

Vladimir Ţurcanu: Da, de mai multe ori şi cu regret pînă acum opoziţia se eschivează de la acest dialog. Numai Serafim Urecheanu a spus că e de acord, însă a zis că trebuie să se consulte cu Dorin Chirtoacă, Mihai Ghimpu şi Vladimir Filat. Însă asta a fost pînă la sărbători. Pînă azi, cu regret, noi nu ne-am întîlnit. Chiar şi problemele cele mai simple, cum ar fi bunăoară, momentele organizatorice a primei şedinţe a Parlamentului, întîlnirea nu s-a produs. Nu am putut să ne întîlnim nici pe subiectul completării componenţei comisiei de stat. Deja prin demers în scris am solicitat prezentarea acestor candidaturi. Cînd pe de o parte vorbim de necesitatea dialogului, opoziţia parcă confirmă, apoi se eschivează de la acest dialog.

Europa Liberă: Opoziţia parlamentară a formulat nişte condiţii. Dacă PCRM tot a chemat la dialog, aţi putea accepta măcar una din condiţiile opoziţiei?

Vladimir Ţurcanu: Dialogul se începe de la întrunire, dar nu de la înaintarea diferior condiţii. Eu am citit din ziare despre aceste condiţii şi se spune că “în caz dacă nu, atunci compromisul nu va fi atins.” Compromisul este rezultatul unui dialog cînd părţile merg la întălnire una cu alta. Dar aşa un dialog cum este prin ziar, eschivîndu-se de la un dialog în realitate, eu nu ştiu cum noi putem să discutăm ceva? Eu am vorbit nu o dată cu dumnealor la telefon şi le-am propus să ne întîlnim. Chiar azi am discutat la telefon cu Serafim Urecheanu, dumnealui ne-a promis că va consulta încă odată cu liderii PL şi PLDM. Dl.Filat pur şi simplu nu ridică receptorul, iar dl. Chirtoacă e preocupat de o vizită la Washington. E o situaţie destul de stranie.

Europa Liberă: Opoziţia vrea alegeri anticipate, afirmînd că scrutinul din 5 aprilie a fost fraudat şi au adus unele probe.

Vladimir Ţurcanu: Dar însăşi rezoluţia APCE i-a chemat pe dînşii să accepte rezultatul şi hotărîrea Curţii Constituţionale, iar toate discuţiile să treacă într-un dialog în cadrul Parlamentului. Pe de altă parte, dacă dumnealor nu sunt de acord cu careva rezultate de careva circumscripţie, pot ataca acest rezultat în instanţa de judecată, aşa cum se spune şi în rezoluţia APCE. Acest drept a fost şi pînă la hotărîrea CC dar nici un rezultat, nici într-o circumscripţie, nu a fost atacată. Atunci ce probe noi avem dacă ele nu au fost atacate în instanţa de judecată? Am impresia că e o încercare a opoziţiei de a declara de dragul ambiţiilor politice. Noi suntem disponibili să petrecem alegeri anticipate, dar considerăm că ele nu vor fi în folosul ţării, în sensul crizei economice în care nu numai noi, dar toată lumea se află. Deci, situaţia economică nu este aşa de simplă pentru ca noi să antrenăm alegătorul nostru, economia noastră, ţara noastră iarăşi în campanie electorală. În al doilea rînd, trebuie să fie temei concrete pentru a porni acest proces al alegerilor anticipate. Noi încă nu am trecut toată calea care în mod legal este un temei pentru a purcede la acest exerciţiu. Calea aceasta e prevăzută şi de Constituţia ţării şi de legile respective.

Europa Liberă: Şi atunci soluţia care ar fi?

Vladimir Ţurcanu: Ca noi să trecem calea aceasta constituţională care există şi în caz dacă totuşi opoziţia va consideră că ambiţiile lor pur subiective politice sunt mai presus decît soarta ţării, poftim, atunci suntem gata şi noi să mergem la alegeri anticipate şi vom vedea care va fi rezultatul.

Comentarii (5 comentarii)

Bismark
a comentat la 09 Mai 2009, 13:04

Sunteti gata de un proces pentru crimele si delapidarile PCRM, tov Turcan?

Jucati tare doar ca pentru o cauza criminala, motiv din care nu veti izbuti nimic.

Solana
a comentat la 09 Mai 2009, 16:20

Declaratiile acestui ment-criminal sunt doar un blef si o agonie… Toti komunistii sunt acum intro agonie, fiindca stiu ce ii asteapta, plinge puscaria dupa ei…

radu
a comentat la 09 Mai 2009, 16:43

…VOI SUNTETI GATA SA MERGETI ORI IN PUSCARIE , ORI LA NEBUNIE … VORONIN STIM UNDE AR TREBUI SA MEARGA … LA TRATAMENT . IAR REFERITOR LA ALEGERI … SI DACA MAI PIERD VREO 4-5 MANDATE DE PARLAMENTAR SI TOT E CEVA .VOR URMA ALTE ALEGERI ,PROMISIUNI NU MAI AU CE SA FACA ,CA DEJA ECONOMIA E CA UN BOLOVAN CARE SE DUCE LA VALE …ALTE 4-5 MANDATE PIERDUTE SI TOT ASA …

radu
a comentat la 09 Mai 2009, 16:58

… SITUATIA ECONOMICA SE SCHIMBA IN RAU DE LA ZI LA ZI ,IAR GUVERNANTII COMUNISTI DORM CA POTAILE LA SOARE .DAR NE ASIGURA CA DEJA SITUATIA E ” STABILIZATA “…EXACT CUM ERA ” STABILIZAT” TITANICUL DUPA CE SE S-A LOVIT DE AISBERG .IN PLUS IZOLAREA CRESCANDA A R.MOLDOVA IN LUME , INCEPE SA BAGE MANA VARTOS IN BUZUNARELE OAMENILOR SIMPLI DAR SI A CLICII COMUNISTE .DEJA ASISTAM LA O CRESTERE INCEATA DAR SIGURA A OPOZITIEI ANTI-VORONIN ,IN CHIAR PCRM .VORBA AIA TOVARASE SMIRNOV…PARDON VORONIN ,FRATE FRATE-I,DAR BRANZA-I PE BANI .CAM ASA II VOR SPUNE IN CURAND IMBOGATITII PCRM-LUI .

radu
a comentat la 09 Mai 2009, 17:25

PRACTIC RECENTA REZOLUTIE A PE ,A MATURAT PE JOS CU ADUNATURA DE DERBEDEI POLITICI A LUI VORONIN. 467 DIN 512 VOTURI EXPRIMATE NE DA IMAGINEA UNUI REGIM SUPER-IZOLAT IN EUROPA . IZOLARE CARE SE VA RESTRANGE SI ASUPRA R.MOLDOVA ,FARA INDOIALA .ASTA INSEAMNA PE INTELESUL TUTUROR O ACCENTUARE A SARACIEI IN PRIMUL RAND . PARTENERIATUL ESTIC AL EUROPENILOR ESTE ” APA DE PLOAIE” …EL AVAND MAI MULT UN ROL PACIFICATOR LA GRANITELE U.E. CINE SE ASTEAPTA LA SCHIMBARI IMPORTANTE , SE IMBATA CU APA RECE …

Comenteaza

Nume *

Mail *

Web


Comentariu