Ascultându-i pe actorii care au citit texte din “Cartea foametei” de Larisa Turea la recenta şedinţă a Atelierului de Dramaturgie al Teatrului Naţional “M. Eminescu”, spectatorii adunaţi în sala studio “V. Cupcea” au aflat ori şi-au reamintit că pe timpul foametei din 1946-1947 basarabenii mâncau turte de cenuşă cu lobodă, colăcei de nalbă, jom, macuh tare ca lemnul, geandră, rugumătură de beschie, ciocleji, târtani, leurdă, grăunţe dezgropate din galeriile şoarecilor, ei mai prindeau în râuri lipitori, broscoi şi-i înfuleacu, ucideau pisici, câini, îi frigeau şi îi înghiţeau. Au existat şi cazuri de canibalism, scrie Jurnal de Chişinău.

În perioada colectivizării forţate puterea sovietică a organizat foametea pentru a băga frica în oameni, pentru a-i transforma în fiinţe inferioare, asemănătoare cu nişte animale, uşor de manipulat, de subjugat. Autorităţile comuniste au trecut sub tăcere fenomenul foametei care a răpus 200.000 de oameni (cifra reală a victimelor  a fost mult mai mare). Cercetătorii, jurnaliştii, colaboratorii academiei autohtone au evitat subiectul, zeci de ani la rând. Abia acum încep să apară primele studii despre acest flagel provocat de comunişti, iar cea mai serioasă, mai temerară lucrare pe tema dată e “Cartea foametei” de Larisa Turea, apărută la Editura Curtea Veche din Bucureşti (2008), precizează Jurnal de Chişinău.

Volumul include, în afară de materiale documentare, analitice, informative, extrem de valoroase, şi o serie de monologuri ale unor bărbaţi şi femei care au trăit foametea, i-au supravieţuit şi au fost intervievaţi de ziarista şi dramaturgul Larisa Turea, specialistă în domeniul sociologiei. O parte din aceste monologuri, citite în sala mică a Teatrului “M. Eminescu” de actorii Naţionalului Vitalie Rusu, Ninela Caranfil, Angela Cărăuş, Petru Oistric, Cornelia Maros, Sandu Pleşca, Ana Tcacenco, Iurie Radu, constituie nişte mărturisiri foarte vii, emotive, atât de dramatice încât din ele se poate construi un spectacol veridic, bogat în detalii semnificative.

Realizată de regizorul Sandu Cozub, lectura a avut drept protagonişti ţărani, învăţători, medici, artişti, intelectuali sau oameni simpli din diferite localităţi basarabane, care au trecut prin nenorocirile primilor ani de după cel de-al doilea Război Mondial: Ludmila Cliofas din Edineţ, Irina Carabulea din satul Parcova, Edineţ, Ion Candu din satul  Văsieni, Hânceşti, Teodora Perju din satul Opaci, Căuşeni, Ion Beşeti din satul Păhărniceni, Orhei, Iolita şi Ignat Berbeci din satul Cuhneşti, Glodeni, Dochiţa Glavan din satul Cuhneşti, Glodeni, Vasile Moraru din satul Fundurii-Vechi, Glodeni, Ion Carpovici din Chişinău, Nicolae Sulac din satul Sadâc, Comrat, Vera Cazacu din satul Sângera, Anenii-Noi şi Ion Dumeniuc din satul Step-Soci, Făleşti. Doar câteva fraze din monologul lui Ion Beşeti (Orhei), citit cu sobrietate şi cu o concentrare evlavioasă de actorul Vitalie Rusu, ne pot pune în contact cu realităţile cumplite din “Cartea foametei”: “Dar la un timp au început să moară pe-un cap – se stingeau câte 10-12 pe noapte. Dimineaţa umblam prin sat câţiva mai în putere şi culegeam răposaţii, îi aburcam pe săniuţă şi-i căram la cimitir. Îi îngropam la 0,5 m, nu mai mult, căci pământul era îngheţat şi n-avea cine săpa, noi înşine fiind sleţi de puteri”.

Şochează şi istorisirea unei alte protagoniste a lecturii, Teodora Perju (Căuşeni), care ne-a “vorbit” cu vocea pătrunzătoare a Ninelei Caranfil: “S-a ajuns la noi, unde de când lumea s-a respectat datina, la canibalism. La Zaim au prins-o pe una care tăia copii, făcea răcituri şi le vindea la gară. Sătenii au prins-o, au scos-o pe costişă, au uns-o cu benzină şi i-au dat foc. Şi asta-i o cruzime, desigur. Dar când te gândeşti – câţi copii frumoşi şi nevinovaţi n-au mai fost întorşi, câte nădejdi am îngropat pe foametea ceea…”

Foametea ca tragedie reală şi ca temă de spectacol

Potrivit cotidianului Jurnal de Chişinău, a fost un recital zguduitor, a spus scriitorul Vladimir Beşleagă în cadrul discuţiei care a avut loc după lectură, cu participarea spectatorilor, a dramaturgilor din atelier şi a actorilor Naţionalului. Romancierul a mărturisit că a plâns când a murit Stalin, fiiindcă la vremea aceea nu ştia nimic despre atrocităţile puse la cale de dictator. Abia mai târziu a aflat adevărul istoric şi a scris despre fărădelegile regimului criminal, care a organizat foamete de câteva ori, între 1922 şi 1933 şi în perioada 1946-1956.

