VIDEO: Maia Sandu a efectuat o vizită la Aeroportul Internațional Mărculești

Share:

Maia Sandu a efectuat o vizită la Aeroportul Internațional Mărculești (AIM), unde a vorbit cu administrația și echipa tehnică despre planurile de modernizare a aeroportului în vederea dezvoltării unei platforme viabile pentru transportul aerian de pasageri și mărfuri.

Șefa statului a avut, de asemenea, o discuție cu locuitorii orașului Mărculești și ai satelor învecinate, care și-au exprimat sprijinul pentru această inițiativă.

„Acum câteva zile, Parlamentul a adoptat o lege care stabilește că Aeroportul Internațional Chișinău va investi în modernizarea Aeroportului din Mărculești. Am vorbit cu locuitorii orășelului și ai satelor din apropiere și m-am bucurat să văd susținere pentru această inițiativă. Modernizarea aeroportului va aduce oportunități de dezvoltare și va crea noi locuri de muncă pentru întreaga regiune de nord a țării. În contextul informațiilor false apărute, am precizat clar că este vorba despre un aeroport civil”, a subliniat Președinta Maia Sandu.

Aeroportul beneficiază deja de o pistă de 2500 de metri, certificată internațional, cu o capacitate portantă care permite operarea aeronavelor mari. Cu investiții în infrastructura aeroportuară și în sistemele de siguranță și securitate, AIM poate deveni un hub logistic strategic pentru nordul țării.

Despre impactul acestor inițiative asupra dezvoltării locale dar și asupra economiei naționale, șefa statului a discutat cu locuitorii orașului Mărculești. Președinta a menționat că multe dintre proiectele în derulare în toată țara sunt sprijinite de partenerii de dezvoltare, de aceea este important să rămânem aproape de prietenii noștri din marea familie europeană.

În orașul Mărculești, prin programul „Satul European”, a fost modernizat iluminatul public stradal, iar în prezent se repară acoperișul casei de cultură. La nivelul raionului Florești, programul a adus investiții de aproximativ 140 de milioane de lei.

VIDEO | Ion Ceban, de 1 Mai: „Moldova pierde oameni, iar criza forței de...

Președintele MAN, Ion Ceban, susține că Republica Moldova se confruntă cu o criză tot mai gravă a forței de muncă, în contextul în care...
Horoscop 2 mai - o zi frumoasă. Ne bucurăm, în continuare, de sărbătoare, că e weekend, că avem timp liber pe care să-l petrecem...
Președintele MAN, Ion Ceban, susține că Republica Moldova se confruntă cu o criză tot mai gravă a forței de muncă, în contextul în care...
Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a atras atenție la costurile suportate de stat pentru întreținerea persoanelor aflate în detenție, subliniind necesitatea reformării sistemului penitenciar. În...

Subscribe to our magazine

VIDEO | Alexandr Berlinschii: Statul cheltuie peste 146.000 de lei anual pentru un deținut. Partidul Nostru va insista pe obligarea corupților să fie puși...

Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a atras atenție la costurile suportate de stat pentru întreținerea persoanelor aflate în detenție, subliniind necesitatea reformării sistemului penitenciar. În...

Istoria unui proiect de hotărâre de Guvern prost intenționat

Adrian Lipcan, director Sugar Bridge, amintește că în luna octombrie 2025, Guvernul a instituit interdicția importului de zahăr din Serbia pentru o perioadă de...

━ Hot News

Horoscop 2 mai – zodia care astăzi va primi o surpriză financiară

Horoscop 2 mai - o zi frumoasă. Ne bucurăm, în continuare, de sărbătoare, că e weekend, că avem timp liber pe care să-l petrecem...

VIDEO | Ion Ceban, de 1 Mai: „Moldova pierde oameni, iar criza forței de muncă se adâncește”

Președintele MAN, Ion Ceban, susține că Republica Moldova se confruntă cu o criză tot mai gravă a forței de muncă, în contextul în care...

VIDEO | Alexandr Berlinschii: Statul cheltuie peste 146.000 de lei anual pentru un deținut. Partidul Nostru va insista pe obligarea corupților să fie puși...

Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a atras atenție la costurile suportate de stat pentru întreținerea persoanelor aflate în detenție, subliniind necesitatea reformării sistemului penitenciar. În...

VIDEO | Dan Dungaciu: Republica Moldova este suverană și independentă până apare prima problemă, iar când apare prima problemă, sună la București

Discursul unionist al Maiei Sandu și relația cu electoratul unionist din România au fost analizate de profesorul Dan Dungaciu, care susține că Republica Moldova...

Horoscop 1 mai – Rac- e un moment bun să refaceți o căsnicie

Horoscop 1 mai - O zi de sărbătoare. Avem program de voie și ne bucurăm să ne petrecem timpul în compania celor dragi, s-o...