VIDEO: Vladimir Cebotari, fondatorul noului Partid Democrat (PDMM), a explicat de ce formațiunea democraților a devenit ”neprietenă” Moscovei

Share:

Partidul Democrat a fost formațiunea care, acum șase ani, dădea peste cap un șir de planuri ale Kremlinului în R. Moldova, acesta fiind și motivul pentru care a susținut, cu implicarea Germaniei, coaliția dintre Maia Sandu și Igor Dodon.

Este afirmația unuia dintre fondatorii Partidului Democrat Modern din Moldova, Vladimir Cebotari, care reiterează că alianța din 2019 dintre ACUM și PSRM a fost făcută cu girul Moscovei și Berlinului pentru a înlătura PDM de la guvernare.

„Partidul Democrat a luat atunci unele măsuri care au deranjat și indignat Kremlinul. Ne referim la interzicerea intrării în R. Moldova a lui Dmitri Rogozin, în timp ce acesta se afla în zbor spre Chișinău. Este vorba și despre expulzarea unor diplomați și atașați militari ai Ambasadei Ruse, este vorba și de acea Rezoluție la ONU legată de retragerea trupelor ruse din stânga Nistrului. Ne referim și la interzicerea efectuării acelei rotații a contingentelor în regiunea transnistreană. Acestea au fost motivele pentru a considera PDM o formațiune „neprietenă” Moscovei”, a declarat Vladimir Cebotari în cadrul unei emisiunie de la TVC21.

Fostul vicepreședinte al PDM a reiterat în cadrul emisiunii că alianța, de acum șase ani, dintre Maia Sandu și Igor Dodon, a fost creația a două forțe politice externe: Rusia și Germania, puteri care au decis atunci debarcarea PDM și formarea alianței PSRM-ACUM. Politicianul a precizat că Maia Sandu a ocupat funcția de premier tot cu acceptul Moscovei.

Totodată, Vladimir Cebotari a reamintit că, la nivel oficial, Statele Unite au ieșit cu o declarație în susținerea noii coaliții ACUM-PSRM, doar după ce PDM a anunțat că face transferul de putere și se retrage de la guvernare. „Până atunci, Departamentul de Stat nu a venit cu nicio declarație oficială”, a precizat Cebotari.

Partidul Nostru inițiază moțiunea simplă privind politica fiscală promovată de ministrul Finanțelor și o...

Fracțiunea parlamentară a Partidului Nostru inițiază moțiunea simplă împotriva politicii fiscale promovate de ministrul Finanțelor prin proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027 și o...
Fracțiunea parlamentară a Partidului Nostru inițiază moțiunea simplă împotriva politicii fiscale promovate de ministrul Finanțelor prin proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027 și o...
Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită Guvernului să prezinte public un raport detaliat privind activitatea desfășurată în cele 235 de zile de la...
Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că reprezentanții PAS din Consiliul Municipal Chișinău împiedică adoptarea unor proiecte importante pentru dezvoltarea orașului, în...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Partidul Nostru inițiază moțiunea simplă privind politica fiscală promovată de ministrul Finanțelor și o propune spre semnare tuturor deputaților

Fracțiunea parlamentară a Partidului Nostru inițiază moțiunea simplă împotriva politicii fiscale promovate de ministrul Finanțelor prin proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027 și o...

Victoria Furtună cere Guvernului să prezinte raportul de activitate după 235 de zile de mandat

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită Guvernului să prezinte public un raport detaliat privind activitatea desfășurată în cele 235 de zile de la...

Ion Ceban acuză PAS că blochează proiectele de infrastructură ale Chișinăului: „Se expun împotriva propriilor decizii”

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că reprezentanții PAS din Consiliul Municipal Chișinău împiedică adoptarea unor proiecte importante pentru dezvoltarea orașului, în...

Victoria Furtună critică reducerea indemnizației de maternitate: „Efectele se vor măsura în oameni pierduți, nu în economii bugetare”

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, critică prevederile proiectului politicii fiscale și bugetare pentru anul 2027 care vizează modificarea modului de calcul al indemnizației...

Partidul Republican „Inima Moldovei”, la Curtea Constituțională, contestă excluderea de la alegeri fără un verdict al instanței

Partidul Republican „Inima Moldovei” solicită Curţii Constituţionale o examinare separată a mecanismului legal aplicat în raport cu formaţiunea politică. Mai exact, partidul a înaintat un...

Partidul Nostru inițiază moțiunea simplă privind politica fiscală promovată de ministrul Finanțelor și o...

Fracțiunea parlamentară a Partidului Nostru inițiază moțiunea simplă împotriva politicii fiscale promovate de ministrul Finanțelor prin proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027 și o...

Partidul Republican „Inima Moldovei”, la Curtea Constituțională, contestă excluderea de la alegeri fără un...

Partidul Republican „Inima Moldovei” solicită Curţii Constituţionale o examinare separată a mecanismului legal aplicat în raport cu formaţiunea politică. Mai exact, partidul a înaintat un...

Victoria Furtună cere Guvernului să prezinte raportul de activitate după 235 de zile de...

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită Guvernului să prezinte public un raport detaliat privind activitatea desfășurată în cele 235 de zile de la...

Ion Ceban acuză PAS că blochează proiectele de infrastructură ale Chișinăului: „Se expun împotriva...

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că reprezentanții PAS din Consiliul Municipal Chișinău împiedică adoptarea unor proiecte importante pentru dezvoltarea orașului, în...