Partidul ”Moldova Mare” continuă lupta pentru dreptul de a participa la alegerile parlamentare din 28 septembrie

Share:

Partidul ”Moldova Mare” ar putea reveni în cursa electorală, după ce a depus o cerere de revizuire a hotărârii Curții Supreme de Justiție (CSJ), care a menținut interdicția Comisiei Electorale Centrale privind înregistrarea formațiunii la parlamentarele din 28 septembrie.

Lidera partidului, Victoria Furtună, acuză că decizia este „ilegală și politică”. „Curtea Supremă de Justiție, în frunte cu Ion Munteanu, a luat o decizie absolut ilegală de a exclude Partidul ”Moldova Mare” din cursa parlamentară. Aceasta este o răfuială politică și toți știm cine este comanditarul”, a declarat Furtună, transmite Omniapres.md.

Ea a precizat că judecătorul Ion Munteanu, fost procuror general al Republicii Moldova și numit recent magistrat la CSJ, este fratele reprezentantului Fundației Soros în țară, organizație pe care Furtună a criticat-o de mai multe ori. „Aceasta este dovada directă că sistemul judecătoresc al țării se află sub controlul curatorilor externi și al clanului PAS”, a subliniat lidera formațiunii.

Furtună susține că „pretextul formal” privind încălcarea cotei de gen este artificial, întrucât raportul real în listă era de 59,5% la 40,5%, situație ce putea fi corectată într-o singură zi, prin înlocuirea unui candidat”.

„Nu este vorba de lege, ci de eliminarea unui concurent puternic”, a spus ea.

Lidera partidului a acuzat guvernarea PAS că folosește justiția ca instrument de represiune: În listele PAS rămân persoane vizate în dosare penale și scandaluri de corupție, dar legea este oarbă acolo. În schimb, împotriva noastră legea se transformă în bâtă de represiune”.

VIDEO LIVE | „Luptăm ca pâinea, energia și medicamentele să nu se scumpească”. Apelul...

Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președinte al Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară, fermier de profesie, a venit cu un apel către cetățeni. El...
Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președinte al Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară, fermier de profesie, a venit cu un apel către cetățeni. El...
Primarul general al municipiului Chișinău și liderul MAN, Ion Ceban, a declarat că formațiunea pe care o conduce susține modificarea Constituției pentru eliminarea raioanelor,...
Expertul economic Veaceslav Ioniță consideră că autoritățile trebuie să explice deschis motivele noii politici bugetar-fiscale și să recunoască presiunea tot mai mare asupra finanțelor...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

VIDEO LIVE | „Luptăm ca pâinea, energia și medicamentele să nu se scumpească”. Apelul deputatului Partidului Nostru, Serghei Ivanov către cetățeni, pentru a explica...

Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președinte al Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară, fermier de profesie, a venit cu un apel către cetățeni. El...

VIDEO | Ion Ceban: Decizia privind viitorul satelor trebuie să aparțină oamenilor

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul MAN, Ion Ceban, a declarat că formațiunea pe care o conduce susține modificarea Constituției pentru eliminarea raioanelor,...

Ioniță: Statul plătește peste 6 miliarde de lei anual doar pentru dobânzi

Expertul economic Veaceslav Ioniță consideră că autoritățile trebuie să explice deschis motivele noii politici bugetar-fiscale și să recunoască presiunea tot mai mare asupra finanțelor...

Horoscop 25 iunie – Vi se împlinesc niște așteptări

Horoscop 25 iunie - să fim atenți la decizii astăzi. Situațiile în care o să ne aflăm par clare, fără echivoc, dar la o...

Partidul Nostru inițiază moțiunea simplă privind politica fiscală promovată de ministrul Finanțelor și o propune spre semnare tuturor deputaților

Fracțiunea parlamentară a Partidului Nostru inițiază moțiunea simplă împotriva politicii fiscale promovate de ministrul Finanțelor prin proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027 și o...

VIDEO LIVE | „Luptăm ca pâinea, energia și medicamentele să nu se scumpească”. Apelul...

Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președinte al Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară, fermier de profesie, a venit cu un apel către cetățeni. El...

Partidul Republican „Inima Moldovei”, la Curtea Constituțională, contestă excluderea de la alegeri fără un...

Partidul Republican „Inima Moldovei” solicită Curţii Constituţionale o examinare separată a mecanismului legal aplicat în raport cu formaţiunea politică. Mai exact, partidul a înaintat un...

Victoria Furtună cere Guvernului să prezinte raportul de activitate după 235 de zile de...

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită Guvernului să prezinte public un raport detaliat privind activitatea desfășurată în cele 235 de zile de la...

Ion Ceban acuză PAS că blochează proiectele de infrastructură ale Chișinăului: „Se expun împotriva...

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că reprezentanții PAS din Consiliul Municipal Chișinău împiedică adoptarea unor proiecte importante pentru dezvoltarea orașului, în...