Deja 15 mii de oameni protesteaza in Piata Marii Adunari Nationale
12 Aprilie 2009, 12:43In aceste clipe, potrivit jurnal.md, in PMAN protesteaza circa 15000 de persoane.
In aceste clipe, potrivit jurnal.md, in PMAN protesteaza circa 15000 de persoane.
15000 ? sigur? caci din nefericire acum nici in romania nu mai arata aproape nimic. Scrieti noutatile sa stim si noi ce se intampla.ai ales ca avem rude la Chisinau!
de unde 15000?! sunt cateva sute unde a disparut tineretul. S-a stins foarte repede. Nu poate face moldoveanul efort indelungat, s-au infoiat doua zile si s-au stins. Ne meritam soarta…
Societatea civila din Romania trimite petitie la Parlamentul European
Daca doriti sa semnati, trimiteti mail la
Nu tolerati incalcarea drepturilor omului in Republica Moldova
http://www.sar.org.ro/index.php?page=articol&id=354
La mai mult si la mai mare…
Au şi dictatorii slăbiciuni omeneşti - slăbiciuni care, la oamenii normali, sunt nişte virtuţi. Astfel, la oamenii normali pofta de a mai glumi din când în când e o virtute, la dictatori - o slăbiciune, Fiindcă dictatorii, de regulă, nu glumesc. Oameni serioşi fiind, aceştia doar rar de tot îşi permit câte o mică distracţie - să mai dea foc unui oraş, ca Nero, de exemplu. Puţini ştiu că acest Nero (Lucius Domitius Claudius), împărat roman (54-68 d. Hr.) a fost mereu pus pe glume.
Astfel, într-un moment de tristeţe, ca să-şi ridice cumva dispoziţia, el şi-a ucis mama (Agrippina); într-o clipă de plictiseală i-a tăiat capul fratelui (Britannicus); într-o fază de duioşie şi tandreţe şi-a omorât soţia (Octavia), iar într-o zi, având dispoziţie bună, i-a tăiat capul dascălului său, marele Seneca. Văzând că supuşilor săi le plac glumele sale, Nero a continuat să glumească şi într-o zi a organizat incendierea Romei. Realizând că poporul nu i-a prea înţeles şi aprobat gluma, Nero a întors-o imediat: a declarat că, chipurile, Roma a fost incendiată de (primii) creştini şi a pornit o cruntă prigoană împotriva lor. În acelaşi an, Nero mai face o glumă, ultima - se sinucide.
Dictatorul Voronin este un pigmeu în raport cu Nero, dar totuşi, deşi epigon, e un urmaş al acestuia. Alte timpuri, alte moravuri! Când doreşte să se mai distreze, el nu ucide, ci bagă la puşcărie. Îi plac la nebunie aceste glume. Pune ochiul pe unul, îi face din ochi lui Papuc, acesta îl bagă la dubă şi dictatorul râde cu poftă… După care, timp de câteva săptămâni, are dispoziţie bună, împarte ordine şi medalii, merge la biserică, repară mănăstiri. Când îl cuprinde iar tristeţea sau plictiseala, dacă nu bagă pe cineva la puşcărie, se apucă de distrus stadioane sau de uscat lacuri, lăsându-i pe toţi cu gura căscată de uimire. Oricum, glumele lui sunt incomparabil mai neinspirate decât ale lui Nero, de aceea, săptămâna trecută, fiind într-o dispoziţie foarte proastă că în parlament au trecut duşmanii lui de moarte (Filat, Chirtoacă şi Urecheanu), dar n-au acces camarazii săi de distracţii şi glume (Roşca, Tarlev şi Braghiş), dictatorul s-a înfuriat rău de tot şi a ordonat să se dea foc sediilor Parlamentului şi Preşedinţiei. O zi întreagă au ars aceste clădiri, oferind orăşenilor un spectacol rarisim. A doua zi după incendiere, el a recunoscut unei agenţii de presă ruseşti că intenţionat a organizat acest spectacol şi a interzis poliţiei să intervină, pentru ca amatorii de senzaţii tari şi curioşii să poată petrece nestingheriţi o zi din viaţa lor în aceste instituţii (principale) ale statului.
Conştientizând însă la un moment dat că s-a întrecut cu gluma, a întors-o şi el, aidoma ilustrului său înaintaş şi învăţător Nero: chipurile, trebuşoara asta ar fi făcut-o Opoziţia, cu sprijinul României. Dacă Nero nu prea avea pe atunci ziare, posturi de radio şi televiziuni, şi internet care să-l susţină, Voronin le are din plin şi acum toate acestea lucrează ca să demonstreze că dictatorul Voronin nu e un Nero, ci un democrat de tip modern, european. Da, Voronin nu e Nero, de aceea, nu se va sinucide. Dar nici nu e nevoie. El s-a sinucis demult. Acum, noi avem de-a face cu un cadavru. E adevărat, cu un cadavru periculos încă, fiindcă din când în când el mai dă semne de viaţă şi mai glumeşte…
(Constantin Tanase, http://www.timpul.md)