Moldavskie vedomosti: Cel mai important magnat media din Republica Moldova este chiar şeful statului moldovean

25 Decembrie 2008, 20:25

Ziarul de limbă rusă „Moldavskie vedomosti” publică un articol („Imperiul media al lui Voronin”) în care susţine că în cei opt ani cât deţine mandatul de preşedinte, Vladimir Voronin, care este şi liderul Partidului Comuniştilor din R. Moldova, a devenit şi cel mai important magnat media din ţară, informează HotNews.md cu referinţă la Agenţia Monitor Media.

Voronin, după cum afirmă publicaţia citată, şi-a subordonat o serie de medii de informare – posturi TV şi de radio, ziare, agenţii de presă şi de publicitate, precum şi resurse internet – creându-şi astfel un imperiu mediatic. Formal, instituţiile de presă pot aparţine altor persoane, dar realmente acestea se află în slujba lui Vladimir Voronin şi Familiei, susţine „Moldavskie vedomosti”.

Printre posturile de televiziune, nominalizate de „Moldovaskie vedomostri” ca fiind parte a holdingului media prezidenţial, se numără postul public „Moldova 1”, postul privat NIT, care a obţinut în ultimii ani de la guvernare favoruri la obţinerea frecvenţelor, emiţătoarelor şi sediului. Alte două posturi TV subordonate puterii sunt, potrivit ziarului citat, „ОRТ-Prime” şi „2 Plus”, ultimul emiţând pe fostele frecvenţe ale postului TVR1 în Moldova.

Ziarul scrie că Agenţia de publicitate „Casa media”, care a monopolizat piaţa de publicitate în Moldova cu vânzări la principalele posturi de televiziunem, ar aparţine tot Familiei.

Controlând toate cele trei reţele naţionale pe care emit „Moldova 1”, „Prime TV” şi „Telefe” (2 Plus), ce acoperă întreg teritoriul ţării, Familia a aruncat şi câteva oase şi aliatului politic Iurie Roşca. Acestuia, după cum afirmă „Moldavskie vedomosti”, i-ar aparţine postul „Euro TV” (Roşca a negat în public anterior acest fapt – nota M.M.). Publicaţia scrie că Familia ar fi încercat să-şi subordoneze şi „PRO TV Chişinău”. Deoarece Consiliul Coordonator al Audiovizualului a impus moratoriu temporar la repartizarea licenţelor, anihilarea sau subordonarea postului „PRO TV Chişinău” s-ar putea întâmpla după alegerile parlamentare, scrie „Moldovaskie vedomostri”.

Ziarul notează că pe lângă ziarele „Nezavisimaia Moldova”, „Moldova suverană”, „Puls”, „Kişiniovskie novosti” şi „Vremea” în slujba preşedintelui este şi cotidianul de mare tiraj „Komsomolskaya pravda v Moldove”. Se presupune că şi ziarul „Argumentî i faktî” ar face parte din holdingul comunist, după aderarea lui Eduard Muşuc la coaliţia de guvernământ.

În plus, Familiei îi sunt subordonate câteva agenţii de presă - „Moldpres”, BASA-press, „Novosti-Moldova”. Dar şi Agenţia OMEGA, creată recent. La fel, resursa web forum.md ar fi controlată de către guvernarea comunistă, mai notează ziarul.

Comenteaza

Nume *

Mail *

Web


Comentariu