Dna Iulia Ţugulea, profesoară la Liceul “Mircea Eliade”, supravieţuitoare a foametei, şi-a adus şi nepoatele la lectură, fiind convinsă că cei maturi trebuie să le povestească celor mici despre suferinţele şi umilinţele părinţilor, ale buneilor, şi astfel să le cultive respectul pentru memoria neamului.

Jurnal de Chişinău mai scrie că actorul şi regizorul Vitalie Rusu a trecut de asemenea prin foamete: “Tăticul şi mămica erau învăţători, trebuiau să plătească “postaukă”. Nu aveau vacă, aşa că erau nevoiţi să cumpere lapte şi unt din mahala. Nouă ne curgea saliva, căci nu ni se dădea unt. Ţin minte cum am petrecut revelionul 1959 – trăiam la cămin, nu era de mâncare absolut nimic. Am băut un pahar de apă fierbinte cu usturoi. Şi acum simt gustul acela de apă cu usturoi. Genetic, basarabenilor le-a rămas de-atunci un gol stomacal. De ani de zile, ei se străduiesc să-l umple cu bunuri materiale. De aceea nu preţuiesc bunurile spirituale”.

Istoricului Ion Negrei lectura i-a amintit de o şedinţă de tribunal. Doar că nu a răsunat sentinţa. Toată lumea a condamnat comunismul, dar la noi se tace, despre foamete vorbim în şoaptă, în săli mici. În şcoli nu se vorbeşte, în manulae nu sunt pagini despre foamete, se revoltă I. Negrei.
Jurnalistul Veaceslav Ţâbuleac, director al postului de radio “Vocea Basarabiei”, a menţionat că personajele principale din acele vremuri erau upolnomocennîi şi enkavedistul, aceştia inspiră groază şi azi. Publicistul a înregistrat textele lecturate, ele sunt difuzate la postul “Vocea Basarabiei” seară de seară.

Tânărul istoric Petru Iacobciuc a povestit că, scriindu-şi teza de licenţă ce se referă la istoria satului, a colindat multe sate din R. Moldova şi peste tot a văzuit oameni cu lacrimi în ochi, ei poartă haine negre. La ţară mor mii de oameni şi în prezent, mulţi dintre ei mor de foame. Televiziunile nu prezintă realitatea, însă în satele noastre e jale. Tinerii pleacă, iar bătrânii se sting în singurătate.

Scriitorul Constantin Cheianu a spus că nu poţi aplauda după o asemnea lectură, e greu să te dezmeticeşti, astfel de mărturii ale victimelor sunt ca nişte şuturi în cap. Să nu ne plângem, să fim lucizi şi pragmatici, să ne dăm seama că diavolul e la guvernare şi să ne gândim cum putem rezolva problemele care ne împiedică să mergem înainte, i-a îndemnat pe ascultători dramaturgul, notează Jurnal de Chişinău.

E greu de găsit un popor atât de lipsit de memorie

“E greu de găsit un popor atât de lipsit de memorie. Trebuie să le povestim tinerilor prin ce-au trecut generaţiile anterioare, aceste povestiri să fie alături de rugăciunile de fiecare zi. În 2009 se împlinesc 60 de ani de la deportări, trebuie să mergem cât mai mulţi la piatra memorială de la gară”, a subliniat scriitorul şi ziaristul Val Butnaru.

La discuţie au mai participat Dorina Butucioc, cercetătoare, filolog, Valentin Zorilă, actor, Aurica Dicusară, casnică, mamă a doi fii, care a ţinut s-o felicite pe Larisa Turea pentru această carte ce ne ajută să aflăm adevărul despre noi înşine.

“Trăim într-un spaţiu în care a fost Dumnezeu şi a dispărut Dumnezeu. Blestemul ne-a ajuns din urmă. Abia acum în Republica Moldova a biruit puterea sovietică. Fac parte dintr-o generaţie care a văzut fiara în faţă, la o distanţă de o mână de om. Fascismul şi comunismul au însemnat venirea satanei pe pământ. Pentru mine ar fi o problemă să fac un spectacol din “Cartea foametei”. Cum să prezinţi cu mijloace umane o realitate inumană?”, se întreabă regizorul, ex-ministrul Culturii Ion Ungureanu.

Actriţa Ninela Caranfil a declarat că ar trebui să fie intentat un proces împortiva comunismului, iar autoarea Larisa Turea a mulţumit artiştilor că au adus “Cartea foametei” în Teatrul Naţional, fiind de părere că pe această teamă trebuie să se facă la noi, după exemplul ţărilor est- şi vest-europene (în România, de pildă, Centrul de Cercetare şi Creaţie Teatrală “I. Sava” realizează un amplu proiect, “Procesul comunismului”), cât mai multe spectacole, filme şi cărţi, scrie în încheiere Jurnal de Chişinău.