VIDEO: International-Tobacco SRL rămâne pilonul care menţine vie speranţa că ramura tutunului va reveni cândva la ponderea de altă dată

Share:

Fabrica de tutun din Orhei Internațional Tobacco SRL a marcat recent 20 de ani de la relansarea şi rebrandingul prin care a trecut în 2005. De atunci şi până în prezent, întreprinderea a cunoscut o dezvoltare constantă, devenind una dintre cele mai importante pentru economia moldovenească.  

Astfel, Fabrica de tutun din Orhei Internațional Tobacco SRL anual prelucrează 205 milioane produse de tutun (țigarete). Întreprinderea asigură cu locuri de muncă 80 oameni, iar suma impozitelor şi taxelor achitate anual se ridică la 325 milioane lei. Numai în ultimii ani, în fabrică s-au investit peste 40 milioane lei.

International-Tobacco SRL ţine în viaţă o ramură care cândva juca un rol de frunte în economia moldovenească şi îşi propune să o revigoreze. Or, Fabrica îşi concentrează activitatea nu doar pe producerea produselor din tutun, ci şi pe parteneriate serioase ce ţintesc dezvoltarea ramurii de producere a tutunului. Miza este una cât se poate de serioasă, dacă ne amintim ce reprezenta cândva industria respectivă în Moldova. Astfel, în perioada sovietică (dacă luăm drept referinţă anii 1983-1985) în Moldova se cultiva tutun pe aproximativ 77 mii hectare. În 1975 ponderea producerii de tutun în PIB era de 22,9%. De asemenea, în perioada sovietică implicarea forţei de muncă în producerea tutunului era de 24,3% din totalul persoanelor angajate în câmpul muncii.

Desigur, este greu de imaginat acum că se poate de revenit la aceşti indicatori, dar, dacă s-ar reuşi revigorarea ramurii, în rezultat ar avea de câştigat şi statul, care va obţine mai mulţi bani din impozite şi taxe, dar şi oamenii, care vor avea un loc de muncă plătit decent la ei acasă. Până atunci însă, International-Tobacco SRL rămâne pilonul care menţine vie speranţa că această ramură importantă va reveni cândva la ponderea de altă dată.

Un rol important în ascensiunea International-Tobacco SRL revine companiei partenere – Prologistic-Com SRL. Lansată în 2013, această companie a devenit cu anii unul din cei mai importanţi distribuitori a producătorilor autohtoni. Prologistic-Com SRL dispune de 95% acoperire geografică a teritoriului Republicii Moldova, având în portofoliu peste 4900 de puncte fizice de vânzare. Compania are 90 de angajaţi şi numărul acestora creşte continuu. Cu un astfel de partener, International-Tobacco SRL nu are cum să nu se dezvolte continuu şi să înregistreze tot noi şi noi succese.   

Despre ce reprezintă la moment Fabrica de tutun din Orhei Internațional Tobacco SRL vedeţi în spotul grafic ataşat.

Renato Usatîi: „La Mulți ani, Bălți! Împreună, am realizat multe proiecte frumoase și vom...

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, alături de deputații fracțiunii parlamentare, a participat la ceremoniile oficiale dedicate Hramului municipiului Bălți. Agenda festivităților a început în...
Premierul ungar Péter Magyar a anunțat tăieri masive ale salariilor pentru elita politică, spunând că propriul salariu va scădea la 3,8 milioane de forinți...
Bucureștiul este una dintre cele mai accesibile destinații pentru city break-uri în Europa în 2026. Capitala României ocupă locul al doilea în topul celor...
Șlapii, încălțămintea preferată a turiștilor în vacanțele de vară, pot aduce amenzi usturătoare în anumite destinații europene. De la Parcul Național Cinque Terre din...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Reduceri de salarii pentru miniștri, parlamentari, șefii companiilor de stat, dar și pentru Prim-ministru

Premierul ungar Péter Magyar a anunțat tăieri masive ale salariilor pentru elita politică, spunând că propriul salariu va scădea la 3,8 milioane de forinți...

Cele mai ieftine și cele mai scumpe city break-uri din Europa în 2026

Bucureștiul este una dintre cele mai accesibile destinații pentru city break-uri în Europa în 2026. Capitala României ocupă locul al doilea în topul celor...

Atenție, turiști! În aceste locuri din Europa riscați amendă de până la 2.500 de euro dacă purtați șlapi

Șlapii, încălțămintea preferată a turiștilor în vacanțele de vară, pot aduce amenzi usturătoare în anumite destinații europene. De la Parcul Național Cinque Terre din...

Își vând copiii ca să supraviețuiască: Alegerile imposibile pe care familiile au ajuns să le facă din cauza sărăciei

În Afganistan, aproape 5 milioane de oameni sunt în pragul foametei. Frecvent, familiile se confruntă cu alegeri imposibile, unele forțându-se să vândă copiii pentru...

Horoscop 25 mai – încep să se adune banii în cont pentru unele zodii

Horoscop 25 mai - O zi cu de toate. E o stare de echilibru de care ne putem folosi să rezolvăm atât chestiuni de...

Renato Usatîi: „La Mulți ani, Bălți! Împreună, am realizat multe proiecte frumoase și vom...

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, alături de deputații fracțiunii parlamentare, a participat la ceremoniile oficiale dedicate Hramului municipiului Bălți. Agenda festivităților a început în...

VIDEO | Sărbătoare mare în familia Irinei Vlah: La mulți ani, mamă! Cel mai...

Mama Irinei Vlah - Natalia Vlah marchează astăzi 77 de ani, ocazie cu care politiciana i-a oferit un buchet de flori și i-a adresat...

Victoria Furtună critică noul acord cu FMI: „Actualul model economic nu mai este sustenabil”

Victoria Furtună avertizează că politicile prevăzute în noul program cu FMI ar putea menține creditele scumpe, limita cheltuielile publice și accentua presiunea asupra mediului...

LIVE VIDEO | Primăria Capitalei a dat startul Festivalului Tradițiilor. Ion Ceban: „Evenimentul reunește...

Centrele extrașcolare și instituțiile educaționale din Chișinău desfășoară astăzi o serie extinsă de activități interactive și educativ-artistice în centrul Capitalei. Primarul general, Ion Ceban,...