Nina Cereteu și Stela Onuțu vor rămâne să conducă orașele lor pentru a evita alegerile anticipate!

Share:

Primarii aleși pe lista Partidului Nostru Nina Cereteu și Stela Onuțu, au decis să-și depună mandatul de deputat obținut în urma alegerilor parlamentare din 28 septembrie și să rămână în funcțiile de primar pentru a evita alegerile anticipate în orașele lor.

În cadrul ședinței plenare din 13 noiembrie, Parlamentul a luat act de demisia deputaților.

Deoarece Partidul Nostru va fi în opoziție la nivel central, menținerea primarilor în funcții este în interesul cetățenilor din aceste orașe.

Așa cum a declarat anterior președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, este corect față de oamenii din orașul Drochia și orașul Glodeni ca primarii Nina Cereteu și Stela Onuțu să rămână în funcție, fiindcă sunt primari cu experiență bogată, profesionalism foarte înalt și devotament față de comunitățile lor.

Nina Cereteu și Stela Onuțu au adresat mulțumiri sincere locuitorilor orașelor și raioanelor lor pentru încrederea și sprijinul acordat, atât în campania parlamentară, cât și în activitatea la nivel local.

„Votul vostru a fost o dovadă de susținere, dar și o mare responsabilitate, pe care o vom onora în continuare prin muncă și implicare”, au declarat cei doi primari.

Atât Nina Cereteu, primar de Drochia, cât și Stela Onuțu, primar de Glodeni, dețin al treilea mandat.

De menționat că Partidul Nostru are primari în municipiul Bălți și în cinci orașe: Drochia, Fălești, Glodeni, Rîșcani și Cantemir, dar și în mai multe sate și comune. Majoritatea dintre ei dețin câte 3-4 mandate consecutive.

VIDEO LIVE | „Luptăm ca pâinea, energia și medicamentele să nu se scumpească”. Apelul...

Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președinte al Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară, fermier de profesie, a venit cu un apel către cetățeni. El...
Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președinte al Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară, fermier de profesie, a venit cu un apel către cetățeni. El...
Primarul general al municipiului Chișinău și liderul MAN, Ion Ceban, a declarat că formațiunea pe care o conduce susține modificarea Constituției pentru eliminarea raioanelor,...
Expertul economic Veaceslav Ioniță consideră că autoritățile trebuie să explice deschis motivele noii politici bugetar-fiscale și să recunoască presiunea tot mai mare asupra finanțelor...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

VIDEO LIVE | „Luptăm ca pâinea, energia și medicamentele să nu se scumpească”. Apelul deputatului Partidului Nostru, Serghei Ivanov către cetățeni, pentru a explica...

Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președinte al Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară, fermier de profesie, a venit cu un apel către cetățeni. El...

VIDEO | Ion Ceban: Decizia privind viitorul satelor trebuie să aparțină oamenilor

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul MAN, Ion Ceban, a declarat că formațiunea pe care o conduce susține modificarea Constituției pentru eliminarea raioanelor,...

Ioniță: Statul plătește peste 6 miliarde de lei anual doar pentru dobânzi

Expertul economic Veaceslav Ioniță consideră că autoritățile trebuie să explice deschis motivele noii politici bugetar-fiscale și să recunoască presiunea tot mai mare asupra finanțelor...

Horoscop 25 iunie – Vi se împlinesc niște așteptări

Horoscop 25 iunie - să fim atenți la decizii astăzi. Situațiile în care o să ne aflăm par clare, fără echivoc, dar la o...

Partidul Nostru inițiază moțiunea simplă privind politica fiscală promovată de ministrul Finanțelor și o propune spre semnare tuturor deputaților

Fracțiunea parlamentară a Partidului Nostru inițiază moțiunea simplă împotriva politicii fiscale promovate de ministrul Finanțelor prin proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027 și o...

VIDEO LIVE | „Luptăm ca pâinea, energia și medicamentele să nu se scumpească”. Apelul...

Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președinte al Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară, fermier de profesie, a venit cu un apel către cetățeni. El...

Partidul Republican „Inima Moldovei”, la Curtea Constituțională, contestă excluderea de la alegeri fără un...

Partidul Republican „Inima Moldovei” solicită Curţii Constituţionale o examinare separată a mecanismului legal aplicat în raport cu formaţiunea politică. Mai exact, partidul a înaintat un...

Victoria Furtună cere Guvernului să prezinte raportul de activitate după 235 de zile de...

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită Guvernului să prezinte public un raport detaliat privind activitatea desfășurată în cele 235 de zile de la...

Ion Ceban acuză PAS că blochează proiectele de infrastructură ale Chișinăului: „Se expun împotriva...

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că reprezentanții PAS din Consiliul Municipal Chișinău împiedică adoptarea unor proiecte importante pentru dezvoltarea orașului, în...