Încă o dată despre „băiatul în galben”…

16 Aprilie 2009, 23:06

Să ne mai uităm o dată la secvenţele TV filmate de MAI, cu cei doi tinerei care au arborat drapelele deasupra Preşedinţiei şi a Parlamentului. Adică, la faimosul tip „în galben” şi la celălalt, care poartă, „simbolic”, prenumele primului descălecător al Moldovei, Dragoş. Pe cine îi vedem, de fapt? Din punctul de vedere al lui Voronin, sunt cei mai mari criminali ai episodului de la 7 aprilie, întrucât pe preşedinte nu atât vandalizarea sediilor l-a deranjat, cât însemnele unor state străine, scrie Constantin Cheianu in Timpul de dimineata.

Cei doi sunt, aşadar, cei cărora agenţii români le-au băgat, în rucsacuri, drapelele pentru a fi arborate deasupra celor două sedii. Şi dacă e aşa, cum se face că poliţiştii nu au apucat să-i trimită unde a ajuns sărmanul şi regretatul Valeriu Boboc, sau cel puţin nu i-au torturat şi schingiuit ca şi pe ceilalţi tineri reţinuţi?

Potrivit lui Constantin Cheianu, in acele secvenţe îi vedem, de fapt, pe doi tinerei curăţei şi spilcuiţi - unul din ei poartă geacă de piele şi îşi ţine ochelarii de soare cocoţaţi cochet pe vârful capului ca un dandy de Băcioi -, pregătit să meargă la discotecă. Poartă haine bune amândoi, sunt îngrijiţi, ai impresia că le simţi şi parfumul cu care şi-au dat. Parcă ar trebui să fie înfricoşaţi, să se afle în postura celor hăituiţi, a celor pe care îi aşteaptă pedeapsa cea mai mare… Nici pomină de aşa ceva, vorbesc cu o oarecare neglijenţă, mimează aerul elevului care se îndreptăţeşte în faţa dirigintei pentru că a uitat să ude florile şi repetă pe de rost poezia „Cum noi oprit-am rebeliunea”.

Şi Voronin îi eliberează. După care îşi rosteşte speech-ul la M 1 în care ostracizează România pentru că „a arborat drapele străine”. Cinismul lui Voronin nu are margini. Am văzut că pe omul acesta nimic nu îl poate opri - unii s-au spânzurat din cauza lui, pe alţii i-a omorât în temniţe. Nici coruperea minorilor, iată, nu îi este străină.

După evenimentele de la 7 aprilie preşedintele a acuzat profesorii că îşi corup studenţii. Acum am văzut cum perverteşte Voronin însuşi minori (unul din cei doi are 17 ani). Vă imaginaţi ce suflete întinate au aceşti doi „copii”? Care se cred, fără îndoială, mari eroi şi care se vor lăuda mulţi ani cu isprăvile lor tinereşti, scrie Constantin Cheianu.

Comentarii (2 comentarii)

marian
a comentat la 17 Aprilie 2009, 08:49

EDITORIALUL EVZ: Dictatura preşedintelui expirat

Horia Ghibuţiu
Vineri, 17 Aprilie 2009
Horia Ghibuţiu: “Vladimir Voronin, un preşedinte comunist expirat de lege şi de istorie, a trasat miercuri o sarcină de bază: informarea veridică şi corectă a opiniei internaţionale.”

În lumina indicaţiilor sale şi sedus de limbajul de lemn folosit de Agenţia de ştiri „Noutăţi - Moldova”, din care am spicuit, doresc să informez, veridic şi corect, asupra faptului că tovarăşul Voronin e un dictator.

Dacă n-ar fi reprimat brutal revolta anticomunistă, brutarul din Criuleni făcut general-maior de miliţie la apelul bocancilor bolşe vici ar fi avut şansa de a intra în istorie ca un preşedinte comunist mediocru. Propovăduind o limbă care nu există - cea moldovenească -, ales de tovarăşi, iar nu de popor, putred de bogat într-o ţară extrem de săracă, comunist cu mască umană confecţionată cu sprijinul unor ambiţii, manifestate doar la nivel declarativ, de integrare europeană. Dar tot ce a făcut, de când i-a expirat mandatul, acest vânător anacronic de fascişti inexis tenţi, a cărui miliţie bate bestial oameni fără dreptul de a fi judecaţi şi apoi le cere bani
pentru găzduire, îl califică la rangul de dictator.

Îl putem alătura unei galerii întregi de lideri autoritari contemporani. Cel mai la îndemână e să-l aşezăm lângă cel pe care-l lumea îl credea ultimul dictator al Europei, Aleksandr Lukaşenko, la putere de 15 ani în Belarus. Dar pentru halul în care sunt hăituiţi ziariştii locali sau străini din Republica Moldova (desigur, ne referim la jurnalismul independent şi nu la zeloasa presă de partid şi de stat) de săptămâna trecută încoace, Voronin merită să aibă nişte schimburi de opinii cu alţi mari lideri. Cu Isayas Afewerki, faimos pentru modul în care controlează mijloacele de informare în masă din Eritrea în timp ce desfiinţează alegerile. Sau cu turk menul Gurbanguli Berdimuhammedov, care reprimă presa pe când ridică un sat olimpic fără să candideze la găzduirea vreunei olimpiade. De la liderul libian Muammar Gaddafi, moldoveanul Voronin ar putea afla cum devine tortura un fapt divers.

Cu preşedintele uzbek Islam Karimov ar putea ţine împreună prelegeri despre imperiile financiare ale odraslelor, căci fiecare dintre ei şi-a asigurat viitorul urmaşilor urmaşilor lor. Regele Mswati al III-lea din Swaziland, la conducere din 1986, i-ar putea desluşi tainele rămânerii la putere pe viaţă. Chinezul Hu Jintao şi nord-co reeanul Kim Jong Il ar fi încântaţi să afle despre libertăţile cetăţeneşti din ultimele zile ale preşedintelui cu mandatul expirat din Moldova. Iar dacă privim în trecut, spre cel din urmă dictator care a vorbit (tot prost) limba română, Nicolae Ceau şescu, e posibil să identificăm şi acolo câteva lucruri pe care regimul Voronin le-ar fi putut împrumuta în lupta închipuită cu „agenturili” şi cea reală, dusă împotriva propriilor cetăţeni.

Departe de imaginea de lider pe care i-a făcut-o presa aservită de peste Prut şi în care cred destui oameni ce n-au de unde să afle adevărul, preşedintele expirat care nu se dă dus
e doar un personaj din tagma zugrăvită astfel de senatorul şi istoricul roman Tacit: „Ridicolă este prostia acelora care cred că puterea lor din prezent este în stare să şteargă amintirea lor şi-n viitor”.

Basarabia
a comentat la 17 Aprilie 2009, 08:59

http://salvatibasarabia.jimdo.com/

Comenteaza

Nume *

Mail *

Web


Comentariu