Ion Ceban: În ultima ședință a Parlamentului, mașinăria de vot PAS va susține multiple proiecte, astfel ca nimeni să nu-și dea seama ce votează

Share:

Ion Ceban, primarul General al municipiului Chișinău, declară că prima amalgamare a unităților administrativ-teritoriale va avea loc în curând, dar în stilul PAS.

Amalgamarea va fi dintre Cahul și Chișinău, și anume a Universității „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul cu Universitatea Tehnică a Moldovei.

Potrivit lui Ceban, în mare grabă, în timp ce oamenii sunt ocupați cu sărbătorile de iarnă, ei comasează aceste două universități, deși scopul în sine este doar unul singur și nu există necesitatea acestei schimbări.

Tot în ajunul Revelionului, în mare grabă, vor pune la vot și bugetul țării pentru anul viitor, cu un deficit enorm și cu majorări ale bugetelor pentru întreținerea instituțiilor publice centrale, pe când salariile cetățenilor rămân mici și nici măcar nu fac față cheltuielilor în urma scumpirilor la facturi și la produse, mai susține Ion Ceban.

Pe lângă toate, au mai tăiat și compensațiile la căldură, iar cele pentru energia electrică au fost excluse.

Tot în ajunul Revelionului, în ultima ședință din acest an, mașinăria de vot PAS va susține multiple proiecte, astfel ca nimeni să nu-și dea seama ce votează ei, de fapt, constată Ion Ceban, președintele Partidului MAN, primar general al municipiului Chișinău.

Ion Ceban: Aproape 300.000 de oameni au mers la cimitire, 100.000 au folosit transportul...

Circa 300.000 de persoane au vizitat cimitirele din Chișinău în ultimele zile, cu ocazia Paștelui Blajinilor. Aproximativ 100.000 de oameni au circulat cu cele...
Ramiz Ansarov, candidat la funcția de primar de Orhei, al cărui tată este originar din Azerbaidjan, a ajuns în atenția presei din această țară....
Președintele Fracțiunii parlamentare Partidul Nostru, Renato Usatîi, participă la sesiunea de primăvară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), care se desfășoară la Strasbourg,...
Specialiștii ucraineni nu s-au deplasat pentru a verifica ruptura produsă la linia de înaltă tensiune Isaccea–Vulcănești, invocând alerta aeriană din regiune, după ce infrastructura...

Subscribe to our magazine

Renato Usatîi participă la sesiunea APCE: dezbateri-cheie despre drepturile omului și statul de drept

Președintele Fracțiunii parlamentare Partidul Nostru, Renato Usatîi, participă la sesiunea de primăvară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), care se desfășoară la Strasbourg,...

DOSAR EXPLOZIV pe piața gazelor: Un furnizor privat de gaze, suspendat în plină liberalizare a pieței. Decizie controversată a Consiliului de Investiții

Un an de corespondență bizară, întrebări fără răspuns și decizii contradictorii. În timp ce Bruxellesul și Secretariatul Comunității Energetice cer Republicii Moldova de ani...

━ Hot News

Presa din Azerbaidjan – în discuție cu Ramiz Ansarov: Conaționalul nostru candidează la funcția de primar de Orhei!

Ramiz Ansarov, candidat la funcția de primar de Orhei, al cărui tată este originar din Azerbaidjan, a ajuns în atenția presei din această țară....

Renato Usatîi participă la sesiunea APCE: dezbateri-cheie despre drepturile omului și statul de drept

Președintele Fracțiunii parlamentare Partidul Nostru, Renato Usatîi, participă la sesiunea de primăvară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), care se desfășoară la Strasbourg,...

VIDEO | Securitatea energetică, sub presiunea războiului: Republica Moldova caută soluții de rezervă

Specialiștii ucraineni nu s-au deplasat pentru a verifica ruptura produsă la linia de înaltă tensiune Isaccea–Vulcănești, invocând alerta aeriană din regiune, după ce infrastructura...

În Moldova, prețurile la ceapă au crescut cu 50%/ Stocurile de pe piața internă mai ajung 3 săptămâni

Moldova se confruntă cu o situație dificilă a stocurilor la ceapă. Astfel, prețurile en-gros pentru ceapa galbenă au început să crească accentuat înainte de...

Ion Ceban: Aproape 300.000 de oameni au mers la cimitire, 100.000 au folosit transportul gratuit

Circa 300.000 de persoane au vizitat cimitirele din Chișinău în ultimele zile, cu ocazia Paștelui Blajinilor. Aproximativ 100.000 de oameni au circulat cu cele...