Comuniştii moldoveni păstrează misterul referitor la data alegerilor parlamentare
29 Decembrie 2008, 19:00Comuniştii păstrează misterul referitor la data alegerilor parlamentare, chiar dacă opoziţia se arată mirată de această atitudine a guvernării.
Preşedintele Comisiei juridice pentru numiri şi imunităţi a Legislativului, deputatul comunist Vladimir Ţurcan, a declarat că Parlamentul va stabili data alegerilor în ianuarie sau la începutul lunii februarie, fără a intra în detalii.
Unica sa precizare a fost că alegerile se vor desfăşura până la 6 iunie.
În opinia sa, data alegerilor ar putea fi fixată într-o şedinţă extraordinară a Parlamentului sau în una din primele şedinţe din februarie. După numirea datei, deputaţii vor mai avea dreptul să aprobe hotărâri şi legi cu caracter ordinar, iar până la 6 martie – şi legi organice.
HotNews.md