Igor Cujba, Partidul Nostru: „Prioritatea acum este refacerea economiei. Iar pentru asta sunt necesari profesioniști”

Share:

Nu este departe ziua în care țara va trebui să aleagă – să existe în continuare ori să dispară – iar interesul nostru național acum este refacerea economiei. Cu această declarație a venit, în cadrul emisiunii „Главное” de la TVC21, reprezentantul Partidului Nostru, Igor Cujba. El a adăugat că, pentru aceasta, este nevoie de oameni profesioniști.

„Acum cel mai important este să reconstruim economia reală. Și asta este cel mai simplu. Lăsați oamenii potriviți și o vor reconstrui. Și atunci vor fi bani, și tot restul. Mereu a fost așa, așa s-a construit America. Oamenii creează totul. Dar trebuie să existe acești oameni. Iar eu am senzația că în curând nu va mai rămâne nimeni aici, nu va mai fi numărul necesar de oameni pentru a păstra Moldova”, a spus Cujba.

Potrivit reprezentantului Partidului Nostru, guvernarea trebuie să își stabilească prioritățile pornind de la nevoile oamenilor, nu de la propria agendă.

„Conform statisticilor, crește numărul de bolnavi, școlile se închid, nu mai sunt copii. Asta miroase a moarte. Noi spunem că Transnistria este o problemă? Când crește numărul de bolnavi de diabet, când oamenii au o mulțime de alte probleme – întrebați o bunică din sat dacă pentru ea Transnistria e o problemă. Ce vectori, ce Transnistria, dacă oamenii nu au loc de muncă, nu au bani pentru medicamente, iar acoperișul le curge? Pentru că cine a rămas în țară? Bolnavii și săracii”, a subliniat Igor Cujbă.

Politicianul spune că principala sarcină a statului, în ceea ce privește refacerea economiei, este să nu le pună piedici oamenilor și să le creeze condiții pentru dezvoltare. Anterior, președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a declarat că formațiunea a elaborat deja o serie de proiecte de lege, inclusiv destinate refacerii economiei și îmbunătățirii mediului de afaceri, pentru ca din primele zile ale noului Parlament să înceapă lucrul fără a pierde timp.

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi,...

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...
Horoscop 28 iunie - o zi cu surprize. O să ne facem programul cum vrem noi, dar să ne așteptăm și la vizite și...
Cercetătorul în cadrul programului de Reziliență Democratică al Centrului pentru Analiza Politicilor Europene (CEPA), Dionis Cenușă, consideră că scandalul legat de ocuparea funcțiilor publice...
Comisia Europeană elaborează planuri pentru a oferi țărilor candidate la aderarea la UE, între care Republica Moldova și Ucraina, beneficii economice înainte ca acestea...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Horoscop 28 iunie – zodia care va primi o veste bună

Horoscop 28 iunie - o zi cu surprize. O să ne facem programul cum vrem noi, dar să ne așteptăm și la vizite și...

Dionis Cenușă: Scandalul privind funcțiile publice este doar vârful aisbergului

Cercetătorul în cadrul programului de Reziliență Democratică al Centrului pentru Analiza Politicilor Europene (CEPA), Dionis Cenușă, consideră că scandalul legat de ocuparea funcțiilor publice...

POLITICO | UE pregătește „integrarea treptată” pentru Ucraina și Moldova. Cum vrea să mențină candidații în cercul său

Comisia Europeană elaborează planuri pentru a oferi țărilor candidate la aderarea la UE, între care Republica Moldova și Ucraina, beneficii economice înainte ca acestea...

Horoscop 27 iunie – o să aibă loc o întâlnire de suflet

Horoscop 27 iunie - o zi frumoasă. O să ne putem deplasa cu ușurință, o să putem ieși pe la petreceri, la un teren...

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi, iar Guvernul promite protecție peste un an”

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi,...

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...

Irina Vlah: PAS găsește salarii de sute de mii de lei și miliarde pentru întreținerea...

Asta este PAS: pentru ai lor se găsesc salarii de sute de mii de lei și miliarde pentru întreținerea puterii. Iar pentru pensionari există...

VIDEO | Victoria Furtună cere investigarea suspiciunilor privind angajarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită procurorilor să examineze cu „maximă seriozitate” informațiile privind angajarea și remunerarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA, afirmând că,...

Ion Ceban: Toate fracțiunile parlamentare, cu excepția PAS, au semnat pentru inițierea referendumului privind...

Liderul MAN și primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că proiectul de hotărâre privind organizarea, la 27 septembrie 2026, a unui referendum...