Serghei Ivanov, Partidul Nostru: Trebuie să lucrăm pentru prevenirea situațiilor de executare silită a agricultorilor. Este nevoie de infuzie de capital!

Share:

Deputatul Serghei Ivanov, președinte al Comisiei agricultură și industrie alimentară și membru al Partidului Nostru, a subliniat necesitatea unor măsuri proactive pentru a proteja fermierii de riscul insolvenței.

„Noi trebuie să ne concentrăm pe prevenire, această lege este pentru cei deja aflați în insolvență, dar ce facem cu cei care riscă să ajungă în insolvență, oamenii care se străduiesc până la ultimele puteri, oameni care sunt afectați din cauza penalităților?” – a declarat Ivanov, la consultările publice pe marginea proiectului de lege privind instituirea unui moratoriu asupra urmăririi silite a bunurilor unor categorii de fermieri.

Totodată, deputatul a evidențiat și importanța sprijinului financiar direct pentru agricultori:

„Trebuie să lucrăm la infuzia de capital în agricultură, mai exact la producători. Dacă vor exista infuzii de capital, credeți-mă că va fi foarte bine. Și pentru bănci, și pentru distribuții și pentru tot ce urmează.”

De menționat că Parlamentul examinează un proiect de lege care prevede instituirea unui moratoriu de 12 luni asupra executărilor silite pentru fermierii micro și mici afectați de calamitățile naturale din perioada 2024–2025. Scopul este prevenirea falimentelor în agricultură și menținerea stabilității socio-economice în mediul rural, afectat de secetă, înghețuri târzii, grindină și ploi torențiale, care au compromis culturile de porumb, floarea-soarelui, grâu, livezi și vii.

Fracțiunea Partidului Nostru a reiterat că va susține proiecte legislative care sprijină agricultura și a făcut apel la o comunicare mai eficientă între Parlament și Executiv pentru implementarea acestor măsuri.

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi,...

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...
Comisia Europeană elaborează planuri pentru a oferi țărilor candidate la aderarea la UE, între care Republica Moldova și Ucraina, beneficii economice înainte ca acestea...
Horoscop 27 iunie - o zi frumoasă. O să ne putem deplasa cu ușurință, o să putem ieși pe la petreceri, la un teren...
Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

POLITICO | UE pregătește „integrarea treptată” pentru Ucraina și Moldova. Cum vrea să mențină candidații în cercul său

Comisia Europeană elaborează planuri pentru a oferi țărilor candidate la aderarea la UE, între care Republica Moldova și Ucraina, beneficii economice înainte ca acestea...

Horoscop 27 iunie – o să aibă loc o întâlnire de suflet

Horoscop 27 iunie - o zi frumoasă. O să ne putem deplasa cu ușurință, o să putem ieși pe la petreceri, la un teren...

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi, iar Guvernul promite protecție peste un an”

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...

Ion Ceban: Toate fracțiunile parlamentare, cu excepția PAS, au semnat pentru inițierea referendumului privind reforma APL

Liderul MAN și primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că proiectul de hotărâre privind organizarea, la 27 septembrie 2026, a unui referendum...

„Creditul de 218 milioane de euro intră în buget fără destinații clare”. Constantin Cuiumju cere transparență privind utilizarea împrumutului extern

Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a criticat în Parlament lipsa unor destinații concrete pentru împrumutul extern de 218 milioane de euro, întrebând cine va...

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi,...

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...

Irina Vlah: PAS găsește salarii de sute de mii de lei și miliarde pentru întreținerea...

Asta este PAS: pentru ai lor se găsesc salarii de sute de mii de lei și miliarde pentru întreținerea puterii. Iar pentru pensionari există...

VIDEO | Victoria Furtună cere investigarea suspiciunilor privind angajarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită procurorilor să examineze cu „maximă seriozitate” informațiile privind angajarea și remunerarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA, afirmând că,...

Ion Ceban: Toate fracțiunile parlamentare, cu excepția PAS, au semnat pentru inițierea referendumului privind...

Liderul MAN și primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că proiectul de hotărâre privind organizarea, la 27 septembrie 2026, a unui referendum...