40 dintre deputaţi din opoziţie susţin: „Nu vom vota un preşedinte comunist”, al 41-lea nu a fost de găsit

01 Mai 2009, 11:10

40 de deputaţi ai Partidului Liberal (PL), Partidului Liberal Democrat (PLDM) şi Alianţei „Moldova Noastră” nu acceptă să voteze un candidat la funcţia de preşedinte al statului propus de comunişti. Pentru a alege preşedintele republicii, fracţiunea comunistă (formată din 60 de deputaţi – n.r.) mai are nevoie de un vot din partea opoziţiei. Pentru că, îndată după alegeri, preşedintele Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, a declarat că pentru a găsi „votul de aur” va negocia în particular cu  deputaţii din opoziţie, nu cu fracţiunile, JURNAL a decis să întrebe pe fiecare dintre cei 41 de deputaţi din opoziţie dacă va vota sau nu un preşedinte comunist. Din păcate, unul dintre deputaţi, Veaceslav Platon (AMN), nu a fost de găsit pe parcursul acestei săptămâni, pentru a ne da un răspuns. 

Chirtoacă Dorin (PL): „Nu voi vota deloc, pentru că îmi voi depune mandatul mult mai devreme. Cel mai probabil până la prima şedinţă a Parlamentului”.
Vlad Filat (PLDM): „Nu o voi face”.
Serafim Urechean (AMN): „Noi nu am trădat nici în 2005, nu o vom face nici acum”.
Mihai Ghimpu (PL): „Nu. E decizia oficială a partidului”.
Alexadru Tănase (PLDM): „Nu. În niciun caz”.
Mihai Cimpoi (AMN): „Nu, nu voi participa”.
Anatolie Şalaru (PL): „Nu”.
Mihai Godea (PLDM): „Nu, categoric”.
Corina Fusu (PL): „Noi am luat o decizie la partid. Nu vom participa”.
Veaceslav Untilă (AMN): „Nu vom participa”.
Liliana Palihovici (PLDM): „Sigur că nu vom participa”.
Vadim Cojocaru (PL): „Noi am luat o decizie comună a partidului. Nu vom participa”.
Vitalie Nagacevschi (PLDM): „Nu, categoric”.
Vasile Balan (AMN): „Nu vom vota, la fel ca şi în legislatura trecută”.
Anatolie Arhire (PL): „Nu, dar dacă îl vor propune pe Dorin Chirtoacă… ”.
Iurie Ţap (PLDM): „Nu”.
Iurie Colesnic (AMN): „Nu”.
Gheorghe Brega (PL): „Nu. Sută la sută”.
Călin Vieru (PLDM): „Nu”.
Nistor Grozavu (PL): „Nu”.
Leonid Bujor (AMN): „Cu siguranţă, nu voi vota un preşedinte propus de comunişti”.
Ion Balan (PLDM): „Nu”.
Vadim Vacarciuc (PL): „Nu, niciodată”.
Victor Osipov (AMN): „Voi respecta decizia fracţiunii şi nu voi vota”.
Vladimir Hotineanu (PLDM): „Nu. În memoria părinţilor şi bunicilor mei, nu pot să trădez”.
Oleg Bodrug (PL): „Sunt de aceeaşi poziţie ca şi partidul” .
Iurie Leancă (PLDM): „Nu”.
Alexandru Oleinic (AMN): „Am avut ocazia asta şi în 2005, dar nu am făcut-o. Nu o voi face nici acum şi să îi apere Dumnezeu pe cei care o vor face”.
Ana Guţu (PL): „Desigur că nu. Nici nu poate fi vorba”.
Valeriu Ghileţchi (PLDM): „Nu voi participa pentru că aşa a decis fracţiunea PLDM şi consider această decizie întemeiată”.
Ion Hadârcă (PL): „Nu voi accepta”.
Valentin Chepteni (AMN): „Sigur că nu”.
Mihai Şleahtiţchi (PLDM): „Categoric, nu voi participa”.
Valeriu Nemerenco (PL): „Nu”.
Mihail Silistraru  (AMN): „Nu”.
Angel Agachi (PLDM): „Nu pot trăda cei 198 de mii de cetăţeni care au votat PLDM şi cei 27 de mii de membri ai partidului nostru”.
Ion Lupu (PL): „Nu voi participa la votare. Dar urmează să decidem în ce mod nu vom participa”.
Alexandru Cimbriciuc (PLDM): „Noi, toţi deputaţii PLDM, nu vom participa la alegerea preşedintelui”.
Mihai Moldovanu (PL): „Nu, nu voi vota”.
Simion Furdui (PLDM): „Nu voi vota sub nicio formă”.
Boris Vieru (deputatul PL care va ridica mandatul lui Dorin Chirtoacă): „Nu, categoric. E o decizie a Biroului politic al PL şi nimeni dintre deputaţii liberali nu va vota pentru preşedintele propus de comunişti”.

Să reţinem aceste răspunsuri.

Sondaj realizat de Mariana Raţă, jurnal.md

Comentarii (4 comentarii)

Viorel
a comentat la 01 Mai 2009, 12:47

Se tot vorbeste de al 41 vot, dar nu e exclusa varianta ca Presedintele PCRM sa lase la alegerea opozitiei candidatura de Presedinte. Mai ales ca la moment postura data e destul de simbolica. Si cum procedeaza opozitia atunci. Se va trimbita ca lea fost data ocazia de a demonstra daca sint patrioti.

unu
a comentat la 01 Mai 2009, 13:25

o sa fie bine daca presedintele o sa fie ales din partea opozitiei, macar cat de cat o sa fie o balanta …

adept pl
a comentat la 01 Mai 2009, 16:17

hai nu mai fiti ridicoli, cu atat mai putin nu ne trebuie asa persoana la presedintie, daca tot este simbolica… alegeri anticipate, asta e solutia optima

ion
a comentat la 02 Mai 2009, 20:55

Cine-i Veaceslav Platon? Am auzit de el , ca este un afacerist de drumul mare. Si numai el din toti deputatii din opozitie , este capabil sa voteze , pentru comunisti

Comenteaza

Nume *

Mail *

Web


Comentariu