Moldoveanul Lieberman, vedeta scrutinului din Israel
09 Februarie 2009, 10:59Partidul imigranţilor din fosta URSS condus de fostul agent de pază din Republica Moldova se află pe locul trei în sondaje. Aproximativ 5,3 milioane de alegători israelieni sunt chemaţi la urne în 10 februarie, în cadrul unui scrutin anticipat, pentru a alege pe cei 120 de deputaţi ai Knessetului, scrie cotidianul Adevărul.
Participă la scrutin 34 de partide şi alianţe electorale care, pentru a obţine mandate, trebuie să depăşească un prag electoral de doi la sută.
13 partide au şansa de a-l depăşi, iar prezenţa numeroaselor formaţiuni mici face dificilă formarea unui guvern. De aceea, de multe ori marile partide laice au fost obligate să facă concesii religioşilor.
Potrivit ultimului sondaj cu care, practic, s-a încheiat campania electorală, formaţiunea de dreapta Likud, condusă de Benyamin Netanyahu, se situează în fruntea intenţiilor de vot, urmând să obţină 26 de mandate, precizează Adevărul.
Likud este urmată foarte aproape (23 de locuri) de partidul de centru, Kadima, condus de şeful diplomaţiei israeliene, fosta agentă Mossad, Tzipi Livni.
În ultimele săptămâni, Likud a pierdut voturi în defavoarea marii revelaţii a acestui scrutin, partidul Israel Beitenu al imigranţilor ruşi, dar nu numai.
Condus de moldoveanul Avigdor Lieberman, născut la Chişinău, vorbitor de română şi creditat cu 17-18 locuri, acest partid se situează pe poziţia a treia, propulsat aici de operaţiunile din Gaza.
Israel Beitenu este antiarab, iar programul său prevede un schimb de teritorii şi de populaţie între arabi şi israelieni.
Israel Beitenu, revelaţie nedorită
eşi după intervenţia din Gaza, Ehud Barak, liderul Partidului Muncii, s-a aflat pe val, la ora actuală partidul său se situează abia pe locul patru, creditat cu doar 14 locuri în parlament.
Victima „colaterală” a războiului este partidul Meretz, formaţiunea cea mai de stânga din Israel. Deoarece a susţinut „loviturile cu obiective precise” împotriva Hamas şi a avut o abordare indecisă, şi-a dezamăgit alegătorii, care aşteptau de la acest partid, anterior susţinător al unor relaţii apropiate cu palestinienii, o alternativă curajoasă.
Cine va forma guvernul?
La prima vedere, Benyamin Netanyahu ar putea forma un guvern de dreapta. Likud, Israel Beitenu şi partidele religioase - Shas, Iudaismul Unit al Torei şi alte formaţiuni cu acelaşi caracter - ar dispune de 65 de locuri, faţă de 55 de locuri ale centrului şi ale stângii (Kadima, Partidul Muncii, Meretz, Partidul Pensionarilor, ecologişti).
Dar dreapta este divizată, între cea a religioşii şi cea a laicilor, în aşa măsură încât liderul Shas, rabinul Ovadia Yosef, a declarat că-i va blestema pe toţi cei ce vor vota cu „Satana” Liberman, care doreşte să introducă o formă de căsătorie civilă între evrei şi neevrei (interzisă în Israel).
În aceste condiţii, analiştii nu exclud nici posibilitatea ca până la urmă Kadima să reuşească să încropească un guvern. Fiind un partid de centru, libertatea de mişcare a lui Tzipi Livni este mai mare.
Pacea, un mare semn de întrebare
Numai două partide, Kadima şi Meretz, au formulate în programele lor ideea celor două state în regiune, Palestina şi Israel, celelalte vorbind numai despre negocieri şi condiţii. Evoluţiile procesului de pace vor depinde atât de rezultatele alegerilor, cât şi de preşedintele american, Barack Obama, care va lua poziţie după scrutin.
„Nu„ statului palestinian
Dacă va intra la guvernare, Israel Beitenu va respinge orice negociere privind retragerea de pe Podişul Golan, precum şi planul internaţional de pace, sprijinit de Statele Unite şi Uniunea Europeană, care prevede crearea unui stat palestinian.
Rabinul Ovadia: „Lieberman sporeşte puterea Satanei“
Revelaţia campaniei electorale este partidul Israel Beitenu şi liderul său, Avigdor Lieberman, născut la Chişinău. Vorbitor de română, primul lui job în Moldova a fost de bătăuş într-un bar de unde-i scotea afară pe beţivi. Deşi este implicat într-un proces de corupţie, a crescut vertiginos în sondaje.
„Lieberman este un sionist desăvârşit”, a declarat ministrul de Finanţe Roni Baron, precizând că acesta ar putea fi cooptat la guvernare. Rabinul Ovadia Yosef, şeful partidului ultrareligios Shas, i-a avertizat pe alegători că orice vot acordat lui Lieberman „sporeşte puterea Satanei”.
Rabinul este revoltat că Lieberman vrea legalizarea căsătoriilor civile între evrei şi neevrei şi comercializarea cărnii de porc. Lieberman s-a apărat spunând că se opune „demenţei”. „Statul Israel trebuie să fie normal şi echilibrat şi nu condus de o religie habotnică”, a declarat el.