Glasul diasporei pentru Unire: AUR din Republica Moldova lansează campania “Diaspora susține AUR”

Share:

Pentru a aduce mai aproape vocile celor din diaspora, Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) din Republica Moldova lansează campania „Diaspora susține AUR”. Prin această inițiativă, mesajele cetățenilor Republicii Moldova aflați peste hotare vor fi auzite și acasă, ca dovadă că dorul de țară și susținerea pentru Unire rămân vii, oriunde s-ar afla.

Campania constă în difuzarea mesajelor video primite din partea diasporei, în care românii basarabeni stabiliți în Italia, Franța, Germania, Spania, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii și alte țări își exprimă sprijinul pentru AUR din Republica Moldova și pentru proiectul național al Unirii cu România.

Primul care a spart gheața și a venit cu un mesaj public de susținere a fost Nicolae Mîrleanu. Plecat din Republica Moldova în 1998, acesta a trecut prin Cehia și Portugalia, iar astăzi trăiește și muncește la Frankfurt, Germania.

„Da, am fost la vot și în toate alegerile de până acum am dat șansă fiecărui partid, inclusiv celor care sunt acum la guvernare, să arate că pot aduce o schimbare. Dar, din păcate, până astăzi, unele lucruri s-au făcut pe drept, altele pe nedrept. Iar ceea ce s-a reușit încă nu ne unește pe toți. De aceea, astăzi, simt că trebuie să dau o altă șansă, poate o ultimă, pentru că nu știm ce ne aduce ziua de mâine. Nu spun că nu am încredere în nimeni, dar cred că în Parlamentul Republicii Moldova trebuie să ajungă oameni cu bun-simț, cu intelect, care să lupte pentru popor, chiar și atunci când nu sunt la guvernare. De aceea, pe 28 septembrie, voi vota AUR, nu pentru interes, nu pentru promisiuni, ci pentru demnitate, unitate și viitorul copiilor noștri. Iar acum, cei ce trăiesc și iubesc acest pământ, haideți la unitate, pentru că zidurile care ne despart trebuie să cadă. Știm că acum e timpul”, declară Nicolae Mîrleanu în mesajul său.

Liderul AUR din Republica Moldova, Boris Volosatîi, a subliniat importanța diasporei pentru viitorul național:

„Diaspora este forța vie a neamului nostru. Oamenii care muncesc și trăiesc departe de casă nu și-au pierdut credința și dragostea pentru Patria lor. Prin această campanie vrem să aducem glasul lor acasă și să arătăm că Unirea este dorită și sprijinită de cei plecați. Diaspora este parte din viitorul nostru comun european”, a declarat Boris Volosatîi, președintele AUR din Republica Moldova.

AUR din Republica Moldova invită toți cetățenii aflați peste hotare să se alăture campaniei „Diaspora susține AUR” și să trimită propriul mesaj video de susținere. Fie că trăiți în Europa, SUA sau oriunde în lume, vocea voastră contează și poate fi auzită acasă. Împreună, putem demonstra că Unirea nu este doar un ideal istoric, ci o soluție concretă pentru stabilitatea și prosperitatea Republicii Moldova.

Mesajele video ale diasporei vor fi publicate pe paginile oficiale ale AUR din Republica Moldova.

DECLARAȚIA președintelui Partidului Nostru: Republica Moldova are nevoie de un Guvern al profesioniștilor, nu...

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, susține că demisia premierului nu rezolvă problemele de fond ale Republicii Moldova și afirmă că țara are nevoie fie...
Președintele Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, a anunțat că formațiunea va iniția demersuri pentru declanșarea alegerilor parlamentare și prezidențiale anticipate, după căderea...
Horoscop 4 iulie - provocări azi. Avem energie și prezență de spirit ca să facem față situațiilor la care nu ne-am aștepta deloc și...
Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, susține că demisia premierului nu rezolvă problemele de fond ale Republicii Moldova și afirmă că țara are nevoie fie...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

VIDEO Ion Ceban: „Guvernarea PAS a eșuat. Este nevoie de alegeri parlamentare și prezidențiale anticipate”

Președintele Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, a anunțat că formațiunea va iniția demersuri pentru declanșarea alegerilor parlamentare și prezidențiale anticipate, după căderea...

Horoscop 4 iulie – o să apară o provocare sentimentală

Horoscop 4 iulie - provocări azi. Avem energie și prezență de spirit ca să facem față situațiilor la care nu ne-am aștepta deloc și...

DECLARAȚIA președintelui Partidului Nostru: Republica Moldova are nevoie de un Guvern al profesioniștilor, nu de o nouă împărțire a funcțiilor în cadrul PAS.

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, susține că demisia premierului nu rezolvă problemele de fond ale Republicii Moldova și afirmă că țara are nevoie fie...

Fiodor Gagauz, despre blocajul alegerilor din Găgăuzia: „Adevărul este că această criză a fost creată artificial de autoritățile centrale”

Politicianul Fiodor Gagauz a constatat că, „comentând criza din jurul alegerilor pentru Adunarea Populară a Găgăuziei, fostul ministru al Justiției și fostul președinte al...

Victoria Furtună, după demisia premierului Alexandru Munteanu: „Este un verdict politic pentru întreaga guvernare PAS”

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a calificat demisia premierului Alexandru Munteanu drept „un verdict politic” pentru guvernarea PAS și a cerut organizarea alegerilor...

DECLARAȚIA președintelui Partidului Nostru: Republica Moldova are nevoie de un Guvern al profesioniștilor, nu...

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, susține că demisia premierului nu rezolvă problemele de fond ale Republicii Moldova și afirmă că țara are nevoie fie...

Irina Vlah, după decizia CC: Ignorarea avizului Comisiei de la Veneţia pune Republica Moldova într-o...

Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, a declarat că, astăzi, Republica Moldova a mai făcut un pas înapoi în ceea ce privește democrația,...

Victoria Furtună, după demisia premierului Alexandru Munteanu: „Este un verdict politic pentru întreaga guvernare...

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a calificat demisia premierului Alexandru Munteanu drept „un verdict politic” pentru guvernarea PAS și a cerut organizarea alegerilor...

VIDEO Ion Ceban: „Guvernarea PAS a eșuat. Este nevoie de alegeri parlamentare și prezidențiale...